Festivalul de muzică balcanică MUSEICORUM debutează astăzi

Ieri, la Grand Hotel Continental, a avut loc o conferință de presă dedicată prezentării celei de-a patra ediții a Festivalului MUSEICORUM, care se desfășoară  între 31 mai şi 9 iunie 2018, a artiștilor români, a invitaților speciali din Albania, care vor susține concerte în acest an

Au participat Adrian Majuru, manager al Muzeului Muncipiului București, Arlinda Morava, soprană, directorul artistic al festivalului, Maria Chifu, fost director artistic, precum și membrii Albania Cvintet, care debutează la Museicorum 2018, respectiv artiștii Klejda Tare – pian, Lorenc Radovani – vioară, Arian Paço – violă, Gezim Belegu – violoncel, Arben Basha – contrabas, cărora li se alătură Andreea Ștefănescu – Vioara 1 în cadrul Bucharest Ladies Cvintet.

 Fiecare muzeu are muzica lui, întregul Festival MUSEICORIM 2018 are artiști de prestigiu.

Festivalul de muzică balcanică Museicorum 2018, director artistic fiind anul acesta soprana Arlinda Morava, propune o gamă variată de concerte, susţinute în cele patru muzee şi case memoriale din componenţa Muzeul Municipiului Bucureşti, iar organizatorii doresc să ofere spectatorilor și de această dată ocazia de a se întâlni cu ilustre personalităţi ale artei muzicale, dar şi de a se familiariza cu unităţile Muzeului Municipiului Bucureşti.

Albania Cvintet debutează la Museicorum 2018. Are în componența sa artiști îndrăgiți precum Klejda Tare – pian, Lorenc Radovani – vioară, Arian Paço – violă, Gezim Belegu – violoncel, Arben Basha – contrabas. Instrumentiştii concertează prima dată în România sub această titulatură, iar membrii săi sunt profesori de la Universitatea de Arte din Tirana. Titulari în specialitățile lor, acești instrumentiști valoroși sunt, în același timp, extrem de apreciați de public. Colaborarea lor în acest cvintet este o contribuție suplimentară la valorificarea potențialului lor interpretativ. Artiștii și-au dovedit pasiunea și angajamentul față de realizări și performanțe de calitate în genul muzicii de cameră. Cu toții au un parcurs lung, presărat cu performanțe deosebite, fiecare cu un repertoriu variat, care se bucură de o mare apreciere din partea publicului albanez și internațional.

Programul Concertelor

* Joi, 31 mai, ora 19:00: Seara artiștilor albanezi cu Albania Cvintet. Invitată Arlinda Morava – soprană / la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr.2).

* Vineri, 1 iunie, ora 19:00: Concert Seara prieteniei cu Albania Cvintet și soliștii: Alfredo Pascu – tenor, Klejda Tare – pian, Lorenc Radovani – vioară. Invitată Arlinda Morava – soprană / la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151)

* Sâmbără, 2 iunie, ora 19:00: Beau Soir cu Maria Chifu – voce, fagot, Mihaela Pletea – soprană, Olga Podobinschi – pian, Cristina Răducan – flaut (invitat) / la Casa Filipescu-Cesianu

* Duminică, 3 iunie, ora 19:00: Periplu în spațiul latin cu Maria Chifu – fagot, Mihaela Pletea – voce, Olga Podobinschi – pian, Radu Vâlcu – chitară (invitat) / la Muzeul Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1)

* Marţi, 5 iunie, ora 19:00: Recital Seară romantică, Duo pian – vioară cu Dhurata Lazo și Andreea Ștefănescu / la Palatul Suțu

* Miercuri, 6 iunie, ora 19.00: Ritmuri românești cu Ansamblul coral condus de Andrei Stănculescu / la Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8)

* Joi, 7 iunie, ora 19:00: Seară tradițională cu Ansamblul coral condus de Andrei Stănculescu / la Casa Filipescu – Cesianu

* Sâmbătă, 9 iunie, ora 19:00: Armonii internaționale cu Bucharest Ladies Cvintet în concert. Soliști: Arlinda Morava și Alfredo Pascu / la Palatul Suțu.

Programul Festivalului MUSEICORUM 2018 include piese ale compozitorilor români, albanezi precum și din consacratul repertoriu internațional. Iubitorii de muzică, istorie, arhitectură și artă sunt invitați an de an la acest Festival și devin parte a unei explorări armonioase, a unei fantastice experiențe culturale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.