Firea îți arată ce ți se va întâmpla în autobuz

Numărul celor care pot urca în mijloacele de transport în comun va fi limitat astfel încât să fie respectată distanţarea socială, urcarea se va face doar pe la uşa din faţă, iar coborârea – pe celelalte, anunţă Primăria Capitalei.

”Pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, recomandăm tuturor bucureştenilor care folosesc mijloacele de transport în comun să îşi protejeze nasul şi gura cu măşti medicale sau confecţionate din material de bumbac, dar şi ochii, cu ochelari (de vedere sau de soare). Călătorii sunt rugaţi să respecte  de asemenea şi noile reglementări privind distanţarea socială.  Accesul în mijloacele STB va fi limitat, călătorii vor putea ocupa numărul de scaune din autobuze, troleibuze, tramvaie, precum şi un rând în picioare, respectând distanţa regulamentară de 1,5 m”, transmite Primăria Capitalei.
 Urcarea călătorilor în autovehiculele STB se va face doar prin uşa din faţă, iar coborârea pe celelalte uşi.
Primăria Capitalei mai precizează că din 18 mai Societatea de Transport Bucureşti va scoate în traseu toate autovehiculele din parcul auto circulant, astfel că transportul în comun va funcţiona la capacitate  maximă. De asemenea, asigură că pentru siguranţa călătorilor, toate vehiculele sunt dezinfectate cu substanţe care distrug virusurile. STB dezinfectează şi staţiile de aşteptare, cu mobilierul aferent, aflate în administrarea sa.
Pentru respectarea noilor reguli de acces în mijloacele de transport în comun, în punctele de transbordări masive şi cu trafic intens, călătorii vor fi îndrumaţi la accesul în vehicule de către controlorii STB, sprijiniţi de Poliţia Locală.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Desi Verner si Sica saboteaza vizibil Bucurestiul (miticilor) iata ca Firea se descurca bine si fara ajutorul lor. Capitala traverseaza bine aceasta criza spre deosebire de alte zone din tara care au ‘beneficiat’ de interventiile excesive ale guvernului.

  2. Este viitorul Presedinte al Romaniei. Felul cum a gestionata si manageriat criza „corona” din Bucuresti, Capitala Romaniei i-a aratat forta si maiestria in actul de conducere lasand-ui masca pe toti. Cred ca la Capitala va fi ales Primar General in exclusivitate. A inchis botu si curajul de cleveteala la toti ageamii si panaramele „politice” de la PNLPDUSRPM, alde Stamulea, Ciuca, Mucusor, Clossete si alti comici vestiti ai ecranului.

  3. Pentru controlorii STB trebuie sa fie un cosmar perioada asta…In perioada asta trebuie sa faca ochii mari de cum rasare soarele si sa ajute Senorii la urcare si coborare din mijloacele de transport.Nu mai merge cu fofileala si datul pe la munca doar sa mai faca bani de o ciorba la restaurant..

  4. Doar un rand in picioare si aia sufla virusul in capul celor de jos. Si conrolorii mergand din autobuz in autobuz pana dau de virus…si apoi sa-l dea din autobuz in autobuz la altii. Ba Firea daca taceai ramaneai doar blonda…

  5. Laura Codruța Kovesi a câștigat la CEDO procesul pe care l-a intentat statului român, după ce CCR l-a obligat pe șeful statului să o demită
    aviz PAANARAMELOR

  6. Dragii mei, voi care ati comentat aici, mi-ati ridicat cu umorul vostru minunat sistemul imunitar. Am ras cu pofta. Va multumesc. Tuturor, inclusiv cui posta fotografia cu mneaei bărbată prin instrumentul lui Wiliam al Dienucai. Acum vad toti dc e si mneaei in poli-tichie, pt poli…. dispersii solicitate si realizate pandemic. Astfel ca Imparatul Capitalei (bugetul) e… ca in poveste gol !

  7. Fireo ca sa-l aperi de imbolnaviri pe sotioru Pandelie zi-i sa se urce pe acoperis la troleu sa nu stea cu prostimea ca la ruigbi
    daca se prajeste de la curent ?cade el eroic la datorie dar mai stirpeste si niste covizi

  8. Insa in aceasta perioada, in provincie, am circulat cu bus-ul. Nu inteleg de ce dupa 15 mai va fi altfel decat acum cand se considera ca este RAU, PERICULOS? In Bucuresti sau in alte localitati ACUM NU functioneaza transportul local?

  9. hai sictir stahanovista ce esti. INTAI SUPLIMENTEAZA MASIV MIJLOACELE DE TRANSPORT SI LASA ABUZURILE CU MASTILE SI OCHELARII ! NU POATE FIO OBLIGAT NIMENI LA ASTA ! HOTI SI SHPAGARI NENOROCITI!

  10. Și-a extins expertiza și pentru autobuze, eu știam că e specialistă în tramvaie, mai precis în „marș du tramvai”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.