UPDATE Gabriela Firea va fi audiată marți, la ora 11:00, de către procurorii Parchetului General, în dosarul deschis în urma protestelor din 10 august.
Primarul general al Capitalei este citat în calitate de martor, la capătul a două zile în care le-a adus acuzații dure lui Carmen Dan și Liviu Dragnea.
Firea a acuzat-o pe Carmen Dan în legătură cu acest miting la Comitetul Executiv luându-i apărarea prefectului Speranța Cliseru, iar ulterior a spus că ordinul de evacuare a pieței în 10 august, nu conținea detalii cu privire la modalitatea de intervenție, dar Cliseru a fost indicată ca responsabilă tocmai pentru a se ajunge la ea.
„Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piața Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizați. S-a întâmplat pe 10 august. I-am reproșat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect. În noaptea aceea s-a menționat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenție, urmărind probabil reacțiile și presa internațională și văzând că interventța e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Așa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenția, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, la România Tv.
Despre ordinul semnat de prefect, Firea a spus: „Știu cum arată un astfel de document. Sub nicio formă într-un ordin de evacuare nu se scriu elemente de luptă, sunt transmise doar între militari. Prefectul este un civil, iar ordinul conține situația: câte persoane sunt, câte sunt agresive, dacă sunt în pericol forțele de ordine, dacă se încearcă intrarea într-o instituție publică, se decide evacuarea și forțele care intervin. Nu se scrie cum se intervine, că e cu tunuri cu apă. S-a lăsat doar că prefectul, care a lucrat cu primarul general a lăsat să se dea cu gaze lacrimogene. Ancheta va dovedi cele spuse de mine”.
Si premierul Viorica Dăncilă ar putea fi audiată la Parchetul General. Surse din cadrul anchetatorilor declarau că Dăncilă ar putea sosi luni după-amiază la Parchet pentru a da declarații cu privire la afirmațiile pe care le-a făcut în legătură cu protestul din Piața Victoriei, ce s-a desfășurat pe data de 10 august.
Viorica Dăncilă va trebui să spună ce a vrut să transmită când a vorbit despre ”lovitura de stat”, menționată în scrisoarea transmisă Comisiei Europene, potrivit Antena 3.
Sunt surse judiciare care susțin că și Carmen Dan, dar și fostul șef al Jandarmeriei Române vor fi chemați la audieri pentru a afla cine se face vinovat de incindentele care s-au petrecut pe 10 august.
Bravo doamna Firea! Felicitaciones de todo corazón!
Draga doamna Fire, da pe goarna tot: cine a planuit,cine a infaptuit,cine s-a bucurat de Masacrul Inocentilor din 10 august 2018.astfel incat un bou de colonel-jandarm si o krva de secretara-ministru sa nu mai miste un deget cu tot neamul lor in apararea ciocoiului Dragnea !Nu asasinezi un popor pentru un prost viclean,ca suntem Democratia lui Peshte!
cucoana,esti DOAR o tzatza penibila ! si…ori ti-e frica …ori esti nesatula !
Dacă au fost incidente la un miting Neautorizat vinovați sunt exclusiv participanții! M-au deranjat formulările dlui. Nistorescu la adresa dnei. Firea, dar cu fiecare ieșire a doamnei primar mai ales din ultimele zile, îmi dau seama ca a fost totuși amabil.
Unde a trebuit sa plece dna Primar General,exact la acea data de 10 August,si sa isi delege responsabilitatile altora?
speranţa n-a murit ultima, de data asta…