Criza politică din Ucraina şi confruntarea dintre Rusia şi Occident au împins deja Ucraina în recesiune şi au cauzat ieşiri masive de capital din Rusia, de teama impunerii de sancţiuni după decizia Moscovei de a anexa regiunea ucraineană Crimeea.
Fondul a înrăutăţit estimarea de creştere economică a Rusiei pentru acest an de la 1,9% la 1,3%, dar a avertizat că impactul ar putea fi şi mai puternic şi s-ar putea extinde în afara spaţiului fost sovietic.
„Ar putea fi înregistrat un impact mai puternic în alte ţări decât cele învecinate Rusiei, dacă tulburările ar cauza un nou val de aversiune faţă de risc pe pieţele financiare sau în cazul unei perturbări a comerţului şi tranzacţiilor financiare din cauza intensificării sancţiunilor şi contramăsurilor Rusiei”, a notat Fondul.
Economia globală ar putea fi afectată semnificativ în cazul peturbării producţiei şi transportului de gaze naturale şi petrol, iar într-o măsură mai redusă a producţiei de porumb şi grâu, a avertizat instituţia internaţională, în contextul publicării, marţi, a raportului World Economic Outlook.