Cererea vine în urma anchetei penale în care a fost implicată și în care susține că a fost supusă unor condiții inumane și abuzuri, scrie Libertatea .
În documentele depuse la Tribunalul București, Pătru afirmă că în timpul anchetei a suferit „foame, sete, frig și avansuri sexuale”, precum și umilințe cauzate de dezvăluirea unor detalii intime în presă. Ea susține că a fost tratată „ca o bucată de carne” după percheziția domiciliară și că organele de anchetă au exercitat presiuni pentru a o determina să facă denunțuri.
Aceasta este a doua cerere de despăgubiri făcută de Ana Maria Pătru pentru același motiv, după ce într-un proces precedent a primit 20.000 de euro. Termenul pentru judecarea noii acțiuni este programat pentru 22 ianuarie 2026.
„După cum s-a dovedit cu probele administrate în cauză, în dimineaţa zilei de 15.11.2016 reclamanta a fost supusă unei percheziţii domiciliare, în legătură cu care din primul minut a fost prezentă şi presa, ce a primit informaţii inclusiv despre lenjeria intimă a reclamantei, după care, încătuşată fiind, a fost aruncată cu bună ştiinţă, efectiv ca o „bucata de carne”, în „gura presei”, pe toate posturile de televiziune fiind difuzate imagini cu reclamanta cu cătuşele la mâini, fiind prezentată drept o mare coruptă, o mare infractoare”, scrie Ana Maria Pătru în acțiunea civilă.
Fosta șefă AEP a fost achitată în dosarul penal în care a fost acuzată de trafic de influență, iar acum cere despăgubiri pentru „prejudiciile morale și fizice” cauzate de anchetă și tratamentul primit.
Domnilor daca era soția voastră și i se întâmplau toate astea la fel gândești?
Când încalci legea trebuie să fii conștient și de posibile urmări