Fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu: Importurile de oţel din afara spațiului comunitar, limitate de la 1 iulie

Regulile UE sunt menite să combată concurența neloială și prețurile de dumping ca să protejeze un sector strategic al economiei europene.

Fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu: Importurile de oţel din afara spațiului comunitar, limitate de la 1 iulie

Regulile UE sunt menite să combată concurența neloială și prețurile de dumping ca să protejeze un sector strategic al economiei europene.

De la 1 iulie intră în vigoare noile reguli prin care UE limitează importurile de oţel, amintește fostul ministru PNL al Energiei, europarlamentarul Virgil Popescu.

Regulile UE privind importurile de oțel sunt menite să combată efectele concurenţei neloiale generate de supraproducţia globală şi să protejeze un sector strategic al economiei europene.

„Protejăm industria siderurgică europeană! De la 1 iulie intră în vigoare noile reguli prin care Uniunea Europeană limitează importurile de oţel din afara UE, pentru a combate efectele concurenţei neloiale generate de supraproducţia globală şi pentru a proteja un sector strategic al economiei europene”, scrie fostul ministru pe pagina sa de Facebook, citat de News.ro.

În luna mai, Parlamentul European a votat noul regulament privind protejarea pieţei siderurgice din Uniunea Europeană. Europarlamentarul român spune că acesta este „un pas important pentru susţinerea producătorilor europeni şi a locurilor de muncă din acest sector”.

Ce se schimbă de la 1 iulie 2026

18,3 milioane de tone de oţel pe an vor putea fi importate în UE fără taxe vamale suplimentare în limita unor cote tarifare.

Pentru importurile care depăşesc această cotă se va aplica o taxă vamală de 50%, valabilă pentru 26 de categorii de produse din oţel.

Jumătate din cota anuală este rezervată ţărilor care au acorduri de liber schimb cu Uniunea Europeană, iar cealaltă jumătate rămâne accesibilă tuturor partenerilor comerciali.

Statele din afara UE vor putea continua să exporte oţel pe piaţa europeană în limita cotelor stabilite.

Taxe vamale de 50% pentru a descuraja prețul de dumping

În schimb, importurile care depăşesc aceste limite vor fi supuse taxei vamale de 50%, descurajând astfel afluxul de produse la preţuri de dumping.

Totodată, importatorii vor avea obligaţia de a declara locul în care oţelul a fost efectiv produs pentru a împiedica ocolirea regulilor comerciale prin redirecţionarea produselor prin alte state. Totodată, va crește transparenţa lanţului de aprovizionare.

Aceste măsuri vor contribui la protejarea industriei siderurgice europene, la menţinerea locurilor de muncă şi la crearea condiţiilor necesare pentru investiţii în tehnologii mai curate şi mai competitive, arată sursa citată.

Regulamentul reprezintă „răspunsul Comisiei Europene la apelul pe care l-am lansat încă din martie 2025, alături de mai mulţi colegi europarlamentari, prin care am solicitat măsuri concrete pentru sprijinirea producătorilor europeni şi revitalizarea industriei siderurgice”, spune europarlamentarul.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Statul nu poate cumpara „sidelurgicul” din Galati, vom cumpara otel la preturi mari sau nu vom mai construi /fier beton nu vom putea produce piese/arme…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.