Fostul premier Iulia Timoşenko, pus oficial sub acuzare

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a fost pus oficial sub acuzare pentru abuz de putere, cu câteva ore înainte de trecerea în noul an. Timoşenko a fost acuzată pentru folosirea fondurilor obţinute din vânzarea cotelor de emisie de dioxid de carbon ale Ucrainei pentru a putea acoperi plata pensiilor, dar şi pentru achiziţionarea a 1.000 de automobile Opel Combo pentru Ministerul Sănătăţii. Cu o zi înaintea punerii sub acuzare, Timoşenko, aflată de câteva săptămâni sub arest la domiciliu, a fost audiată timp de 11 ore.

„Procurorii au finalizat imediat investigaţia premergătoare procesului şi mi-au dat spre examinare rechizitoriul”, a spus Iulia Timoşenko, citată de Ria Novosti. Cum fostul premier este lidera principalei formaţiuni de opoziţie faţă de actualul regim de orientare prorusă, ea susţine că acuzaţiile care i se aduc au un substrat politic. Timoşenko, 50 de ani, a mai fost arestată în 2001, sub acuzaţia de trafic de gaze naturale în perioada în care a fost şefa companiei naţionale energetice, în timpul regimului Kucima. În anii ’90, viitorul premier prooccidental a fost numită „prinţesa gazului” şi a devenit unul dintre marii oligarhi ucraineni.

Nu mai puţin de şapte membri ai fostului cabinet Timoşenko şi-au petrecut noaptea dintre ani în stare de ares. Printre ei se numără fostul ministru de Interne Iuri Luţenko, foştii miniştri ai Mediului şi Economiei şi fostul ministru adjunct al Justiţiei. Alţi cinci membri ai opoziţiei sunt arestaţi.

Nici fostul premier al Croaţiei, Ivo Sanader, nu are zile mai uşoare. El este arestat în Austria, în baza unui mandat emis în ţara sa, şi aşteaptă să fie extrădat. El este acuzat de „conspiraţie în vederea comiterii de infracţiuni şi abuz de putere”. Este vorba despre finanţarea unor firme private şi a partidului său, aflat şi acum la putere, prin folosirea unor companii de stat.

După 20 de ani în fruntea ţării, premierul muntenegrean Milo Djukanovici a demisionat şi i-a predat puterea ministrului de Finanţe. Opoziţia vorbeşte despre actele de corupţie comise de Djukanovici şi despre presiunile care s-au făcut asupra guvernului de către UE. Muntenegrul se află în negocieri de aderare la UE. Djukanovici a recunoscut că a fost implicat în contrabanda cu ţigări, însă doar ca modalitate de a aduce un venit ţării sale, în timpul embargoului impus fostei Iugoslavii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.