Fostul președinte american George H.W. Bush este internat la Terapie Intensivă în urma unei pneumonii, transmite AFP.
Bush senior, în vârstă de 92 de ani, a fost spitalizat sâmbătă pentru o insuficiență respiratorie, iar miercuri a fost transferat la terapie intensivă.
„El a fost internat în secția de terapie intensivă (…) pentru o problemă respiratorie acută legată de o pneumonie. Medicii au efectuat o procedură pentru a proteja și elibera căile respiratorii, ceea ce a necesitat o sedare. Președintele Bush este într-o stare stabilă și se odihnește confortabil în unitatea de terapie intensivă, unde el va rămâne pentru observație”, a transmis purtătorul său de cuvânt, Jim McGrath, într-un comunicat.
Și soția acestuia, Barbara Bush, 91 de ani, a fost internată la spital. Este vorba de o măsură de precauție „urmare a unei oboseli și a tusei”, a precizat purtătorul de cuvânt.