„Fraților, am fost și sunt țăran, fiu și nepot de țărani”

Ieșit, acum 19 de ani, la pensie din învățământ, Ionel Cumpănașu s-a întors cu bunăvoință, cu inima deschisă, la ceea ce bunii și străbunii lui au făcut în vatra satului: agricultura. Simpatizant prin tradiție al Partidului Naţional Țărănesc (PNŢ), a reușit să-i învețe pe mai tinerii lui vecini cât de importantă este prezența unui partid istoric, desființat cândva de comuniști. Vremea a trecut, partidul și-a pierdut din nou suflul, o dată cu dispariția marilor săi conducători, iar țărănistul din Bărbătești a rămas cu agricultura! Astăzi, când social-democrații joacă toate rolurile politice din sate și orașe, Cumpănașu nu mai este interesat de politică. Munca pământului și bătrânețea îi ocupă tot timpul.
„Dacă n-aș fi în vârstă, v-aș spune cu glas tare: ca ţăran mă simt fericit!”
Teoretic, sunteți un profesor la pensie. În realitate, munciți din greu pământul, stați mereu cu ochii pe cer, așteptând ploaia. Câtă nostalgie pentru vremurile învățământului serios vă mai chinuie sufletul, domnule profesor?
Fraților, eu nu m-am născut profesor! Eu m-am făcut profesor! Am fost țăran, fiu și nepot de țărani, apoi am ajuns muncitor, cum era cerința în regimul comunist. Am muncit pe șantier, în Valea Jiului, de la vârsta de 15 ani! Comuniștii doreau ca noi, țăranii avuți, să părăsim localitățile. E drept, aveam pământ foarte mult, mai am și acum… Azi, slavă Domnului, m-am întors la sapă, la brăzdarul plugului. După ce, fiind priceput la cifre și la aritmetică, am mers la facultate și am ajuns profesor de gimnaziu vreme de 35 de ani.
În tinerețe, ați fost deportat, împreună cu familia, alături de alți moșieri, în Valea Jiului. Nu aţi avut conflicte cu minerii de acolo?
Nuu… Valea Jiului a fost pentru România ceea ce a fost Siberia pentru Rusia! De-a lungul câtorva zile, cele trei surori și fratele mamei, țărani cu trei clase de liceu (ceea ce însemna mult pe timpul acela), au pregătit belciuge și lacăte pentru uși și geamuri, au încuiat totul, ne-am urcat în tren și-n Valea Jiului ne-am oprit. Cu pături, cu saltele, cu perini de paie, cu tot ce am putut… Tata nu era, pe el îl luaseră la pușcărie… Mulți m-au întrebat: de ce ați mers în Valea Jiului și de ce nu în altă parte? Simplu: acolo era locul de deportare a tuturor sudiştilor care nu au fost simpatizați de regimul bolșevic din anii 50: chiaburi, moșieri, exploatatori. Acolo s-a îndesat tot ceea ce a putut să se îndese…
De 19 ani n-ați mai fost la catedră, aveți o pensie de dascăl și o viață de țăran… V-ați întors în agricultură, acolo unde v-ați început copilăria. Cum vă simțiți?
Dacă n-aș fi în vârstă, v-aș spune cu glas tare: ca ţăran mă simt fericit! De un deceniu și jumătate fac agricultură mare… Cereale și animale… Cum spuneam, am pământ destul… Șase hectare aici, zece hectare în comuna vecină… Plus pădure cât cuprinde… Asta, care se vede, e toată pădurea mea. Mi-e greu să mă duc sus, în deal, să controlez dacă se fură, dacă e căzută… S-a dus soția, mi-a adus vești bune: totul e în bună regulă. Nepotul nu mă ajută, nu are timp. Închid ochii și îmi amintesc: asta am făcut de mic copil! Am fost pădurar și plugar, chiar în vremea cotelor. Pământul era mult. Vacile și boii trăgeau plugul ba aici, ba la Aninoasa, ba la Bibești, ba la Stărpoaia… Nu mă întrebați ce mâncam, că nu știu… Noi eram „sabotorii” care urmăreau să destabilizeze statul… Într-o primăvară, ne-a rămas o fâșie nearată și ne-au vizitat inspectorii, cu o falcă în cer și una în pământ: sunteți sabotori! Astăzi, aș putea spune că ies iarăși la arat, dar nu pot uita că mă dor genunchii. Cu durerile astea de bătrânețe mă limitez la munca de câmp…
Să vorbim despre România cea nouă. Cum s-au văzut, aici, în sat, ultimele trei decenii?
Ca să vă spun părerea mea: am impresia că lucrurile nu au stat şi nu stau prea bine în țară. Nici acum, nici în 1990 și nici după aceea. Am trecut, spre exemplu, de 1 Decembrie 2018, când am sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Și Budapesta a luat în seamă acest eveniment, cu punctul ei de vedere antiromânesc. Citesc că a alocat sute de milioane de euro pentru a murdări bucuria noastră. A pregătit cărți, volume de propagandă anti-românească, conferințe internaționale pentru promovarea minciunilor ungurești. Guvernanții români și președintele țării și-au văzut de treburile lor… miticești, nu au pregătit nici măcar replici europene, în care să fie pus în pagină adevărul istoric. Dincolo de acest aspect dramatic, în satul nostru ultimele trei decenii românești s-au văzut în toată diversitatea lor. Nu putem ignora, spre exemplu, că am avut și avem un sistem bun de apă curentă, că sistemul de canalizare este în curs de terminare, iar structura de gaz metan a fost finalizată. Lucrurile au mers înainte, nu puteau rămâne pe loc. Acestea sunt… Dar, față de cum ar fi putut să fie, nu sunt! Era de așteptat ca lucrurile să fi fost mult mai bine aranjate… și comuna, și restul… Ei spun că totul e bine, dar nu este…
„În 1990, la Cotroceni, trebuia să vină Petre Roman, nu Ion Iliescu. Una este să studiezi la Paris, alta este să citeşti manualele de marxism la Moscova”
Cum vedeți viața la țară în viitorul apropiat? Se spune că vor dispărea țăranii. Așa va fi?
Nu cred. Țăranii nu pot dispărea! Viața la țară nu se va stinge. Că va fi mai lentă ar fi posibil… Se vor pierde multe lucruri de care ne bucuram până anii trecuți. Se vor duce pe apa Gilortului toate amintirile satului nostru. Dar cam toți vârstnicii au unu-doi copii în putere, care se întorc aici… Că nu stau 365 de zile pe an, e drept… Au slujbe… Dar vor veni măcar o jumătate de an, pentru muncile agricole. Pe vremuri, comuna Bărbătești era cea dintâi în plan economic din plasa Gilortului… De ce să nu fie la fel? Că nu mai merge ca la revoluție, când în stația naţională de compresoare, construită de elvețieni, se auzea o pușcă mitralieră. Ne-am convins în scurt timp că nu era o armă, ci un sistem de zgomot, dar la început crezusem altceva. Deci, nu ne mai putem juca de-a războiul, ca la revoluţie. Cu toate că au dispărut bătrânii, tinerii au avut timp să învețe măcar puțină istorie locală și au ambiția de a învinge. Au pământul, au pădurile, au animalele. Au căminul cultural. Sunt vrednici, ambițioși, bărbătoși… De ce și-ar părăsi locurile natale? Nu numai aici, în Bărbătești, dar și în celelalte sate ale județului.
Ca țăran, aveți unelte mecanice și o adevărată viziune privind dezvoltarea propriei gospodării și a comunei. Ce șanse vă aduce viitorul?
Ce șanse am putea avea? O să vedem… E destul că lumea vede în mine un trimis al lui Coposu în viața satului. Pe de altă parte, sunt foarte mulți cei care cred că PSD-ul le-a dat totul. Cum ar putea să fie așa? Când trăia bietul Coposu, mă opreau pe șosea ori îmi strigau pe la poartă: „Mă, de ce ești cu Coposu?” Sunt dezamăgit, toate m-au dezamăgit… Marea greșeală, care stă la baza celor de astăzi, a fost preluarea puterii, la revoluţie, de către Ion Iliescu. N-avea ce să caute el la Cotroceni! Acolo ar fi fost mai bine dacă ar fi urcat în scaun chiar Petre Roman! Om cu studii în Occident, mult mai tânăr, calificat în economie și în politică, ar fi fost capabil să lanseze o altă Românie decât cea de astăzi. O Românie cu adevărat capitalistă. Una este să studiezi la Paris, ca Roman, alta este să citeşti manualele de marxism la Moscova, ca Iliescu.
Din moşi-strămoşi, agricultura a fost principala activitate a familiei dumneavoastră. Dar astăzi nu mai puteţi urca dealul. Cum vă petreceţi primăvara la câmp?
De la prima oră, de cum răsare soarele, apuc cărăruşa… Sunt primul care vede cum stau tarlalele ieșite de sub zăpadă. Au fost geruri și ninsoare multă. În curând, de la patru dimineaţa, vom pune foc sub pomi şi la marginea viei. Trebuie să salvăm măcar o parte din poame. Să nu se întâmple ca anii trecuți, când gradele sub zero şi-au luat tainul… au îngheţat nucii şi cireşii, vişinii şi prunii. Până la vârsta mea, de 82 de ani, n-am văzut un ger atât de năpraznic. Voi fi „hoţ” la drumul mare, dând foc livezilor şi culturilor înflorite.
„Viteazul pandur Tudor Vladimirescu umbla prin satul nostru şi cumpăra porci. Şi de la stră-străbunicul meu a luat destui”
Cu darul dumneavoastră de povestitor, ar fi posibil să vă ceară cineva de la Bucureşti o evocare a Bărbăteştiului de odinioară. Despre ce aţi vorbi?
Mda… Nu aş vorbi despre cum vede Bărbăteştiul NATO şi UE, deşi cele două instituţii europene şi transatlantice ne salvează! Nu voi spune că americanii şi ruşii o să-şi dea mâna, deoarece au interes şi unii şi alţii… Chiar acum anunță că se pregătesc de război. Așa fac mereu. De aceea, mă întorc spre trecut. Spre exemplu, aş vorbi despre Tudor Vladimirescu, eroul din satul de peste deal, Vladimir, cum te uiţi din curtea mea spre răsărit… Puţină lume ştie că eroul nostru era un mare negustor de porci. Mi-a spus tata că viteazul pandur umbla prin sat şi însemna în ureche porcii aleşi. Şi de la stră-străbunicul meu a luat destui. Când îi aduna, îi ducea spre Tismana, apoi, pe Defileul Jiului, spre Transilvania (pe vremea aceea, provincie independentă a Austriei). Încărcau căruţele cu animale şi huroaie, aşa ajungeau în armata austro-ungară.
Îmi închipui că, la anii pe care îi aveţi, faceţi să treacă timpul citind şi odihnindu-vă, mai ales în timpul iernii. Cum vă petreceţi serile de primăvară?
Făcând ceva… Chiar dacă nu ai de lucru afară, tot găseşti ceva de făcut… De pildă, muţi lemnele dintr-o parte în alta… Nu pot să stau, pentru că toată viaţa am muncit… Stai o zi, stai două, dar nu poţi să stai mereu.