Frontiera invizibilă. Cum apără Republica Moldova Europa, în timp ce Rusia o testează

Ieri s-au împlinit patru ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în timp ce în câteva săptămâni vor marca 12 ani de la declanșarea de către serviciile de spionaj de la Moscova a războiului din estul Ucrainei. Pentru Kiev, este o luptă de supraviețuire națională. Pentru R. Moldova, a fost un test necruțător. Cât poate rezista o țară mică, cu resurse limitate, cu o regiune separatistă pe teritoriul său și cu o dependență istorică de energia rusească, atunci când războiul explodează la graniță și presiunea hibridă devine politică de stat?

Republica Moldova este importantă pentru Rusia din motive geopolitice, strategice și simbolice care depășesc dimensiunea sa teritorială sau economică. În primul rând, poziția geografică a Moldovei, între Ucraina și România, la intersecția spațiului post-sovietic cu Uniunea Europeană, o transformă într-o zonă tampon cu valoare strategică. Controlul sau influența asupra R. Moldova ar permite Moscovei să mențină presiune asupra flancului estic al UE și NATO și să păstreze o pârghie indirectă asupra Ucrainei, în special prin regiunea transnistreană, unde staționează ilegal trupe ruse.

În al doilea rând, R. Moldova face parte din spațiul pe care Kremlinul îl consideră „vecinătate apropiată” și, implicit, zonă de interes prioritar. Pierderea definitivă a influenței în Chișinău ar însemna nu doar un eșec strategic, ci și unul simbolic, și anume un nou stat ex-sovietic care alege ireversibil integrarea europeană.

În 2022, pronosticurile erau sumbre. R. Moldova părea „următoarea piesă” dintr-un joc regional în care Moscova mizează pe vulnerabilități, precum sărăcie, migrație, polarizare, instituții fragile, corupție moștenită și o societate obosită de crize. Când nu poți cuceri un stat cu tancul, îl sufoci cu facturi, zvonuri, bani negri și frică. Iar R. Moldova a fost, poate, cel mai clar exemplu european că războiul modern nu mai începe și nu se termină doar pe linia frontului.

Citește și: „Enigma 2.0”. GRU, FSB, SVR și cetățenii din R. Moldova. Recrutarea pentru operațiuni ruse: cum se „subcontractează” spionajul și violența

Prima mare bătălie a fost energia. În anii de război, Chișinăul a fost lovit de șocuri repetate și scumpe, iar economia a fost obligată să se adapteze în timp ce populația încerca să rămână la suprafață. Fondul Monetar Internațional descrie explicit perioada ca una efecte directe ale războiului și „șocuri energetice repetate”, iar dezechilibrele externe rămân mari. Deficitul de cont curent a ajuns în 2025 la aproximativ 20% din PIB, alimentat inclusiv de importurile de electricitate și de exporturile slabe. Nu sunt doar cifre. Este o radiografie a unei țări care a trebuit să cumpere securitate energetică la prețuri de criză, ca să nu cumpere instabilitate politică la prețuri și mai mari.

În această ecuație, reziliența Moldovei a avut două componente, și anume o plasă socială funcțională și o ancoră externă reală. UNDP arată că în sezonul rece 2024–2025 peste 720.000 de gospodării (aprox. 1,47 milioane de persoane) au primit compensații, iar fondul a acoperit, în timp, o parte importantă din gospodăriile țării. Într-o societate în care propaganda mizează pe nemulțumire și pe „statul nu face nimic”, capacitatea de a amortiza șocul facturilor a fost și politică publică, și strategie de securitate.

A doua componentă a fost sprijinul european, tot mai clar legat de ideea de „decuplare de Rusia”. Comisia Europeană a prezentat în 2025 o strategie pe doi ani pentru independență energetică și reziliență, cu un pachet de sprijin de până la 250 de milioane de euro pentru 2025 și obiectivul explicit de a reduce vulnerabilitatea Moldovei la „insecuritățile” aprovizionării rusești și de a integra țara în piața energetică a UE. În paralel, și statele Unite au alocat peste 130 de milioane de dolari în acest sens.

Finanțările internaționale au ajutat Chișinăul să cumpere energie din piețe europene și să-și creeze rezerve. EBRD a aprobat în 2025 un împrumut de 400 de milioane de euro către Energocom, tocmai pentru consolidarea securității energetice și achiziții de gaze și electricitate de pe piața europeană, într-un context în care Gazprom a oprit livrările către regiunea transnistreană în încercarea de a crea un conflict intern.

Citește și: Prim-ministrul Dan din România la Consiliul Păcii. Ce ne vor aduce cele 2 minute și 9 secunde?

Al doilea test major a fost umanitar. R. Moldova, cu infrastructură modestă, a devenit adăpost pentru sute de mii de ucraineni. Iar aici reziliența nu s-a văzut în discursuri, ci în administrarea zilnică, inclusiv acte, școli, acces la servicii, integrare pe piața muncii. În ianuarie 2026, guvernul a prelungit protecția temporară pentru persoanele strămutate din Ucraina până la 1 martie 2027, tocmai pentru stabilitate și continuitate. Asta este, de fapt, o formă de rezistență, și anume să reziști tentației de a transforma oamenii în cifre și să nu cedezi presiunii de a arunca povara „în altă parte”.

Al treilea test a fost, însă, cel mai perfid, și anume războiul hibrid. Rusia nu a avut nevoie să treacă Nistrul cu trupe ca să creeze tensiune. A fost suficient să alimenteze o combinație de dezinformare, bani negri, rețele de influență și mobilizare de stradă, uneori prin intermediari locali. Uniunea Europeană a sancționat explicit persoane și entități acuzate de acțiuni menite să destabilizeze R. Moldova, inclusiv o organizație paramilitară („Scutul Poporului”) și oficiali ruși identificați drept responsabili de operațiuni acoperite în R. Moldova, folosind inclusiv Transnistria, regiune aflata sun ocupația militară a serviciilor de spionaj de la Moscova. În 2025, Consiliul UE a extins lista, menționând inclusiv scheme de cumpărare de voturi și încercări de influențare a alegerilor și a referendumului din 2024, plus legături cu rețele asociate lui Ilan Șor. Iar în documente europene se vorbește direct despre proteste plătite și finanțări ilegale care au avut rolul de a „submina” democrația.

Aici, meritul rezilienței R. Moldova nu este că a fost imună, ci că a reacționat instituțional. În septembrie 2025, autoritățile au făcut peste 250 de percheziții și au reținut 74 de persoane într-un dosar privind un presupus plan de incitare a tulburărilor în masă înaintea alegerilor parlamentare. Procurorii au menționat că suspecții ar fi fost instruiți în Serbia și Bosnia-Herțegovina, iar președinta Maia Sandu a acuzat Kremlinul de finanțări masive, în timp ce Moscova a negat implicarea. Observatorii internaționali au consemnat, după scrutin, că alegerile au fost competitive, dar au fost afectate de interferență străină, finanțare ilegală, cyberatacuri și dezinformare, chiar dacă autoritățile au încercat să răspundă. Într-o regiune în care state mai mari au cedat în fața banilor negri și a propagandei, faptul că R. Moldova a rezistat înseamnă, în primul rând, că instituțiile nu au capitulat, cu sprijinul statelor partenere.

Și totuși, rezistența nu se măsoară doar în dosare penale. Se măsoară și în capacitatea de a nu trăi permanent cu frica în gât. Iar războiul a împins frica până în spațiul aerian. În noiembrie 2025, Moldova a protestat oficial după intrarea mai multor drone rusești în spațiul său aerian, inclusiv una care a ajuns pe acoperișul unei clădiri, iar Rusia a sugerat, în replică, scenarii de tip steag fals. Asta este realitatea unui stat aflat lângă front. Chiar și atunci când nu ești ținta directă, poți fi lovit, intimidat, testat.

Citește și: Lumea Rusă, ortodoxia hibridă și copiii Basarabiei. Kremlinul lansează o nouă cruciadă la est de Prut

În ultimii patru ani, scutul R. Moldova a fost, paradoxal, mai puțin militar și mai mult civic și instituțional, inclusiv anchete și sancțiuni ca să nu-ți pierzi democrația, dar și integrare europeană ca să nu rămâi singur. Deschiderea negocierilor de aderare la UE în iunie 2024 a fost un semnal că reziliența nu e doar supraviețuire, ci direcție strategică. Iar pachetul european de 1,9 miliarde de euro pentru reforme și creștere, aprobat în 2025, a fost gândit explicit și ca răspuns la provocările generate de războiul Rusiei și încercările de destabilizare.

Moldova a rezistat, însă nu este vindecată. Deficitele, migrația, polarizarea și presiunea socială rămân fisuri exploatabile. Iar problema Transnistriei rămâne o rană geopolitică. ONU a cerut în 2018 retragerea necondiționată a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, iar OSCE notează de mult timp lipsa progresului în retragerea completă asumată la Istanbul.

Lecția acestor patru ani este una incomodă pentru Europa. Republica Moldova nu a rezistat pentru că nu ar fi vulnerabilă, ci pentru că vulnerabilitatea ei a fost recunoscută ca risc de securitate regională. Când un stat mic cade, unda de șoc lovește mai departe decât granițele lui, și anume în fluxuri de oameni, în piețe de energie, în democrații contaminate de bani negri și propagandă. Republica Moldova a rămas în picioare nu pentru că Rusia nu a încercat, ci pentru că societatea și instituțiile au înțeles miza, iar partenerii europeni au tratat sprijinul nu ca pe caritate, ci ca pe prevenție.

Dacă Europa vrea ca R. Moldova să reziste și în următorii ani, ar trebui să facă două lucruri simultan, și anume să nu reducă sprijinul când oboseala de război crește și să ceară reforme serioase, tocmai pentru ca reziliența să nu depindă la nesfârșit de ajutor extern. Iar R. Moldova trebuie să își păstreze luciditatea, având în vedere că în războiul hibrid, victoriile nu vin spectaculos. Ele vin prin instituții care funcționează, prin transparență, prin justiție și prin capacitatea de a nu-ți vinde viitorul pe o factură sau pe un plic.