Gabriel Andreescu a câştigat la CEDO împotriva statului român

Gabriel Andreescu, membru fondator al Comitetului Helsinki Român, a câştigat procesul intentat statului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel că Guvernul trebuie să-i plătească 10.000 de euro după ce i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.

Andreescu a promovat, în România, adoptarea legii privind accesul la propriul dosar întocmit de Securitate, potrivit deciziei publicate pe site-ul CEDO.

În iunie 2000, reclamantul a cerut Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să-i arate propriul dosar, iar în luna septembrie a aceluiaşi an a cerut informaţii privind colaborarea unor membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române cu Securitatea.

Judecătorii CEDO au constatat că Andreescu nu a primit răspuns la niciuna din solicitări.

Totodată, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989. De altfel, Andrei Pleşu nu şi-a clarificat, nici până în prezent, relaţiile cu Securitatea.

Andreescu a apreciat că aceste informaţii ridică unele dileme morale în ceea ce priveşte alăturarea lui Pleşu cu CNSAS şi că astfel se explică reticenţa acestuia în demascarea poliţiei politice din timpul regimului comunist.

Andrei Pleşu a făcut plângere penală împotriva reclamantului, acuzându-l de insultă şi defăimare, el fiind achitat de prima instanţă. În urma recursului, însă, Andreescu a fost amendat cu cinci milioane de lei vechi, iar Pleşu a câştigat despăgubiri morale de 50 de milioane de lei vechi din partea acestuia.

Magistraţii români şi-au motivat decizia prin faptul că Andreescu nu a demonstrat că Pleşu a colaborat cu Securitatea. Mai mult, aceştia au arătat că există un certificat emis de CNSAS ce atestă contrariul.

Gabriel Andreescu a intentat proces statului român la CEDO în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil.

Magistraţii CEDO i-au dat reclamantului câştig de cauză, marţi, condamnând statul român la plata a 10.000 de euro, dintre care 3.500 de euro daune materiale, 5.000 de euro despăgubiri morale şi peste 1.100 de euro pentru cheltuieli de judecată.

Decizia judecătorilor europeni urmează să devină definitivă în condiţiile definite de articolul 44, alineatul 2 din Convenţie.

Scrisoarea lui Andrei Pleşu către Nicolae Ceauşescu

Stimate Tovarăşe Secretar General,

Mă numesc Andrei Pleşu şi sunt de profesie istoric şi critic de artă. Din 1971, când mi-am încheiat studiile, şi până astăzi am înţeles să-mi fac profesia cu toată seriozitatea, punându-mă, cu întreaga mea putere de muncă, în slujba artei şi culturii româneşti. Am publicat un mare număr de studii şi articole în presa curentă, am realizat mai multe serii de emisiuni la radio şi televiziune şi sunt autorul a trei cărţi, bine primite atât de publicul larg, cât şi de specialişti. În decembrie 1980 am obţinut titlul de doctor în istorie, după o specializare în Republica Federală Germană. În timpul acestei specializări, am obţinut la Bonn, Dusseldorf şi Dortmund mai multe conferinţe despre arta românească, socotind că e de datoria mea de onoare să o fac cunoscută şi apreciată pretutindeni, la adevărata ei valoare. În 1981 mi s-a decernat Premiul pentru critică al Uniunii Artiştilor Plastici şi, în acelaşi an, premiul pentru eseu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Am avut cinstea să-mi reprezint ţara, cu comunicări de specialitate, la diferite congrese şi reuniuni internaţionale (Berlin Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al secţiei de critică a Uniunii Artiştilor Plastici, am participat la organizarea mai multor expoziţii de artă românească, în ţară şi în străinătate. Am intrat în Partidul Comunist Român la vârsta de 19 ani (1968), şi atât pe linie obştească (ca organizator de grupă de partid), cât şi pe linie profesională (ca şi cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice şi, apoi, ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice „N. Grigorescu”) m-am străduit, în ciuda unei sănătăţi precare (care mă obligă să stau, de câţiva ani, sub constantă supraveghere medicală) să fac totul pentru a fi la înălţimea exigenţelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani. Vă rog, stimate tovaraşe Secretar General, să nu luaţi raportul de activitate de mai sus drept lipsă de modestie. El e bilanţul firesc de muncă al oricărui tânăr român care vrea să-şi servească ţara cum se cuvine. În lumina acestui bilanţ, veţi înţelege cât pot fi de mâhnit să constat că, dintr-o dată, în urma unei împrejurări pe care nu o pot socoti decât accidentală, sunt pus în afara partidului ca „sectant” şi destituit din învăţământ şi cercetare. Am avut, într-adevăr, ghinionul de a participa, cu doi ani în urmă, la o conferinţă (incluzând o parte teoretică şi una practică), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema „meditaţiei transcendentale”. Conferinţa – la care m-am dus pe linia unei fireşti curiozităţi intelectuale – mi s-a părut neinteresantă sub raport ştiinţific, drept care nu am mai frecventat nici una din urmările ei, mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp după aceea, să aduc la cunoştinţă unui lucrător al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind „meditaţia transcendentală”. În rezumat, fapta de care sunt făcut vinovat se reduce la audierea unei conferinţe publice, organizată într-un cadru perfect oficial, o conferinţă despre care nu aveam motive să cred că s-ar desfăşura fără aprobările de rigoare. Cât despre chestionarul pe care l-am completat – ca toţi cei de faţă – în timpul conferinţei, el nu se referea decât la date strict medicale şi nu cuprindea nici un angajament de nuanţă politică sau religioasă, care să contrazică adeziunile mele reale la Statutul PCR şi la Constituţia ţării. Am fost lămurit, ulterior, că „meditaţia transcendentală”, ca organizaţie internaţională, implică unele aspecte profund negative, de care însă nu puteam avea cunoştinţă acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Admiţând că pot fi sancţionat, totuşi, pentru o momentană lipsă de vigilenţă, mi se pare, în acelaşi timp, greu de acceptat ca sancţiunea să aibă caracterul unei condamnări atât de drastice, ducând nu numai la totala mea discreditare politică, cât şi la descalificarea mea profesională. Între culpa mea reală şi consecinţele ei imediate e o uriaşă disproporţie care, în spiritul echităţii cu care ne-a obişnuit conducerea noastră de partid şi de stat, nu poate să fie corectată. Rănit sufleteşte de spulberarea într-o clipă a atâtor ani de eforturi entuziaste, şi de anularea tuturor proiectelor mele de viitor (legitime de 33 ani) apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dumneavoastră judecată şi la înţelegerea dumneavoastră omenească, rugându-vă să dispuneţi rediscutarea cazului meu, în datele lui obiective. Vă asigur că tot ce-mi doresc e să-mi dovedesc în continuare, ca şi până acum, buna credinţă în loialitatea faţă de ţară, participând la procesul de afirmare a valorilor noastre în plan universal.