Găștile de strigoi din Pipera se iau la bătaie cu găștile de zombi din Chicago

Ne-a sunat un ofițer de la SRI, ne-a zis, băi gropașilor, treaba e nasoală rău de tot, e mai scurt cavoul decât sicriul, am întrebat noi râzând mânzește, ofițerul s-a arătat supărat

Găștile de strigoi din Pipera se iau la bătaie cu găștile de zombi din Chicago

Ne-a sunat un ofițer de la SRI, ne-a zis, băi gropașilor, treaba e nasoală rău de tot, e mai scurt cavoul decât sicriul, am întrebat noi râzând mânzește, ofițerul s-a arătat supărat

Ne-a sunat un ofițer de la SRI, ne-a zis, băi gropașilor, treaba e nasoală rău de tot, e mai scurt cavoul decât sicriul, am întrebat noi râzând mânzește, ofițerul s-a arătat supărat, noi am crezut că e supărat pentru că binomul își face de cap, cum care binom, binomul SRI – DNA, înțelegi sau nu înțelegi, dar de ce să-și bată capul niște gropași cu soarta binomului, păi, gropașii sunt mai tari decât binomul, ei fac și desfac în cimitir, acolo unde energiile sunt în stare latentă, băi gropașilor, au năvălit niște zombi de pe pachebotul american care a ancorat aseară, pe Dâmbovița, lângă Unirea, nu cred că vom face față, aduceți, mă, niște strigoi să le dea la moacă, auziți, se aude acolo, noi, țuț, ne-am dat coate, n-avem de unde să scoatem strigoi, că s-au ușchit cu toții în Occident, alo, domnu’ ofițer, luați legătura cu SIE, că ei trebuie să cunoască problema, problema e la ei, nu la noi, să-i aducă ei înapoi, ce știm noi, cum, trebuie să mai fie vreun strigoi, de unde să fie, a, poate o fi senatoru’ ăla de-a decedat la tribuna Parlamentului săptămâna trecută, de, e gata, s-a transformat în strigoi, așa e, nu ține mult, cum ai dat colțu’, te transformi în strigoi și apoi strigoiești, mamă, mamă, de bagi lumea-n boale, păi, să mai moară vreo câțiva parlamentari, de ce, ăștia au tegumentul bun de tot, iese un strigoi de toată frumusețea dintr-un parlamentar, e numai bun de dus la bătaie, bătaie ca la hoții de cai, să piară toți zombi din patria noastră dragă, păi, să vorbim cu băieții din Balta Albă, poate cu ăia din Galați și din Cluj, că poate că au și ei ceva prospătură strigoiască, să încropim, acolo, o gașcă de strigoi mai ca lumea, să pornim tevatura, cumva pe Magheru, sau pe Batiștei, la Teatrul Național, pe unde s-au pripășit zombi ăia americani, lasă că-i zdrobim noi, dar după aia să faceți bine să închideți Canalu’ Mediterana – Dâmbovița, că uite ce de belele vin pe capul nostru.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Norocul nostru e ca avem unitatile de pricolici ai MAI,conduse de moroi,care gazeaza strigoii si zombii nevinovati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate