Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că a stabilit cu şefii de cluburi să se oprească meciurile la finalul lunii februarie în vederea schimbării gazonului de la Arena Naţională.
„Organizatoric mai sunt multe lucruri de făcut, avem unele modificări de făcut la unele trepte, vom încerca să îndeplinim toată lista de lucrări care nu sunt legate însă de structură, ci mai degrabă de prevenţie. Dacă va fi schimbat gazonul? Au, au, mă dor aceste vorbe. Absolut, pentru că am intrat acum în moara aceasta a gazonului. Am stabilit cu şefii de cluburi să oprim meciurile spre sfârşitul lunii februarie şi să schimbăm gazonul pentru a nu mai avea surprize din alea zăpăcite”, a spus Oprescu, după prezentarea „identităţii vizuale a finalei” Ligii Europa, programată în 9 mai 2012, la Bucureşti.