Gazprom a vândut gaze Turciei printr-o platformă de tranzacționare

Gazprom Export a încheiat primul acord pentru vânzarea de gaze către Turcia de 700 de mii de metri cubi prin platforma electronică de tranzacționare ETP, potrivit TASS.
Este o cantitate foarte mică, mai mult un test ca aceasta metoda este viabila, ulterior cantitatile putand creste. Livrarea va avea loc la Malkochlar, luna viitoare. Tranzacția corespunzătoare   a   fost   încheiată   la   11   noiembrie   în   cadrul   sesiunii   detranzacționare de pe platforma de tranzacționare electronică (ETP). Exportul Gazprom continuă să-și extindă canalele de vânzări prin ETP, dincolo de clasicele contracte pe termen lung cu care gigantul rusesc istoric colabora cu clientii. „Suntem încântați că piața turcească a gazelor naturale și-a arătat interesul de a încheia o tranzacție printr-un ETP, în plus față de o cooperare de ani de zile bazată pe contracte pe termen lung. „, a spus Elena   Burmistrova,   vicepreședinte   al   managementului Gazprom.
Din septembrie, Serghei Komlev este șeful structurilor contractuale și al prețurilor la Gazprom Export. Acesta a declarat, în cadrul unei discuții online, că Gazprom se așteaptă ca achizițiile Turciei de gaze rusești să crească până la sfârșitul anului 2020.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1084 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.