Generalul în labirintul minții sale

Gabriel Oprea sfidează bunul simț și iese la Atnena 3 să ne spună că orice ministru de interne ”are dreptul la antemergător” și să susțină ”că cheia” anchetei este groapa. Și Gâdea îl susține. Poate groapa minții sale… să îi descâlcim bâlbielile…

”În seara aceea terminasem discuțiile cu instituția parteneră SRI Băneasa”, a povestit Oprea la emisiunea lui Mihai Gâdea…Deci interesul național era partener doar cu SRI Băneasa nu si cu SRI Libertății sau SRI Ozana sau doar la ala mai era deschis că restul aveau program redus?

La nici 24 de ore după ce s-a milogit de colegii săi din Senat să-l salveze, bravul general izmană se justifică: „M-am simțit hărțuit.Mi a părut rău că m-am simțit hărțuit şi am acceptat sprijinul colegilor. Au votat de la toate partidele. Îmi pare rău că am cedat şi le-am cerut să voteze împotrivă „, a spus Oprea. Adică politicienii l-au salvat. Recunoștința generalului ține însă doar până la finalul emisiuni când spune că ”politicul în general l-a transformat în țintă politică”. Momentul ar trebui consemnat în analele televiziunii mondiale ca momentul transmiterii în direct a decesului logicii. O premieră mondială la Antena 3.

Și halucinația continuă după interviul cu mătușa lui Bogdan Gigină… „Niciodata în România sau în lume nu am auzit de aceasta încadrare de ucidere din culpa stând pe bancheta din spate. Specialiștii în domeniul rutier au spus că nu poți să fii încadrat la ucidere din culpă fiind în a treia mașină. M-am simțit hărțuit. Îi răspund doamnei Kovesi apărandu-mă”, mai zice Oprea. Poate că teama i-a șters orice cunoștințe de drept sau poate că licența în drept e la fel ca doctoratele pe care le-a păstorit.

Prins în vârtejul unei demonstrații, trase de păr, Gâdea îl întrebă pe bravul general cu patru setele de carton, cine a decis ca Bogdan Gigină să fie în dispozitiv la cea vreme.

Răspunsul ne arată că emoțiile pot îngenunchia și un brav ostaș. ” O să port această cruce toată viața. Nu îl cunoșteam. Nu mă ocupam despre….”

Despre ce nu vă ocupați generale, despre limba română sau despre logică sau poate că emoțiile și hărțuiala oamenilor răi v-au făcut să uitați și limba română cum uitarăți și ” dă drept” ca să zic așa?

Balamucul înflorește la Antena 3 și Gâdea condamă din nou groapa. Anunță un incedinar interviu cu cel responsabil de săpături și care spune el e vinovat că nu a semalizat groapa. Și urmează interviul cu Petre Mazilu, patronul firmei de instalații de gaze care efectua lucrarea. Și omul spune simplu că gropa era ” semnalizată cu garduri și cu lumini intermitente, licurici, cum le spunem noi”, dar Gâdea nu aude și continuă să acuze ticăloasa groapă.

Acum două zile Gabriel Oprea a spus că motociclistul nu ar fi fost un profesionist pentru că nu ar fi refuzat misiunea dacă aceasta nu putea fi executată. În astă seară însă fostul ministru spune că Bogdan Gigină era un profesionit la fel ca și tatăl său care lucrează tot la ministerul de interne. Dacă cumva vi se par declarațiile contradictorii întrebați-l pe Oprea, el sigur nu le va considera așa. De la emoții a uitat noțiunea.

”Ca vicepriministru am beneficiat de această protecție 24 din 24, dar nu am folosit-o niciodată, decât în anumite ocazii”, afirmă Oprea. De la atâtea teze de doctorat citite bietul om a pierdut șirul logicii că de limba română nu poate fi vorba, dar să trecem peste asta….”Niciodată decât în anumite ocazii”, adică de cel puțin 5 ori pe zi, în 1607 ”anumite ocazii” în 10 luni. Adică de două ori și-a luat inima în dinți și s-a dus la toaletă fără antemergător că doar el e un brav general.

Și dacă nu știați, oricum această protecție a fost o corvoadă căreiea ”m-am supus încă din prima zi că așa e legea”. Probail că a suportat cu greu, dar ce nu face patriotul pentru interesul național.

Singura veste bună a serii este după cum ne anunță fostul ministru că ” în scurt timp, până la alegeri voi renunța la această imunitate. Da, se poate și acest lucru. Mă gândesc la această variantă”. Poate totuși nu se gândește prea mult ca să nu se încurce în gânduri și să uite ideea esențială. Nu cred însă că poate fi suspectat de prea multă gândire, general fiind, chiar și făcut la apelul bocancilor, Oprea este un om de acțiune. Pe care ne-o dorim cât mai rapidă.

Dacă vi se pare că ceva ar fi ilogic în articol vă asigur că am lucrat exclusiv cu materialul clientului, zicerile lui Gabriel Oprea, la minunata emisiune a lui Gâdea. Client care ”este un politician și fost ofițer român, lider al partidului UNPR, fost ministru al Apărării Naționale (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012) și fost ministru al Afacerilor Interne (22 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2009 și 5 martie 2014 – 9 noiembrie 2015)”, după cum frumos și-a scris singur în Wikipedia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Boeru 40 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.