Geoană a fost propus pentru excluderea din PSD. Comisia de Integritate a decis ca Mircea Geoană să fie propus pentru excluderea din partid.
Decizia a fost luată cu 43 de voturi „pentru” şi cinci împotrivă.
Decizia a fost luată în lipsa lui Mircea Geoană, care s-a declarat consternat de ceea ce se întâmplă.
„Sunt absolut consternat de ceea ce se întâmplă. Am fost invitat la ora 14.15 şi am constatat că şedinţa Comisiei deja se încheiase, pe un ton foarte vehement. Este regretabil. Mi-am oferit disponibilitatea să colaborăm în continuare, dar recuzatul domn Şova mi-a comunicat că nu se mai poate schimba nimic”, a declarat Mircea Geoană, la câteva minute după decizia luată în PSD.
„Aş vrea să transmit un mesaj către colegii şi colegele mele din ţară, nu şefilor. Păstraţi-vă calmul şi echilibrul. Este o perioadă agitată. Nu cedaţi presiunilor. FAptul că aici, la Bucureşti, există o dispută păguboasă, nu înseamnă că tot partidul trebuie să intre într-o stare de confuzie şi instabilitate. Vom găsi o soluţie şi vă rog din inimă să aveţi încredere că înţelepciunea colectivă va prima”.
„Am constatat că şedinţa se încheiase deja. Domnul Şova, recuzatul domn Şova, mi-a comunicat că este prea târziu şi că nu mai poate convoca colegii. În primul rând nu este verdict, vor trebui să facă o recomandare. Am un apel către baza partidului. Vă rog din inimă să vă păstraţi calmul şi echilibrul. Nu cedaţi presiunilor. Faptul că la Bucureşti există această dispută inutilă nu trebuie să determine baza partidului nostru să cedeze presiunilor. Păstraţi calmul, vom găsi o soluţie. Înţelepciunea colectivă va găsi o soluţie. Există Eu mi-am făcut datoria, deşi această comisie nu are căderea să judece ceva. În conformitate cu statutul cel nou al PSD, orice contestare a recomandărilor acestei comisii, se poate adresa congresului partidului”, a declarat Mircea Geoană, la ieşirea din sediul central al PSD.
Comitetul Executiv Naţional este singurul for statutar din partid care poate decide excluderea lui Mircea Geoană din partid.