Mulți dintre angajați au refuzat să primească tichete de vacanță din cauza noilor costuri. Peste 30 la sută dintre cei care ar putea beneficia de aceste vouchere nu le-au cerut.
Acesta este și motivul pentru care operatorii din turism încep sezonul estival cu emoții.
Primii turiști ajung la început lunii iunie, prin programul Litoralul pentru Toți și pentru minivacanța de Rusalii, dar e foarte probabil ca numărul lor să fie mai mic față de alți ani.
Mulți preferă să petreacă sejururile în afară țării, iar în instituții jumătate dintre angajați au refuzat voucherele de vacanță.
”Oamenii nu se grăbesc să își ia vouchere de vacanță după modelul 2025. Noi nu am văzut în agenții venind vouchere de vacanță după modelul nou. În acest moment e foarte târziu. Pentru litoral și pentru toată țara înseamnă să lipsească 25% din încasări”, spune Adrian Voican, vicepreşedinte ANAT, potrivit tvrinfo.ro.
Conform ultimelor reglementări, beneficiarii primesc tichete de vacanță în valoare totală de 1600 de lei, dar trebuie să asigure jumătate din sumă din fondurile proprii. În plus, trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere. Procedura îi determină pe mulți să renunțe.
NU AS HULI TURISMUL DIN TARA DAR TREABA E CAM ASTA. primesti real 640 ron ca 160 sunt impozit. te angajezi sa dai 800ron dar nu e clar cum. adica ma duc si iau o camera cu 250 ron si ii dau la ala 125 ron si 125 vaucere?? pai nu ma scuipa intre ochi?
Voucherele nu au dus la cresterea calitatii serviciilor in turism. Asa ca este de dorit sa nu mai existe decat pt familiile cu 2- 4 copii ca sa mearga in vacante cu parintii ori bunicii. Asta este protectie sociala adevarata.
„Economia” inexistentă rrumânistaneză subvenționată de la statul degeaba statul eşuat pompează bani luați din împrumuturi păguboase în gaura neagră numită la mişto „turism”. Nu aveți, bă, turism! Aveți nişte hoți care au ciordit hotelurile ridicate de comunişti pe munca cetățeanului român, interlopi care au turnat betoane şi termopane în vile de doi lei şi prețuri nesimțite pentru servicii de c@c@t! Ăsta e marele „turism” – o bătaie de joc subvenționată în mod artificial pe datorie de un stat oligofren, care angajează numai oligofreni şi susține numai oligofreni, o schemă Ponzi care există doar cât timp există suficienți boi să bage banii în ea! Mai lipseşte doar Întâiul Oligofren al Țării să îşi mănânce mucii la Mamaia să vă facă reclamă la prostie.
Foarte bine. Să dispară. Statul a făcut o altă mizerie dînd vouchere doar celor neproductivi, inutili. Prețurile au explodat de atunci iar calitatea serviciilor oferite de horecari a scăzut considerabil. Și de ce să nu fi scăzut când banul le venea oricum…
Aceste vouchere trebuie tăiate cu totul. CU TOTUL.
Acest truc cu „vouchere de vacanță” este, alături de „călătorii gratuite” pentru studenți unul din modurile mascate ticălos de subvenționare a găurilor negre din economie. Păi dacă tot zbiară „ieuropenii” că economie de piață, capitalism, bla, bla, bla. Lăsați piața să regleze prețurile conform cererii și ofertei. Cine oferă servicii de calitate să supraviețuiască, cine nu să dea faliment!
calitatea serviciilor si asa oameni au posibilitatea de a alege pensiunea/hotelul…banii intrau in economie era un circuit intern si controlabil, adica se stia ca hotelul x a avut zece turisti…asa renuntand multi vor ”iesi” din tara ne mai fiind tentati sa mearga la munte sau mare sapte zile…va scade ocuparea si controlul asupra activitatii din turism, plus vechiul stil…”nu vreti o camera?” care inca se practica…
poate este mai mult inainte de ’89 salariul minim era 1800 de lei/net si un pat era 45lei extrasezon si 55 lei in sezon deci 90-110 lei camera acum este la pensiune aprox. 200 si la hotelul de atat data 300-1000 lei…nu s-a schimbat mult dar pretul e triplu…
De ce doar in Romania unde ești umilit permanent și nu în străinătate unde ești respectat bine merci pe aceeași bani și ai ce vedea? În plus, poți face comparație între ceea ce vezi și ceea ce trăiești, comparație între ceea ce vezi ca imagine in străinătate și ceea ce e lăsat intenționat la voia întâmplării spre distrugere că executare ceruta de clanurile infractionale organizate politic în europa pe model Te plătim sa nu construiești, sa nu progresezi, sa nu faci nimic bun pentru tara și cetățenii români din țară. Asta e practică în Romania de 17 ani de UE, respectiv 35 ani de membru contributor financiar.
Bineinteles ca nu merita! In clipa de fata ma aflu la o pensiune din Maramures pentru un city break cu voucerul de anul trecut de 1600 lei. Doua nopti de cazare cu familia 1000 lei, imi raman 600 pt mese in incinta, maine merg cu mocanita. Contributia proprie a fost 360 lei mocanita pt 3 persoane si 200 benzina. Totusi, daca as fi platit doar din buzunar era mult. Cu noul voucer, pe care am refuzat sa-l mai ridic, nu mai merita agitatia. Cine a gandit ca doar cu pretul unei nopti de cazare ne ,,agata” pentru sejururi unde mai pui tu 90% din bani, s-a inselat. Mai bine merg in strainatate daca tot vreau sa cheltui mai mult, servicii mai bune si mai ieftine!
Minunat , revenim pe vremea veche , ei se fac ca „dau” si angajatii refuza din „patriotism” , sau alceva ? Sa ne raspunda robotul cotrocenean si securisii de prin peajma sa. Alo , Pahontule ne poti explica ? Cum ramane cu bunastarea angajatilor , de ce or refuza ei binele vostru ? SePePe-ul tau nu stie care e cauza ? Pai sa cerceteze prin „palat” sau poate pe la „portita”….
Isarescule cumva se degradeaza leul si oamenii nu mai pot face fata la cheltuieli ? Dormi bine la tine la conac , (ala de langa Olanesti) , am vazut vanzoleala multa acolo de Inaltare … Ati pus-o de parastasul Romaniei ? A cata oara ?
Ne explica cineva din guvernul „care nu e” sau „guvernul care va fi” ? Dati o lege si faceti aceste bonuri de vacanta obligatorii ca sa va puteti lauda cu Statistica …
Am trecut de mule de faza „cine fura azu un ou maine fura .. toata tara”, nu mai aveti ce fura , au venit altii si mai hamesiti si care nu va mai lasa sa faceti ce vreti voi (robotii politicii romanesti). Incepe jaful final.
Rectificare (daca e permisa). Nu e vorba acum de Pa! Hontu, e vorba de noii „consilieri” care-l duc pe Nicusor de mana la gradinita ! Adica Dragos Burnett si Leo Anastase. Eiusdem farinae dar cuclasificari de stele mai mici.
Faza cu vaucetele e doar sifon.Prețurile sunt dincolo de realitate 3zile/500€ cum am auzit pentru un pat tare și un televizor cât unghia și ceva haleală de cantină e cam exagerat.Dar când ai 15-20 camere/100 ocupate/an, nu mă miră.La concurența care este(puțini și-au băgat paraua în industria industrie) prețurile s-ar prăbuși fără vauchere.Dar românul are prea puțini bani de plimbare, și mai bine îți iei, dacă n-ai deja, casă la sat.
Mai bine vouchere pentru banane!
„economia duduie”… 1600/3200 ron, ma intreb cate saptamani asigura militienilor, jandarmilor, porcusorilor si altor „magistrati” in hotelurile statului