Gesturile halucinante ale unei femei ajunsă în fața polițiștilor

O femeie a fost reţinută, vineri seara, într-un complex comercial din București după ce a lovit și mușcat poliţiştii chemaţi de o angajată a magazinului care a reclamat că aceasta şi-ar fi agresat copilul, anunță Poliția Capitalei.

Reprezentanții Poliției Capitalei au precizat că vineri seară, în jurul orei 20.00, o angajată a unei societăți comerciale dintr-un complex situat în Sectorul 2 al Capitalei a sunat la numărul unic de urgență 112 și a reclamat că o femeie își agresează copilul minor și că, atunci când i-a atras atenția, aceasta a avut un comportament violent și față de ea.

Femeia a refuzat să se legitimeze în fața polițiștilor ajunși la fața locului, a încercat să plece, iar atunci când agenții au insistat, femeia l-a lovit cu pumnul în față pe unul dintre ei. Ulterior, a fost imobilizată, moment în care l-a mușcat de picior pe celălalt agent.

A fost condusă la secția de poliție pentru audieri, iar copilul a fost preluat de prietenii femeii și, ulterior, în scurt timp, de bunici.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 a dispus reținerea femeii pentru ultraj.

Recomanda 4
Author

3 Comentarii

  1. am văzut şi eu imaginile, femeia aia are nevoie de tratament psihiatric de urgenţă… privirea ei spune totul…

  2. L-a muscat de picior pe politist ? Domne … la ce duce foamea din Romania … mai nasol e ca politistul trebuie sa-si faca antirabicul !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.