Pregăteam cursul de drept comerciale de azi, de la 14, pentru studenții de anul III, pe care sunt obligat să îl predau, evident, tot online, până la noi ordine totalitare de la „autorități”.
Vreau să le vorbesc despre principiile libertății economice și comerciale, înscrise în Constituție.
Ce (re)descopăr:
-art. 45: accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exerciarea acestora în condițiile legii sunt garantate
Unde o fi fiind pierdută această „garanție”, de vreme ce:
prin hotărâri de guvern, ordine de ministru sau ordine ale „comandantului acțiunii” (și nu prin lege, ca act juridic al Parlamentului), se închid cu lunile ramuri întregi ale economiei, orașe, școli și universități?
sau
activitatea economică se reduce la comerțul în supermarket, banking, distribuția de medicamente, „consumul” de servicii informatice și producția de măști?
În ce mai poate consta această „garanție”, când ofițerul bancar de conformitate (compliance) îți închide contul bancar sau refuză să îți deschidă cont de capital social, necesar demarării unei activități economice sub forma unei societăți comerciale, bazându-se pe interpretarea discreționară proprie a unor recomandări de la BNR și pe normele interne ale băncii, care nu sunt legi și nu sunt opozabile clienților?
-art. 135 – economia României este o economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență; statul trebuie să asigure, printre altele, libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, crearea condițiilor necesare pentru crețterea calității vieții
Care comerț liber, când suntem obligați să vindem/cumpărăm/utilizăm doar ce ordonă „comandantul acțiunii” și când IMM-urile și activitățile profesionale independente sunt distruse metodic în favoarea marilor comercianți și a trioului Big Tech, Pharma și Finance?
Care concurență loială, când economia României a devenit un păienjeniș de rente, monopoluri și carteluri restrânse la 6-7 jucători multinaționali care exportă profitul pentru a nu plăti taxe și impozite aici?
Care interes național, când legile sunt făcute de lobbyști, specialiști, tehnocrați și vătafi politici pentru a crea sau consolida privilegii pentru neo-feudalii de mai sus ori, după caz, pentru a interzice facilitățile acordate IMM-urilor și simplilor particulari, menite a reduce povara supra-îndatorării și riscul de faliment?
Care interes național, când Cîțu riscă pușcăria pentru abuz în serviciu și deturnare de fonduri numai în intenția iresponsabilă și disperată de a recrea posibilitatea vânzării pe nimic a întreprinderilor strategice naționale sau pentru falimentarea lor și vânzarea pe doi lei a ceea ce rămâne din această continuă operațiune de termită distrugătoare?
Care valorificare a tuturor factorilor de producție, când minele (care se redeschid în Germania și Franța) trebuie închise urgent și definitiv în România, iar lucrătorii trimiși la sparanghel?
Care creștere a calității vieții, când „trebuie” înghețate pensiile, salariile, indemnizațiile de maternitate/paternitate și ajutoarele sociale sau tăiate fonduri de la sănătate, educație și culte, pentru a putea acorda în continuarea ajutoare de stat și scutiri de obligații fiscale băncilor și multinaționalelor care au făcut din așa-zisa economiei de piață a României o colonie neo-feudală?
Pfiu, ce de chestii au intrat într-o simplă notă către mine însumi…
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
@Zexe: vorbeste frumos, gura stirba de kanal comuist!Si scoate limba din calcanul lui Piperea, batu-v-ar D-zeu de pocitanii