Groenlanda: Urgență pentru salvarea aparențelor

După reuniunea de duminică a ambasadorilor lor pe lângă Uniunea Europeană, liderii europeni participa, joi, la un summit extraordinar la Bruxelles pentru a elabora răspunsul lor față de «șantajul» economic al lui Donald Trump cu privire la Groenlanda. Printre opțiunile avute în vedere se numără activarea instrumentului anti-coercition al UE, un «bazooka» comercial care nu beneficiază de unanimitate în rândul celor 27.

Decizia lui Donald Trump de a impune taxe vamale țărilor care și-au exprimat sprijinul față de Groenlanda ”aduce relațiile transatlantice la un punct de ruptură” și liderii UE iau în considerare acum ”măsuri de represalii împotriva Washingtonului, până acum de neimaginat”, scrie Politico.

„Europa a înțeles că ezitările transatlantice aparțin de acum trecutului” și vrea să ”țină piept” Statelor Unite, afirmă El País. ”Această nouă amenințare venită de la Washington pare să fi fost picătura care a umplut paharul răbdării europene”, în timp ce capitalele UE denunță un ”șantaj” considerat ”intolerabil”, scrie El Pais.

Război vamal pentru Groenlanda

În Europa există aproape un consens că America lui Trump este ”băiatul rău”. Iar Europa acționează așa cum ne-a obișnuit. O reuniune de urgență târziu în noapte a ambasadorilor statelor membre, pregătiri pentru o altă reuniune de urgență, de data aceasta a liderilor, pe 22 ianuarie. Franța dorește să folosească împotriva Americii așa-zisul instrument anti-coerciție al UE, creat cu dedicație pentru China, chiar la presiunile SUA. Parlamentul Europeana a suspendat procedura de ratificare a acordului comercial UE-SUA – partea care prevede tarife de 0% pentru produsele americane importate în UE. Ministrul german de Externe a declarat că se așteaptă ca această parte de acord să nu mai fie aplicată.

Război pe piețele financiare pentru Groenlanda

De peste Ocean, revista Fortune vine cu altă idee pentru riposta UE și punerea lui Donald Trump cu botul pe labe. Luate împreună, țările UE sunt cel mai mare creditor al Statelor Unite. Dețin obligațiuni ale Trezoreriei SUA în valoare de 8.000 de miliarde de dolari, de două ori mai mult decât restul țărilor lumii la un loc. Câteva telefoane și începerea vânzării acestor obligațiuni, adică reducerea expunerii UE la dolarul SUA, ar fi un mare avertisment pentru SUA. Până acum doar câteva fonduri de pensii din Danemarca (țara cu cea mai dezvoltată industrie a pensiilor din lume – fondurile sunt de aproape două ori mai mari decât PIB-ul țării) și-au redus expunerea la dolar.

Marea spaimă a Americii nu este arma nucleară a lui Putin sau Xi Jinping, ci apariția unor noi ”autostrăzi” digitale pe care dolarul să nu mai fie regele. Tarifele pe care le impune acum Donald Trump nu sunt pentru echilibrarea relațiilor comerciale și nici pentru a readuce industria înapoi în SUA (acesta este mesajul populist pentru alegătorul mediu din SUA), ci pentru restructurarea datoriilor americane. Donald Trump se întoarce din orice vizită (în Europa, Japonia, Golf) cu acorduri pentru investiții de zeci și sute de miliarde de dolari. Însă și această forma de ripostă a UE pe piețele financiare necesită o coordonare între statele membre. Iar coordonarea nu există.

Sau dezbinare și expectativă

Diviziunile au apărut deja. Germania este prudentă. Nu vrea activarea instrumentului anti-coerciție și dorește ca UE să aștepte noi evoluții în dosarul Groenlanda. Președintele Trump a amenințat cu tarife suplimentare de 10% doar șapte țări UE (plus Marea Britanie) – toate din nord-vestul liberal al continentului. Ce vor spune însă celelalte 21 de state? Pentru instrumentul anti-coerciție este nevoie de consens. Va fi de acord Viktor Orban? Sau Robert Fico? Sau Grecia cea atât de îndepărtată de Groenlanda?

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, s-a oferit deja să medieze între UE și SUA, însă este limpede că nu vrea să-și afecteze relația cu Washingtonul din cauza Groenlandei și a social-democraților din Danemarca care nu demult se alăturau corului european care o acuza de neofascism.

Europa politică pare încă o dată dezbinată. Iar presa europeana pare încă o dată o incintă acustică ce repetă mereu aceleași voci de peste Ocean care confirmă că Europa are dreptate. Așa aflăm că până și congresmenii republicani sunt gata să pornească o revoltă împotriva politicii lui Trump față de aliații europeni. Dar ce partid ar face așa ceva chiar într-un an electoral și împotriva liderului care le-a adus succese electorale?

O decizie ”pro-europeană” a Curții Supreme din SUA?

Mai degrabă se pot opune politicii tarifare a lui Donald Trump judecătorii de la Curtea Supremă. După impunerea tarifelor punitive, Curtea Supremă a avut două ocazii în care s-ar fi putut pronunța, pe parcursul anului 2025. Săptămâna aceasta este așteptată o decizie. Judecătorii nu contestă politica lui Trump, ci fundamentul său juridic. Când a impus Uniunii Europene tarife de 15%, președintele a invocat o lege din anii 1970 care permite președinților să recurgă la măsuri tarifare din rațiuni de securitate națională. Un verdict defavorabil lui Donald Trump ar fi întâmpinat cu urale în presa europeană.

Însă Trump are și alte legi pe care le poate invoca pentru a menține politica tarifară și a impune și cele 10% suplimentare pentru țările care nu vor să-i lase Groenlanda. Cel mai rapid, poate apela la Legea Comerțului din 1974, care îi permite să impună tarife de 15% vreme de 150 de zile, chiar dacă justiția îi contestă măsura. În acest răstimp, administrația SUA poate găsi o cale de a aplica alte prevederi legislative pentru a-și continua politica de coerciție.

Trump are arma cea mai puternică în Groenlanda

Mult mai eficiente pot fi însă instrumentele de coerciție ale Americii în domeniul securității. Dacă țările europene sau măcar Comisia de la Bruxelles ar fi avut în conducerea lor și unul-doi strategi, atunci ușile NATO nu ar mai fi fost deschise pentru Ucraina în 2008, la București. Sau, odată Ucraina invitată să adere la Alianța, Europa ar fi început un proces de înarmare. Asta pentru că 2008 a fost momentul în care a început cu adevărat conflictul cu Rusia. Însă Europa nu a reacționat și a rămas dependentă la nivel securitar de Statele Unite. Și astfel, într-o situație precum cea creata de revendicarea Groenlandei, Statele Unite pot opri schimbul de informații cu Ucraina (nu vor mai oferi ținte și nici ghidarea la țintă a rachetelor ucrainene in Rusia) și cu Europa în ansamblu

Cum să prezinta umilința ca pe o victorie?

Premierul Danemarcei a declarat că anexarea Groenlandei de către SUA ar însemna ”sfârșitul NATO”. Poate fi adevărat, însă doar dacă statele europene ale Alianței ar fi gata nu doar să pună capăt Tratatului NATO, ci să desființeze toate bazele militare americane din Europa și să-i expulzeze pe militarii americani de aici. Pentru asta, UE și Marea Britanie ar trebui să fie capabile să facă pace cu Rusia lui Putin. Altfel, ”dispariția NATO” însemnă abandonarea planului de a trimite o ”forță de reasigurare” în Ucraina, așa cum au stabilit liderii europeni, pe 6 ianuarie, la Paris. Această forță este dependentă de garanțiile de securitate ale SUA.

În aceste condiții, statele UE, în special cele nordice, vor trebui să găsească în cazul Groenlandei exact portița de ieșire pe care o caută acum regimul Zelenski de la Kiev – prezentarea unei înfrângeri ca pe o victorie, însă fără a trage niciun foc. De aceea, UE va riposta vehement la amenințările SUA cu noi tarife, va insista pe o posibilă decizie anti-Trump a Curții Supreme (deși aceasta nu va schimba ecuația), va insista pe prezența în Groenlanda a câtorva zeci de militari europeni și pe respectarea voinței groenlandezilor. În acest fel UE se va spăla pe mâini.

Este o ipocrizie, dar una care este conformă cu mult clamatele valori europene. Europenilor nu le-a păsat de Groenlanda, iar Danemarca a ajuns să-și ceară iertare pentru politica colonială brutală de acolo. Din cauza politicii total defavorabile a pescuitului, Groenlanda a spus adio Bruxellesului în 1985, înainte ca UE să ia forma sa actuală.

Cele două fețe ale aliaților SUA

Cât pentru statele europene filoamericane – statele foste socialiste din Europa Centrală și de Est – narațiunea care va împăca o posibilă anexare a Groenlandei cu loialitatea pe mai departe față de SUA este analizarea și reanalizarea Strategiei Naționale de Securitate a SUA. Și astfel va reieși că concentrarea SUA pe emisfera vestică nu înseamnă retragerea din Asia, ca retragerea unor militari din România și alte state europene nu înseamnă retragerea din Europa, că anexarea Groenlandei nu înseamnă război cu aliații europeni, ci privarea Chinei și Rusiei de potențiale avantaje. Că SUA nu aplică o politică izolaționistă sau a sferelor de influență, ci își doresc pe mai departe să-și mențină actuala influență.

Nu este neadevărat. Dar acest lucru va fi spus și scris de aceiași lideri de opinie, politicieni și analiști care au făcut totul pentru a-l transforma pe candidatul Trump (în 2016 sau 2020) în răul suprem pentru SUA și aliați și chiar a-i împiedica campania. Este o chestiune de încredere, o încredere pe care actuala administrație americană nu o poate avea în multe dintre guvernele aliate europene.

Odată narațiunile de mai sus pregătite și stând pe țeava marilor publicații și a guvernelor, UE mai poate aștepta o nouă surpriză din partea impredictibilei administrației Trump: renunțarea la anexarea Groenlandei, apariția mai multor baze americane acolo, pregătirea unui eventual referendum, liniștirea tensiunilor tarifare, alocarea strict pentru apărare a mai mult de 3,5% din cele 5% din PIB convenite deja cu europenii (și imposibil de susținut pe termen mediu și lung fără prăbușirea unor sectoare bugetare cel puțin la fel de importante pentru viitorul unei națiuni).

Universul spulberat al unei generații de politicieni

„Încă din copilărie, am considerat Statele Unite ca fiind liderul natural al Lumii Libere. Am vorbit chiar despre SUA ca despre polițistul lumii… Acum vedem că Statele Unite folosesc un limbaj destul de apropiat de cel al gangsterilor pe care ar trebui să-i controleze la Moscova, Beijing etc.”, spune fostul premier danez, si fost secretar general NATO, Anders Fogh Rasmussen, acum consilier al lui Volodimir Zelenski. Acesta este șocul multor politicieni europeni. Sunt cei care s-au format în ultimele momente al Războiului Rece și mai cu seamă în perioada unipolarității americane, la apogeul neoconservatorismului intervenționist al Statelor Unite, când nimic nu părea să reziste în calea Americii.

Sunt politicienii care au visat la prăbușirea tuturor inamicilor ideologici și istorici sub presiunea aliatului american. Au dorit asta fără să gândească înarmarea țărilor lor, fără să gândească strategic o uniune politică europeană, măcar o uniune a achizițiilor militare UE, în ceasul al 12-lea, sau ducerea la bun sfârșit a unui proiect de avion de generația a șasea fără certuri între parteneri. ”Nu există gândire strategică la niciun nivel al vreunui guvern european. Cultura politică din Europa se bazează pe valori, nu pe strategie. În Europa, guvernul nu este un loc în care cei cu gândire strategică în luarea deciziilor să poată evolua în carieră. Acești oameni merg în finanțe și afaceri”, scrie Eurointelligence.