Halep, ce debut! ”Ştiam că…”

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a câştigat anul trecut turneul de la Roland Garros, singurul său titlu de Mare Şlem din palmares, astfel că miza a fost uriașă.

Halep, ce debut! ”Ştiam că…”

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a câştigat anul trecut turneul de la Roland Garros, singurul său titlu de Mare Şlem din palmares, astfel că miza a fost uriașă.

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în turul doi al turneului Roland Garros, după ce a învins-o marți seară pe australianca Ajla Tomljanovic (47 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-1.

Partida nu a fost însă una lipsită de emoții pentru Simona. Meciul ce părea de încălzire s-a complicat în setul al doilea, şi din cauza scăderii în evoluţie a româncei, dar şi pe fondul unei evoluţii foarte bune a adversarei.

Românca a început foarte bine jocul de pe arena Philippe Chatrier, luând un avans considerabil încă din primele game-uri și impunându-se cu 6-2 în primul act. Setul secud a avut o desfășurare inversă, Tomljanovic intrând în joc. Australianca a câștigat de trei ori pe serviciul lui Halep, care s-a văzut învinsă cu 3-6 și forțată să lupte în decisiv pentru accederea în turul secund la Roland Garros.

Setul decisiv a fost controlat în totalite de Simona, care a condus chiar și cu 5-0 și s-a impus, în cele din urmă, cu 6-1, terminând jocul după o oră și 35 de minute. A fost a doua întâlnire dintre Halep și Tomljanovic. În prima, tot românca s-a impus și tot după trei seturi, la Cincinnati 2018.

”Ştiam că va fi un meci foarte greu. Mereu primul meci dintr-un astfel de turneu e foarte greu. M-am luptat pentru fiecare punct, ştiam ce aveam de făcut. E multă emoţie când intri pe această arenă. Am încercat, totuşi, să rămân calmă, să joc cel mai bun tenis al meu”, a declarat Halep la interviul de pe teren.

În turul 2 la Roland Garros, Halep o va înfrunta pe poloneza Magda Linette (87 WTA), care a învins-o în primul tur pe franțuzoaica Chloe Paquet (166 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-2. Va fi primul duel dintre cele două.

Halep a câştigat anul trecut turneul de la Roland Garros, singurul său titlu de Mare Şlem din palmares, astfel că românca are de apărat 2.000 de puncte la ediția din acest an.

Trebuie menținonat că românca a debutat anul trecut la turneul parizian tot printr-o victorie în trei seturi.

Celelalte două românce calificate pe tabloul de simplu feminin de la Roland Garros sunt Irina Begu, care va evolua împotriva cehoaicei Karolina Muchova, și Sorana Cîrstea, care va da peste iberica Aliona Bolsova Zadoinov.

 

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Hai,Simona,e terenul tau zgura si turneul de suflet si al meu!Ma voi ruga pentru VICTORIE!De aici din tara,iti trimit energie!Si celorlalte luptatoare Sorana si Irina si baietilor!STRALUCITI PENTRU ROMANIA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.