Fiind vorba de o referință a culturii universale, este, cred, datoria noastră să aducem în fața cititorilor interesați de viața cotidiană, dar și de gândurile epocii, un fapt de rang aparte. Anume, s-a încheiat, odată cu volumul 102, editarea scrierilor lui Martin Heidegger (Gesamtausgabe,Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main,1975-2021). Nu se poate vorbi despre nici un creator, la propriu, fără a-i parcurge scrierile!
Ediția nu este însoțită de aparat critico-istoric. S-a procedat conform dorinței lui Heidegger de a nu se lipi nimic de scrierile sale. Gânditorul a și stabilit ca șirul volumelor să se încheie cu Caietele Negre (Schwarze Hefte). Desigur, după ce se vor fi tipărit și alte inedite. Bunăoară, în 1989, s-a publicat cartea Contribuții la filosofie (Beiträge zur Philosophie, 1939), socotită a doua scriere majoră a sa, după Ființă și timp (Sein und Zeit, 1927). S-au tipărit și alte scrieri interbelice.
Volumul 9 al Caietelor Negre este identic cu volumul 102, care încheie ediția amintită. După acest volum din Gesamtausgabe, este limpede că ne aflăm în fața uneia dintre cele mai ample opere de autor individual din cultura umanității.
Un cutremur în filosofie – „Caietele negre” ale lui Heidegger. (Partea I)
D. D. Roșca încheia traducerea în română a Științei logicii a lui Hegel și ne spunea, studenților care eram, între altele, că este cea mai voluminoasă scriere a filosofiei mondiale. Când însă am inaugurat cursurile de filosofie contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai”, a trebuit să le spun studenților că Învățătura științei (Wissenschaftslehre), scrierea tipărită în patru volume, pe două mii de pagini, a lui Bernard Bolzano, o întrece. Azi este clar că cele nouă volume din Caietele negre (tipărite între 2014-2021) fac din această scriere (elaborată între 1931-1971, însumând cam 3000 de pagini) scrierea cea mai voluminoasă a filosofiei dintotdeauna.
În 1975, când l-am văzut pe Heidegger în curtea casei sale din Freiburg im Breisgau, concentrat pe o carte, sub bătaia blândului soare de toamnă al Pădurii Negre, eram avid să simt locul și să văd omul care crease filosofia „ființării specific umane (Dasein)”. Nu-mi închipuiam că tocmai predase la arhivele din Marbach manuscrisul Caietelor negre. O știa vag doar asistentul privat.
Abia la izbucnirea „cutremurului” ocazionat de citirea manuscrisului am început să parcurg Caietele negre (devenite publice începând cu 2014). Rezultat sunt și analize din volumele mele (Un cutremur în filosofie, Revers,Craiova, 2019; Filosofi și teologi actuali, Meteor Press, București, 2019; și Heidegger, Creator, Brașov, 2021) în care am considerat scrieri de până la volumul 101 din Gesamtausgabe, care este, de fapt, volumul 8 al Caietelor negre.
Acum, după ce am parcurs volumul final al ambelor șiruri de volume (102, respectiv 9), îmi este clar că se verifică ceea ce am scris. Heidegger a fost, la un moment dat, incontestabil, unul dintre avocații național-socialismului lui Hitler. Triunghiul personalităților socotite extraordinare, dar „demonice” ale Europei acelui timp, îl include, alături de Ernst Jünger și Carl Schmitt. Formatul lor aparte a ajuns să servească la un moment dat o politică a distrugerii. Filosofia lui Heidegger nu se reduce, însă, la această postură funestă. Ea atinsese anvergura mondială înainte de 1933 și nu s-a redus nici un moment la avocatură partizană.
În opinia mea, ajungând la propria filosofie – chestionabilă, ca orice creație umană – Heidegger a dat una dintre operele de referință ale epocii. A lăsat însă și un dosar confuz. De pildă, a vrut o Germanie la vârful culturii mondiale, dar nu a agreat democratizarea. A spus mereu că nu are ceva cu evreii ca persoane, dar a creditat Mein Kampf-ul lui Hitler. A cedat folclorului antisemit , dar amantele sale cunoscute erau evreice. Și la șaptezeci de ani îi trimitea Hannei Arendt poezii, după ce o asigurase, deja la începutul anilor treizeci, că iubirea lor nu are a face cu originea etnică. Personalități evreiești care aveau să devină de prim plan în lume au studiat la Heidegger, dar, ca rector, chema studenții să-l voteze pe Führer. Nu a contestat Holocaustul (Shoah), dar nu și l-a asumat, deși istoriografia germană adusese probe definitive ale acestei tragedii fără seamăn.
Dincolo de evidentele sale erori, în parte și recunoscute, nimeni din generația sa nu-l concurează însă ca rezonanță a ideilor. Ulterior, abia John Dewey și Habermas i-au atins anvergura.
Profesionalismul lui Heidegger rămâne impresionant și în volumul final al ediției. Ceea ce Heidegger a pus pe frontispiciul Caietelor negre – formula lui Leibniz: „Cine mă cunoaște numai din publicațiile mele nu mă cunoaște” – se confirmă. Caietele negre sunt însemnări, elaborate extrem de îngrijit și sistematic, care secondează scrierile notorii cu numeroase precizări. Nu se mai poate vorbi de Heidegger fără a stăpâni Caietele negre!
Cu volumul al nouălea, Caietele negre vin cel mai mult spre epoca în care trăim. Titlul volumului este Vorläufiges I-IV (Schwarze Hefte 1963-1970), unele fragmente par însă din 1973. Volumul conține privirea pe care un gânditor o aruncă asupra operei sale, care a răscolit mințile timpului, și, mai ales, asupra unei epoci. Heidegger a captat crizele timpului său – crize care, cel puțin în parte, nici astăzi nu au trecut în muzeu. În orice caz, filosofia lui participă la forma mentis a contemporaneității. Nu ajungi azi la vreun adevăr ignorând ce au gândit alții și nici citindu-i în fugă sau cunoscându-i din auzite.
Heidegger era conștient de ponderea operei sale. El și speculează asupra semnificației „lăsământului (Nachlass)”, prin care înțelege inclusiv „ceva care îi lasă în urmă pe contemporani” (GA 102, p.14).
Și volumul al nouălea al Caietelor negre (care este și volumul 102 al Gesamtausgabe!) conține precizări ale lui Heidegger în raport cu „provocări” ce veneau din partea interpretărilor pe care opera sa le cunoștea și dinspre evoluția filosofiei postbelice. Nu este spațiu aici pentru a da seama de toate, dar de ele va trebui ținut cont.
În fapt, tema istorialității vieții umane, profilată de apostolul Pavel, ce urcă în tradiția filosofiei prin Vico, Kant, Herder, Hegel, Schelling și Dilthey, apoi prin Cohen, Rickert, Husserl și contemporanii lor, este și a lui Heidegger. În plus, implicarea sa în politica anilor treizeci și faptul că a trebuit să o plătească cu scoaterea din universitate și atacuri nesfârșite, l-au făcut mai sensibil la ceea ce se petrecea în jur. Așadar, ce ne spune Heidegger despre lumea ce avea să vină?
Prima și perpetua sa observație este aceea că s-a intrat într-o epocă a superficialității. „Se vrea mereu să se asculte noul, căci ceea ce este vechi nu a fost pătruns suficient” (GA 102, p.11). Ca efect general, nu „ființa”din lume contează, ci convențiile vieții din modernitatea târzie.
Heidegger acuză faptul că în cugetare domină „logistica și savantlâcul filologico-istoric”. „Apar cărți după cărți, dar nicăieri, fie și numai pe șaizeci de pagini, nu s-ar aduce autentica neliniște în gândire (Denken)”(GA 102, p.14). S-a și ajuns la „manipularea” unei pretinse superiorități față de tradiție. Se vrea „depășirea” întrebării privitoare la ființă (Seinsfrage) prin ocolirea ei. „Se vorbește abuziv acum de speranță, dar nu se observă că aceasta este doar reversul angoasei insuportabile” (GA 102,p.65). Realitățile nu sunt așa cum par. Prin toate se confirmă din plin că „răul maxim ce poate fi întâlnit de gândire este ca aceasta să fie chemată să se adapteze timpului” (GA 102, p.215). Operăm cu multe informații astăzi, numai că „informația este exactă, dar nu este adevărată” (GA102,p.46). Pentru a ajunge la adevăr mai este mult de făcut.
Heidegger a întâmpinat cu nemulțumire comentariile cu privire la relațiile sale cu național-socialismul. El scrie în volumul final al Caietelor negre că s-a distanțat de regimul lui Hitler nu doar după 1945, prin scris și acțiune, ci deja înainte de prăbușirea regimului, prin acțiune – retragerea din funcția de rector în 1934 și neparticiparea la predarea funcției fiind probe.
Mai este un aspect, adaugă Heidegger. În Discursul rectoral (1933) a vorbit de „prestația cunoașterii(Wissendienst)”ca datorie a universității, pentru ca apoi să fie acuzat vehement că degradează știința punând-o în serviciul politicii. Or, astăzi, argumentează Heidegger, se vorbește de „politica științei (Wissenschaftspolitik)”, el rămânând însă atacat.
Nici comentariile apărute la valorificarea vederilor sale nu l-au mulțumit pe Heidegger. El reacționează și la deviza „a gândi cu Heidegger contra lui Heidegger (mit Heidegger gegen Heidegger denken)” pe care, în 1953, pe atunci foarte tânărul Habermas a pus-o pe tapet, când Heidegger a tipărit fără modificări Introducerea sa în metafizică din 1934, în care a vorbit de „măreția istorică” a lui 1933. El propune formula „a gândi contra lui Heidegger … spre Heidegger” (GA 102, p.53).
În volumul final al Caietelor negre, Heidegger cere lecturi atente ale scrierilor sale. Ceea ce el a numit un fel de „situare disponibilă” în cunoaștere și în viață, care transformă realitatea în obiect de prelucrat, Ge-stell-ul, nu determină orice considerare a naturii. În fond, este de pus întrebarea: „care este și de unde deschiderea domeniului obiectivării uniforme a naturii și capacitatea de a produce (Machbarkeit) a mașinii”, care oferă „șansa de comandă (Bestellbarkeit)” peste realitatea din fața noastră? (GA 102, p.213). Răspunsul său este că orizontul „eficienței” leagă cele trei – fizica modernă, tehnica, Ge-stell-ul.
Omul a ajuns între timp, scrie Heidegger, în mâna „biofizicii” (G.A 102, p.215) – ceea ce înseamnă că esența sa este concepută ca animal capabil de dezvoltare, înțeleasă ca nelimitată „autoinstituire”. Se ignoră orizontul alternativ, încât „ultima întrebare adresată de gândire ei înseși” ar trebui să fie „de unde vine tăcerea gândirii” (GA 102,p.88), care s-ar petrece în lumea de azi.
Mai mult decât în alte volume ale lui Heidegger în ultimul volum găsim reacții la filosofii rivale. El respinge explicit teza lui Wittgenstein – unde nu este răspuns, nu este întrebare – spunând că nu totul în cunoaștere se bazează pe întrebare (GA 102,p.71). Heidegger respinge de plano orice pozitivism, susținând că „pozitivismul de orice fel își întemeiază puterea și capacitatea de impresionare pe uitarea ființei” (GA 102,p.78). Or, el se opune tocmai acestei „uitări”. Nu sunt pesimist, precizează Heidegger (GA 102, p.201), doar „privesc în ceea ce este”. Heidegger privește cu interes „renașterea lui Hegel”, dar atrage atenția că celebra dialectică nu se înțelege dacă este despărțită de „metafizica creștin-teologică” (GA 102,p.140, 144, 193, 230) a lui Hegel.
Societatea modernă târzie a atras o caracterizare integral critică din partea lui Heidegger. „Societatea industrială modernă: , criteriul tuturor deciziilor, țelul tuturor planurilor, Dumnezeul – forma burgheză a comunismului științific, ultimul câmp de încercare al nihilismului extrem – libertatea planificată ca ultimă performanță a dezorientării nihiliste” (GA 102, p.107). Ar fi o societate ce terorizează, sprijinită de „sociologie, care a devenit știința servituții sub societatea industrială”.
Heidegger după Caietele negre
Pe de altă parte, intelectualii își epuizează energiile în teme ale luptei cu trecutul, luată de unii ca singura luptă a vieții (GA102,p.26). Ce înseamnă acum „intelectual” a arătat George Braque – nu cultivarea „gândirii”, ci „cult al imaginii” și omisiune a esențialului.
Teza lui Heidegger este aceea că umanitatea a intrat în epoca în care „se stăpânește tehnica pe drumul și cu mijloacele unei totale îngenunchieri sub Ge-stell”(GA102, p.33). În jur, proliferează entuziasmul și supunerea la imperative în ultimă analiză doar tehnice. Amenințarea cu arme atomice stă peste toate, iar toți, toate puterile nucleare, conlucrează la „o distrugere a lumii (Weltzerstörung)” (GA 102, 33-34). Deocamdată, are loc o „pustiire a lumii sub Ge-stell, care nu mai permite vreo creștere a ” (GA, 102, p.36). Iar odată cu zborurile în cosmos, începe o „mizerificare astronautică a lumii” (GA 102. p.318), trăită euforic, desigur.
Epoca este, însă, esențial, „epoca uitării ființei”. Are loc „împlinirea metafizicii (die Vollendung der Metaphysik)” și realizarea felului de a gândi, inspirat de cunoașterea modernă (GA 102, p.209-210). Lumea este aparent a înstăpânirii omului asupra împrejurărilor vieții, dar, în fapt, oamenii au devenit servitorii unui fel de a gândi și al produselor sale pe care nu le mai controlează.
Cultura epocii este ținta unor observații severe din partea lui Heidegger. Mentalitatea bazată pe imagine infuzează orice. Se trăiește sub „teroarea mediilor de informare în masă”, care modifică toate criteriile, cu o „cultură a televiziunii”, care „discreditează osteneala gândirii” (GA102,p.26). Se evoluează spre lipsa de răspundere a scrisului (GA102, p.33). Avansează continuu „nivelarea lumii și a oamenilor” (GA102,p.54). Orizontul vieții se închide în dreptul a ceea ce este.
Instituțiile nu mai sunt conform sensului lor.„Universitățile au devenit deja obiect al organizării sociologice a unei <instituții sociale>.” (GA102, p.82). Pluralismul servește acel monism sumar ce stă la baza realității care s-a creat (GA102, p.132). „Sfera publică (Offentlichkeit)” aduce dominația tiranică a „anonimității (das Man)”, a lui „se zice”, „se crede”, „se face” etc., în viața fiecăruia (GA102,p.207, 293). O veritabilă „dictatură a publicității” s-a instalat.
Soluția nu vine dinspre tehnologie. „Deoarece gândirea tehnică stăpânește toate științele și acestea viața cotidiană, nu este de așteptat ca această reprezentare tehnică să ajungă până acolo încât să privească propriul tehnicii însăși” (GA102,p.64). Nu putem nici reveni la natură, căci natura este „natură schimbată, nu physis” (GA102,p.229), cum ne-a obișnuit cultura clasică. Soluția nu poate începe altfel decât cu restabilirea „reflecției” (GA102,p.129) ce-și adaugă o dimensiune nouă – cea „a scoaterii din ascundere a ființei”. Acesta este numit de Heidegger „evenimentul” istoriei (GA102,p.61-62) și socotit accesibil doar hermeneuticii (GA102,p.309).
Un cutremur în filosofie – „Caietele negre” ale lui Heidegger (partea a II-a)
În volumul a nouălea al Caietelor negre Heidegger ia ca premisă ceea ce a scris Nietzsche – „Europa este o lume în declin. Democrația este forma de declin a statului”( Nietzsche, Werke, XIII, 1903, p.362). Opinia sa din anii șaizeci era că s-a ajuns în momentul în care trebuie reflectat responsabil la ceea ce se petrece (GA102,p.46). „Politețe în loc de politică (Politesse statt Politik)” (GA102, p.303) este deviza sa.
„Pasul înapoi” (GA102,217; 351-352), dublat de un „nou început”, constituie soluția lui Heidegger la încheierea Caietelor negre și, de fapt, a operei sale. El susține că „tehnica modernă este o însărcinare din partea Creației, cum ne învață Biblia: faceți-vă stăpânii Pământului” (GA102, p.87). Heidegger preconizează un „alt început (andere Anfang)”. El se și vede înaintemergător când speculează asupra numelui său: „Heid-egger: unul care, păgân (Heide), întâlnește un câmp necultivat și o grapă. Dar, o lungă perioadă de timp, grapa trebuie să lase să meargă înainte un plug prin câmpuri de piatră“ (GA 97, 62). Privirea aceasta de sine este întărită de articolul atașat Caietelor negre, sub o metaforă inspirată tot de lucrarea pământului – Brazde (Furchen) – și axat pe tema „deosebirii (Unterschied)” (GA102,p.375). Este vorba de „brazde în limbă” pentru a înainta apoi spre „deosebirile” vieții și ale lumii și pentru a pregăti „ființarea umană (Dasein)” și a recrea istoria. „Noul început” este chemat să restabilească „deosebirile”.
Putem avea o părere sau alta, dar ideea Dasein-ului și cea a Ge-stell-ului au schimbat cugetarea asupra lumii, care este în mare și lumea zilelor noastre.Heidegger susținea, contra superficialismului,că trebuie mers în adâncimea lucrurilor. Fără a putea intra aici în detalii, aș spune că nu avem, însă, altă adâncime decât oamenii pe care-i întâlnim, cu vederile, organizările și activitățile lor. Heidegger susține că acești oameni sunt într-o criză gravă, care îi dezorientează. Pe bună dreptate, el înfige sonda adânc – în dreptul recuperării „ființei (Sein) și a „ființării specific umane (Dasein)”.
O nouă polarizare a lumii?
Cu răspunsurile lui Heidegger ne întâlnim în realitatea vieții – cum ne întâlnim de fapt, ca oameni, cu sondele marilor filosofii! Numai că, după părerea mea, abia de aici, din ceea ce este, va trebui începută apropierea „ființei”. În ceea ce mă privește, caut să fac față tulburătoarelor întrebări ce se ivesc cu o filosofie a reproducerii sociale și culturale a „ființării specific umane (Dasein)”, pe temelia dată de conjuncția naturii și civilizației, filosofie axată pe diferențierea acțiunilor și cunoștințelor și folosirea lor reflexivă. În acest fel, cred eu, se poate gândi „cu Heidegger împotriva lui Heidegger”, și, de ce nu, „contra lui Heidegger”, cum propune chiar el, intrând însă mai precis și altfel în problemele pe care le-a pus. (Din volumul Andrei Marga, Filosofia lumii actuale, în pregătire)
Martin Heidegger a fost apologetul ideologiei national socialiste. Andrei Marga al celei national comuniste. Au un mare viitor in trecut.
Dle Corector si Republica Valea Porcului nici nu știți ce mare bucurie mi-ați făcut că ați dezlegat (!!??)dilema aia care nu interesează nici pe dracu. Vă propun eu una, cam ordinară dar tocmai bună pentru dta (Valea porcului), stimata redacție mă va scuza, sper, și o să v-o și dezleg: Cum se zice corect: Calul mândru intră-n gară sau mândrul cal intră în gară? Dezlegare numai pentru dta: Ia-l de sullă, dă-l afară! Rectific, și pentru Charlie că și el le are cu herghelia și ,,lucrul în sine,,care, ce să vezi, poate fi și felația. Apoi, chestia cu concentrarea pe viitor, ia mai ascultă matale aici:,,Prezentul este incert, viitorul nesigur şi singura realitate certă cunoscută e trecutul,, Poate vă mai gândiți. Dle Charlie, Platon mi-a spus că oricine poate fi filosof, în afară de matale care le îmbredelești de nici dracu nu le mai descurcă. Mulțumit?
Văd că tot la birt vă este capul, Ghiocel și alți fraieri. Aici este – sper că vedeți la ce articol vă aflați – un articol despre încheierea operei lui Heidegger. Un gânditor mare, precum și ceea ce voi desconsiderați – „talmudiști”, cum le ziceți ca Newton, Einstein,Mendel, Bohr, Wittgenstein, Husserl și mulți alții. Mai treceți pe la școală, ghiocei de birt! Nu aveți nici măcar răbdarea cititutului (mă tem că ar fi degeaba, după ce arătați că aveți în cap!). Nu sunteți în stare de vreo opinie la un articol de vastă cultură și profunzime neobișnuită, dar vreți, după ce deșertați murdăria din cap, discuție. Vă supraevaluați nimicnicia! E potrivit zis, primitivism, doar. Ce discuție ar fi cu cineva care, necunoscînd subiectul, mută la impresii de impostor și trage bîrfe de doi lei?
Dragi mei trolishti, din cite se vede a-ti folosit sfatul Rabinilor, ca sa o da-ti pe linga subiect, doar ca sa fi-ti tot voi la butoane, in frunte tot voi, etc…Eu nu am atacat cultura germana, poate am mai mult respect pentru un popor care a indurat shi el ca shi noi nedreptatzile, ca sa o spunem fara cinism, create de oameni ca voi. De ce nu vorbi-m noi ca sa ne intzelege-m shi istoria noastra, de filosofii nostrii, shi nu multzi? Va dau eu raspunsul: pentru ca alogena noastra Zoe Petre, protejata altui allo gen Tzapul, a creat legi anti natzionale gen ghettou de distrugere in stil nazist a inteligentzei noastre native. Voi de fapt promova-ti sinecurile care sa va mai dea shi voua un Ghisheft acolo….
O zi buna.
Con
P.S. Adevarul doare, prostia este la voi, pentru ca incerca-ti sa prostitzi un popor. Cozi de popor shi tzucalari, au fost shi mai sunt!
# Con: fara Germania si inteligenta creativa a acestui popor nu exista Europa,eram sub calcai mongol / maghiar daca Otto I in 955 nu distrugea literalmente hoarda maghiara la Lechfeld si le spanzura sefii de trib la Augsburg,dupa care Pannonia a fost repopulata cu ceva triburi turco-musulmane si cumani!
Majoritatea caselor regale din Europa care sunt de provenienta germana, cei mai mari filosofi, muzicieni, economisti,ingineri etc, plus
– statalitatea Angliei de saxoni inaintea normanzilor,
– statalitatea Frantei creata de franci (germani)nu de gali!
In doar 20 de ani, la 1400 cavalerii teutoni au ridicat Transilvania cum nu a reusit ocupantul maghiar in 1000 de ani,de acea rex Bella s-a speriat si a rupt tratatul,teutonii au ajuns in vest si au creat din nimic, Prusia !
Factorul de civilizatie pana la ora actuala in Europa ramane Germania;rusii au inteles acest lucru de la 1600 cand tarii Rusiei au invitat germanii sa vina in Rusia sa ii invete pe mongoli toate alea,nici mongolii nefiind de lepadat
O chestiune simpla pentru dumneata :
1.Coasa saxona, o unealta simpla des utilizata si azi , e mult mai bine ‘proiectata’ de sute de ani decat orice alta coasa din Europa, oare de ce?
2.Cand Hitler a dat Ungariei Transilvania de Nord,pe langa romanii traitori acolo ,s-au opus cu vehementa retrocedarii sasii si svabii prezentand lui Hitler memorii cu documente istorice despre romanii autohtoni si ocupantuil maghiar fara drept,lucru recunoscut si de Legatia Ungariei la Bucuresti,care trimetea rapoarte direct la Horty
Nu mai vorbesc de raportul celor 2 mari istorici germani,cerut de Hitler ,care caracteriza pretentia maghiara drept o ‘aiureala”
Si da,in filosofie nu au egal, talmudistii sunt simpli speculatori si copisti dupa izvoare antice mult mai vechi decat miturile lor, pe langa filosofii germani autentici
Au scapat din nou , chelnerii de Italia si cuafezele de Spania – micutu , demetrescu , cititor cunoscator , filomena , kalu , profesor de buc. , de iasi , asistent – deveniti ” filozofi ” de Romania ! Si ” aparatori ” nevoie mare , ai prof. Marga ! ps- Si aici se termina orice discutie civilizata , chiar daca contradictorie sau de alta parere !
Nu numai rudimentar, ci primitiv, Con. Păi fără nemți și talmudiștii Editat, cum zici, nu erau nici Bălcescu, Eminescu, Iorga, Rebreanu, Procopiu, Moisil, Coandă și mulți alții. Trebe cultură ca să discuți așa subiecte. Cu primitivismul minții tale nu se ajunge decât la groapa istoriei. Profesorul Marga face foarte bine că ține trează legătura culturilor și popoarelor. Tu vorbești, care se vede că îl confunzi pe Heidegger cu vreunul din caracal sau vaslui? Jalnic, cone!
Se vede lesne mă Con că ești mereu pe lîngă subiect. Ai în cap doar un trecut banalizat și putrezit, în loc să pui mîna pe o carte. Nu poți contrazice un autor cultivat și strălucit și atunci dai din noroiul din capul tău. E străveziu, șmechere, nu ține! Tactică de simplu prost. Pune-te și citește și cînd ai opijnie la subiect zi ce vrei.
https://m.youtube.com/watch?v=hFSWDnD24Mc
La cite probleme are Romania, mai ales ca sunt multzi analfabetzi chiar la nivel top politic, constant tov.Marga, ofera pierdere de vreme, drept continuare a celor 20 de ani prescrise de ideologul analfabet Bruckner, de prostire a poolimii, prin continuarea ale lui cincinale, daca se poate in 4 ani jumatate, doar, doar, ca shi in Germania, asha cum tot filosofii acestia impregnatzi cu ideologii, ex.Talmudism, bolshevism, deci doar, doar se va mai nashte shi pe la noi un Dictator, macar ca CE ashka, Ilici, etc…Ce bine trai-au poolitrucii aceshtia pe vremea Dictaturii, asha ca se drogheaza ahsa cum a fost in trecut, cu tot felul de sperantze, asha cum Colonia noastra le permite in noua Democratzie Originala (Orientala). Yes-menii lor se vor sustzinatorii tov.Ma(r)ga(r). Dorim de 1 milion binele pe care in sine lui il vrea pentru mamaligarii autohtoni, care majoritari in tzara lor, nu vor pune botul la atitea filosofii nemtzeshti.
O zi buna.
Con
Când vorbim de filozofia ontologica/metafizica … a spatiului,timpului, a spatiului-timp vorbim doar de științele astronomiei, cosmogoniei si cosmologiei.
In acest context cosmologic vorbim de Kant si antinomia sa IV (cosmologica) … care a „ramas” neelucidata pana în anul 1930 … când a fost pusa în evidenta observationala (Hubble) o noua „realitate existentiala” cosmologica … Universul Extragalactic. Realitate intuița stiintific si filozofic doar de Kant.
De aici … apare importanta intuitionala a lui Kant … un filozof „vizionar” a unei „realitati” cosmologice „noi” … cu peste 150 de ani inainte !!!
Heidegger, Wittgenstein si altii… versus Kant… doar niste simpli epigoni.
A nu se confunda cultura filosofică cu dicționarele de limbi, de cuvinte, nici cu ceea ce este pe siteuri. Cultura aceea se face prin lecturi multe, foarte multe, și bine înțelese. A nu se confunda înțelesul unui cuvât (multe cuvinte au multe înțelesuri!) cu un concept filosofic. Acesta este cu totul altceva. Ceea ce se consemnează în dicționare și siteuri este concretizare a unei filosofii sau alteia. În rest, Cine se pricepe la o disciplină nu se pricepe automat la filosofie. Trebe cultură. Kant nu a fost deloc ultimul filosof care stăpânea știința timpului său. Comte era inginer, Husserl era matematician, Wittgenstein inginer de avioane, Putnam informatician etc. Toți știau știință. Au făcut filosofie epocală, care este altceva decît știința din care proveneau. Așa că elanul este bun, dar cînd nu este lucid nu dă rezultate.
„Eu”dau „lucrul in sine” … IARASI un SOLIPSIM de clovn!!!
Sau după „zicerea” FILOZOFULUI Arthur Schopenhauer … doar UN alt NEBUN !!!
LÚCRU … definitii … ce mare „BRANDZA” …
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. A lucra în sine – concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi” …
sursa: DEX ’09 (2009)
PS. Numai „necunoscatorilor” le este „frica” de FILOZOFIE si de conceptele sale.
Ce mare „BRANDZA” a vorbi despre ” fiinta” si „fiintare” da stim definitiile:
FIINȚÁ, ființez, vb. I. Intranz. A exista; a-și desfășura activitatea. [Pr.: fi-in-] – Din ființă.
sursa: DEX ’09 (2009)
FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. 3. (Fil.) Temei necesar, autosuficient, perfect, etern, identificat cu Binele și Dumnezeu; cea mai generală proprietate a oricărei realități, formând obiectul cercetării metafizice. – Fi + suf. -ință.
sursa: DEX ’09 (2009)
Lasă, nene Charlie, căutarea de persoane! Caută-te mai bine pe tine însuți la pregătire. Nu ia nimeni în seamă ce scri, decât ca exemplu de umblat pe arătură cînd nu ai nici o pregătire. Nici în istorie, nici în cultură și nici în cugetare ce să merite. Doar îi faci de minune pe cititori cu inepții și invective aiurea. Cum bine zice cineva în comentariul său, doar de asemenea lucruri să aibă parte cititorii? Nu ar merita și ei cultură și înțelepciune?
Tovarase Charlie:te iei de mine,te iei de fabrici si uzine!Nu stam de vorba cu un mensevic ca d-ta decat daca-l criticam!Cum spunea tovarasul Lenin :” ţinînd seama că aceştia sînt înşelaţi de burghezie, trebuie să li se explice foarte pe larg, cu deosebită stăruinţă şi răbdare, în ce constă greşeala lor..”Exact situatia dumitale tovarase Charlie, de agitaţia huliganică
Cat de lamentabili pot fi pros-tracii Securitatii cand le trazneste prin tartacutze sa „folosofeze” precum JOS PATRIA care ca si la fel de agramatul doru popescu arata ca nu inteleg notiuni precum „fiinta”, „Eu”dau „lucrul in sine”…Si cand mai apare si Kalu, scapat din herghelie” duduie pamantul de rautate si prostie…O fi el cumva „tomlin”, ca prea e BRUT?
@SUS PATRIA: interesante postarile fluviu ale Dvs, dar nu ati explicat o dilema(eutifro): „Este piosul iubit de zei pentru că este pios sau este pios pentru că este iubit de zei?”
Altfel spus”este filosoful iubit de zei pentru ca este filosof sau este filosof pentru ca este iubit de zei?”
In rest ,Secretul schimbării este să îți concentrezi toată energia nu în a te lupta cu trecutul, ci în a construi viitorul” ( Socrate)
dariuse, aici sunt discutii de oameni mari nu e loc de hai sa ne mai radem si noi, de kkmaca sau alti oligofreni. Te-ai ratacit?
Excelente observații, Sus Patria! Da, așa trebuie – adică un articol trebuie citit, priceput și apoi discutat. Nu invers. Pe de altă parte, nu se pot discuta scrieri luând doar impresii de pe wikipedia, care pot fi scrise (și sunt scrise) adesea de oameni cu competență îndoielnică. Inși ca acest Charlie nu au calificare, nici în istorie și nici în filosofie, dar se bagă. Sursele lor sunt wikipedia și altele de același nivel jos. Nu merge decât la glume, cu asemenea nivel. Aici este vorba și de respectul de sine și de respectul altura. Nu are rost ca cititorii să fie alimentați cu aiureli de inși care nu sunt pregătiți.
dariuse, despre ce vorbesti tu micutule, despre „filozofie” sau „filosofie”? Dupa ce te lamureste seful tau charlie, mai vorbim.
3. Deci iată cum putem coborî și cu Heidegger cu picioarele pe pământ, ajutați de dl Profesor Marga, un intelectual rasat și atât de plăcut să-l citești. Chiar și filosofii trebuie confruntați cu realitatea existenței omului în demnitate pe care trebuie s-o slujească. Este foarte valabil pentru lumea noastră, chiar in aceste zile ale capitalismului barbar și asasin pe care ni l-a adus Marea Contrarevoluție din Decembrie 89. (hooo, nu zic că trebuia să rămânem în dictatură!) Pentru că, nu-i așa stimați forumiști care faceți multe trimiteri interesante la filosofie și filosofi: „Grau, teurer Freund, ist alle Theorie, und grün des Lebens goldner Baum.“
Stimate dle Charlie, de multe ori dovediți că aveți iniformație dar nu știți ce să faceți cu ea. Deci, ce folos. Mulți oameni de cultură au avut rătăciri, dar mulți și-au revenit. Important este să descifrăm de ce s-a întâmplat așa, cauzele mai profunde ale rătăcirii lor, contextul, deci. Nu dezvolt.
2. -,,Se vrea „depășirea” întrebării privitoare la ființă (Seinsfrage) prin ocolirea ei.,, Ființa asta la plural sunt oamenii concreți care sunt ocoliți azi, de pildă cei care protestează la Slatina pentru că sunt dați afară și nu mai au cu ce să-și întrețină familiile ?
-„răul maxim ce poate fi întâlnit de gândire este ca aceasta să fie chemată să se adapteze timpului” (GA 102, p.215). Păi cum altfel, să ne cocoțăm în turnul de fildeș ? Nu a zis el, Marx, cu dreptate cum că sarcina filosofului nu este doar de a explica lumea, ci de a o transforma ?
-„Se vorbește abuziv acum de speranță, dar nu se observă că aceasta este doar reversul angoasei insuportabile” Păi nu ne servesc toate guvernele tone de speranță iar noi rămânem cu angoasele ?
– Operăm cu multe informații astăzi, numai că „informația este exactă, dar nu este adevărată” (GA102,p.46). Pentru a ajunge la adevăr mai este mult de făcut.,,,, Doamen cât de adevarat ! Aici însă nici de la maestrul Heidegger, nici de la Habermas și nici de la dl Prof Marga nu am aflat cum se ajunge la adevăr. În niciun caz prin acțiunea instrumentală sau cea comunicativă (Habermas) ci prin trimitere la un acord asupra condiţiilor – cadru și ipoteze axiomatice.
1. S-o luăm pe îndelete, limitându-ne la câteva aserțiuni asupra cărora se impun observații prozaice, merită.
-,,Așadar, ce ne spune Heidegger despre lumea ce avea să vină? Prima și perpetua sa observație este aceea că s-a intrat într-o epocă a superficialității,, Foarte tarte. Toți ăștia (nu numai de la noi) cum intră în politică (dar politica nu intră în ei) zic că ei le știu și le stăpânesc pe toate, până când realitatea îi arată ce sunt, de o superficialitate criminală.
– ,, Ceea ce este vechi nu a fost pătruns suficient” Da, așa e, mereu o tot rupem cu trecutul, tot facem cotituri, dar uităm că trecutul este cheia prezentului și prezentul este cheia viitorului.. Cum zice un adagiu înțelept : Suntem ceea ce am fost și vom fi ceea ce suntem,,
-,,Neliniște în gândire,, Super, adânc, f actual. Numai că ia să ai neliniștea de a striga pe stradă că NATO e o organizație criminală – brațul înarmat al SUA (Oculta capitalistă mondială) -vezi bombardarea monstruoasă a Serbiei, acțiunea în Irak, Afganistan, Siria, Libia, porcăriile ce le-a SUA prin America Latină etc. și ai să vezi că vine SECU și te ia de urechi !
-,,Superioritatea față de tradiție,, Păi nu primim probe zilnice de la UE cum că s-o mai terminăm cu tradițiile (națiunea) și să ne porcăim în toate felurile ?
„Sa stii ca mi-ar fi placut sa ma nasc la tara, inclusiv in Poiana lui Lucan, dar aici e vorba de filosofie si nu de filosofisme.” din PUTUL GANDIRII … a unui „unic” … şiret şi coţcar.
Poiana lui Iocan, fierarul din Siliştea-Gumeşti, a intrat în istorie şi în folclor. Acestă sintagmă a invadat zicerile, siturile, forumurile, blogurile, programele de radio şi televiziuni, ba mai mult a pătruns şi în folclor prin cântecul popular. Bietul fierar niciodată nu s-a gândit că va deveni celebru, graţie lui Marin Preda care l-a probozit în ,,Moromeţii”. Zicerea a străbătut toată ţara, ba mai mult, a trecut şi graniţa, dusă de românaşii noştri care s-au răspândit în cele patru vânturi dupa un codru de pâine.
Zicerea este văzuta felurit: unii o cred o adunare unde se bate apa în piuă, alţii îi dau o alură serioasă de forum unde se discută probleme importante la ordinea zilei sau, mă rog, o iau drept flecăreală, băşcălie, un fel de radio-şanţ de acum 40-50 de ani, când ştirea circula din gură-n gură, unde lumea de la ţară se aduna în zile de sărbătoare pe marginea şanţului şi vântura vestea-povestea. Dacă ar fi să-i identificăm scopul ar fi datul cu părerea. Prost, deştept,filozof, nefilozof, vine aici şi-şi dă cu presupusul despre orice mişcă în ţara asta. Un fel de agoră sătească. Personajele îşi au originea în Caragiale. Marin Preda, un mare admirator al dramaturgului( i-a şi prefaţat opera) a mutat bodega dramaturgului de la marginea oraşului în poiana sătească, ruralizândul pe bietul Mitică. Aşadar Mitică, de altfel şi el un personaj inteligent, a evoluat într-un Moromete, mult mai stilat, complex ca om, şiret şi coţcar.
Despre Nae Ionescu (1890-1940):
13 ianuarie 1939 – internat iarăși în lagărul de la Miercurea Ciuc. 24 iunie – eliberat din lagăr bolnav de inimă. Nu își recapătă catedra. Este vizitat acasă de o serie de prieteni, printre care Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Ionel Gherea, George Racoveanu.
1940 Lucrează la un Manual de logică (au rămas, în manuscris, fragmente).
Vineri 15 martie – moare în vila sa de la Băneasa; de față este Cella Delavrancea. Sunt mai multe versiuni că ar fi fost otrăvit la comanda regelui Carol al II-lea.
Duminică 17 martie – este înmormântat la Cimitirul Bellu din București, sub atenta supraveghere a agenților de poliție. Discursul funebru a fost ținut de Mircea Eliade, deși C. Rădulescu-Motru pregătise și el unul. În asistență: Octav Onicescu, Perpessicius, Dem. Theodorescu, Cella Delavrancea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Ștefan Ion Gheorghe, Dragoș Protopopescu, Vasile Băncilă și, desigur, familia (soția, copiii, sora, cumnatul, generalul Vasile Panaitescu). S-au publicat necrologuri semnate de Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nicolae Tatu, Camil Petrescu, Pamfil Șeicaru ș.a.
„Acesta e război de cinci ani. Va intra Anglia, va intra Italia, vom intra noi și nu se poate să nu intre și America. Până și Japonia va intra. Va fi vai de omenire! Dar de un lucru sunt sigur: că Aliații vor fi definitiv victorioși și că voi vedea cu ochii România Mare.
Și vom vedea alte lucruri mari. Vom vedea multe tronuri prăbușindu-se; vom vedea născând atotputernicia Americii; vom vedea preponderența rasei anglo-saxone; vom vedea omenirea făcând un mare pas spre stânga, spre socialismul revoluționar.
Dar zguduirea generală va fi așa de formidabilă, că o sărăcie groaznică va stăpâni omenirea foarte mulți ani. Dintr-o criză vom intra într-alta. Și ține bine minte: generația mea și a ta va vedea România Mare, dar nu va mai vedea zile bune!”
(Take Ionescu, Cascada tronurilor)
Părerea „filozofica” a unui ILUSTRU FILOZOF (1694 – 1778), dinainte de anul 1789 …
„In short, we find in them only an ignorant and barbarous people, who have long united the most sordid avarice with the most detestable superstition and the most invincible hatred for every people by whom they are tolerated and enriched.” (Voltaire’s A Philosophical Dictionary) .
Deh. … cultura și filozofia europeana … versus altii non-europeni…
@Tovarase Charlie:Poiana lui Iocan se zice ,dar tu esti liber la Poiana lui Lucan ca si tovarasul darius pe care il sfatuiesc sa nu puna botul,nu e lupta lui cu dementii.
Tovarase Charlie te rog sa verifici daca Aristotel nu a fost antisemit (in Organon)sau Voltaire,care era si antisemit si rasist, mama lor de bolsevico-nazisti! Asa faci curatenie,te iei ca un biet caine de pripas de Nae Ionescu asasinat prin otravire din ordinul lui Rex Carolica Dictatorul
Când vorbim de Heidegger si Wittgenstein versus Kant … sa nu uitam de activitatea filozofico- stiintifica a lui Kant:
Teoria cosmogonica a lui Kant – Laplace de formare a Sistemului Solar …
Teoria cosmologica a lui Kant conform căreia o parte din nebuloase spirale si eliptice din Galaxia noastra (obiectul astronomic suprem in epoca sa) sunt de fapt alte galaxii, prefigurand cu 200 de ani înainte, descoperirea Universului Extragalactic de catre Hubble (in anul 1930)…
Astfel, Kant a fost ultimul filozof care a îmbinat limbajul stiintific cu cel filozofic .
După Kant insa … a început decăderea filozofiei… filozofare in loc de filozofie …
Cine urăște SPIRITUALITATEA cea ROMANEASCA ?
Cine urăște SPIRITUALITATEA cea EUROPEANA ?
Probabil … DOAR „unul” venit din ” deserturi” desartice in GANDIRE si FILOZOFIE …
Si care nu are ce cauta în Europa și Romania … precum și in SPIRITUALITATILE de pe aceste TA4AMURI !!!
Ia-te de mână, darius, cu charlie. Aveți despre noțiuni aceeași neînțelegere. Foarte bine. Numai că și alții au dreptul să vadă inepțiile – mai ales când ale unuia fiind, îi înjosesc pe toți cititorii. Dacă mata iei de bune inepțiile de mai sus, du-le omule acasă. Văd că pe voi vă interesează ce voturi obțineți de la tot felul de impostori, nu adevărul. Personal, nu sunt interesat decât de adevăr. Resturile putrezite, precum vorbirea fără informare, intrarea în chestiuni pentru care nu aveți pregătire etc. sunt ale voastre.
Tovarășe Întrebare, sper că sunteți de acord că este mai important să citești, decât să nu citești. Îmi dau seama că spunând asta vă contrazic obișnuința. Numai că din ce scrieți nu rezultă altceva. O luați pe miriște și apoi alții sunt de vină. Veche metahnă, în ce vă privește, cum se vede. N-ar fi rău să vă informați (citiți) înainte de a vă lega de una sau alta. Așa și eu pot spune că nu ați plătit biletul de metrou. E același lucru cu ce ziceți.
„darius”, multumesc de interventie insa te asigur ca ma descurc perfect cu pretorienii, iar injuriile unor fanatici ma lasa rece. Ei sunt dovada identitatii BOLSEVISM-NAZISM intr-o multime de trasaturi si paternitatea bolsevismului…Sa stii ca mi-ar fi placut sa ma nasc la tara, inclusiv in Poiana lui Lucan, dar aici e vorba de filosofie si nu de filosofisme, respectiv
citare din altii intr-un „ping-pong ideatic de antrenament, nu de concurs” prin care sa se faca transfer de notorietate…
Filosofia presupune o cultura solida pentru a putea fi practicata si ONESTITATE, adica NEINREGIMENTARE si in acest fel o abordare stiintifica, fara a se putea afirma ca e o stiinta. Monografiile sunt cele mai periculoase intelegerii operelor
clasicilor intre care ii consider si pe unii dintre filosofii secolului XX, intrucat se induc interpretari care viciaza
perceptia directa, tot asa cum se intampla cu critica literara si cinematografica, o forma nemascata sau prost mascata de propaganda, respectic contrapropaganda. Nu neg importanta unei recomandari, dar refuz sa pornesc la cunoasterea unei opere
cu…idei preconcepute preferand sa preiau impactul, sa trag concluzii si abia apoi sa le confrunt cu ale…Calauzelor, in germana Führer-ii! O manifestare autentica a libertatii de gandire lipsita de „faruri calauzitoare”…Afirmam cu o alta
ocazie ca aglomeratia in filosofie a devenit demult sufocanta, terenurile nedestelenite practic nemaiexistand, iar pe „verticala” e practic imposibila o supraetajare, deja cele cateva principii fiind uzate de atata uzitare. S-a ajuns ca datorita intermediarilor sa nu se mai citeasca operele clasicilor, acestia fiind incet-incet malformati. Cati i-au citit maculatura lui Marx si totusi devenisera experti in Marx, ceea ce l-a determinat sa nu se mai recunoasca!? A fost si asta
o forma de…”distantare de sine insusi”! Heidegger nu a facut nici macar acest gest de minima-moralia lasand apologetilor
sarcina sa o faca…
Abordarea amicala a ideologului nazismului de catre regimul comunist nu face dacat sa confirme seea ce sustin de fabricarea unui „dusman al bolsevismului” care sa mobilizeze O EUROPA INTREAGA cu finantele si industriile ei contra URSS, fapt posibil in prima faza a cuceririi Europei prin PAKTUL dintre Stalin si Hitler, primul asigurandu-i
spatele! Aceasta e o axioma pe care nu o pot ignora filosofarzii! Faptul ca Alatrinei apare din Padure de cate ori
se organizeaza de la Centru cate o vanatoare de himere e deja un fapt comun, gonacul pretorian fiind cunoscut ca incapabil sa emita ceva inteligibil. Ce putea sa motiveze regimul bolsevic romanesc sa-l publice pe un nazist notoriu daca nu a facut-o cu legionarul notoriu Nae Ionescu? Sa fie cumva motivul ca Ionescu fiind declarat trecut in Lumea celor NEDREPTI nu i se putea delega un mesager decat la locul de veci prevazut cu un sicriu plin cu pietre, asa cum a patit-o Ceausescu peste un deceniu, pana i s-au adus osemintele de la Kremlin? Sau faptul ca nu i-a fost permisa deshumarea timp de 10 ani de foarte putinii apartinatori, restul fiind DECIMATI RESPONSABIL, se supune unei alte interpretari?
In anii 1920 s-au creat o multime de „scoli”, prilej de intalnire a agentilor Comintern, cele mai reprezentative fiind
„scoala Heidegger”, pe persoana fizica si „scoala de la Frankfurt”, in acest fel fiind asigurat evantaiul extremist de DREAPTA si evantaiul extremist de STANGA, ambele asigurate publicistic de doi moguli media, Willi Münzenberg pe care in scurt timp il voi identifica cu Generalul Walter/Marcel Pauker-Ibarruri-Romanovici-Mercader organizatorul compilarii, redactarii si publicarii „Braunbuch 1933” tratand INSCENAREA Comintern prin viitorul sef din 1935, Dimitrov impreuna cu
Göring si Röhm, din sediul penultimului conducand un tunel secret direct la subsolul Reichstah-ului care a fost astfel incendiat, urmand celebrul proces care a dat semnalul persecutiilor KPD…
Cu siguranță veți rămâne și Dvs. in istoria filosofiei contemporane daca veți continua să scrieți .. monografii la monografiile d-lui. Marga!
Cu minunata postare de azi ați dat omenirii primul volum.
Filosofia nu merge cu incultura, Întrebare! Profesorul Marga este prin calificare profesor de istoria filosofiei contemporane și logică. Este normal să dea monografii de filoosofie contemporană. A și dat cea mai amplă Introducere în filosofia contemporană (2014) din era postbelică, a dat Filosofia lui Habermas (2005), Reconstrucția pragmatică a filosofiei. America clasică (2017), Heidegger(2021) și multe altele. A dat traduceri (Habermas, Riedel etc.). Profesorul Marga a dat monografii în logică (Argumentarea, 2010). În ultimele două decenii a lucrat la sistematizarea filosofiei proprii și a dat scrieri personale. Dînsul a acoperit teoria societății, filosofia istoriei, filosofia cunoașterii, filosofia educației, filosofia politică,filosofia dreptului, filosofia artei, studiile strategice etc. se pot consulta. Zilele trecute a apărut pe piață etica sistematizării sale (volumul Reclădirea eticii, 2022). Așa că ai răspunsul tovarășe Întrebare!
Când își va încheia dl. Marga culegerea de … rezumate cărți citite sau … frunzărite ?
Mai trebuie adăugat, Doru Popescu, că prima traducere în românește a scrierii Sein und Zeit (Ființă și timp), scrierea epocală a lui Heidegger, au publicat-o Doru Tilinca și Mircea Arman, în 1983, cu avizul fiului lui Heidegger. Deja în comunism s-au publicat traduceri în românește din cei mai mari filosofi contemporani: Heidegger (Kleininger, Liiceanu, Arman, Tilinca), Habermas (Marga, Walter Roth, Wolf), Popper (Flonta), Quine (Pârvu), Peirce (Marga D.) și alții.
Ion Acatrinei ( sau cine se ascude sub acest nik ) – Charlie are un comentariu la articol , care arata viziunea lui . Daca autorul doreste sa intervina este alegerea lui … de regula nu se face , dar regulile au si exceptii . Insa , sa intevii d.ta ( un postac anonim ) si sa-l faci prost , berbec , Goebbels care piriie gardurile , arata lucruri f. urite despre d.ta ! Foarte urite ! Domnule , frumusetea filozofiei ( sau inutilitatea ei ) , vine si din faptul ca poate fi accesibila atit taranului din Poiana lui Iocan , cit si intelectualilor … poate este cel mai democratic aspect al vietii umane ! A veni un cetatean ION acatrinei si a se erija in judecator de filozofie , este ca sa zic asa de risul berbecilor ! Mai ales ca noi vorbim despre profesori de filozofie ! Cum este si cazul in speta !
„Wittgenstein in Tractatus Logico-Philosophicus, foloseşte instrumentele logicii moderne într-o încercare originală de analiză a limbajului, gândirii şi a raporturilor lor cu realitatea.:”
Wittgenstein incearca sa dea propria sa interpretare aporiilor antice si a antinomiei IV (cosmologica) a lui Kant privind cosmologia ontologica si metafizica … dar de fapt esueaza in „cuvinte” („Wovon man nicht sprechen kann, darüber muss man schweigen.”).
Insa acolo unde religia (Geneza 1.1) si filozofia (Aristotel, Kant, Wittgenstein, Heidegger) esueaza … STIINTA Astronomiei si Cosmologiei au reusit sa rezolve (chiar si partial, bazate pe datele empirice de observatie) aceasta problema dificila din Cosmologia stiintifica de dupa anii 1930. Prin descoperirea unui nou „obiect” astronomic (Universul Extragalactic) si deslusirea „realitatilor” privind formarea si evolutia acestui obiect cosmologic.
Tovarase Charlie,remarc cu placere ca iar ai deraiat,nu numai locomotiva,cam tot trenul!
Dumneata faci confuzii grave intre evrei ca persoane si evrei ca religie! Evreii sunt niste persoane superstimabile,inteligente,placute,cultivate; religia lor in schimb este considerata de parintii crestinismului o religie cinica si monetara..
Tovarasul Stalin spunea acum aproape 100 de ani: „“Evreii nu au un strat stabil conectat la pământul care unește în mod natural o națiune, nu doar în chip de cadru, ci și în calitate de piață ‘națională’. Din 5 – 6 milioane de evrei ruși, doar 3-4 procente sunt legați într-un fel sau altul de agricultură… Evreii servesc, în mod esențial, ‘alte’ națiuni … ca industriași și comercianți… fiind în mod natural partenerii națiunilor ‘străine’ ” (Marxismul și chestiunea națională-1913)
Crestinismul este antisemit,nu islamul,nu hinduismul
Iar la ideologii si filosofii,esti mult prea deplasat in analize,analize care reflecta o minte devastata,stratificata
Heidegger este in top filosofi germani alaturi de Hegel,Kant ,Fichte, Marx, Nietzsche, Engels
Mai studiaza,esti abia in clasa I-a,insuficient!
Primii traducători în limba română ai scrierilor lui Martin Heidegger au fost discipolii din România ai acestuia: Walter Biemel și Alexandru Dragomir au realizat în anii ’40 o versiune a conferinței „Ce este metafizica?”. Traducerea n-a putut fi publicată în țară, din cauza interdicției venite din partea ocupației germane (a apărut mai târziu în exil, în revista Caiete de dor). CUM, NAZISTII au CENZURAT opera lui Heidegger?
Abia în anul 1979 a apărut, la editura Univers, un volum care cuprindea – sub titlul oarecum inofensiv pentru cenzură: Originea operei de artă – cîteva scrieri importante, printre care Scrisoare despre umanism, La ce bun poeți?, Întrebarea privitoare la tehnică. Cei doi traducători, Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, – adevărații „pionieri” ai traducerii lui Heidegger în limba română – vor publica apoi, în anul 1988, versiunea românească a volumului Wegmarken / Repere pe drumul gîndirii (o antologie de conferințe și studii realizată de Heidegger în timpul vieții sale și inclusă apoi, ca vol 9, în Ediția completă). CUM, Heidegger a fost publicat (fie si partial) si in epoca comunista ?
Pătrunderea operei lui Heidegger în cultura română a fost determinată în chip decisiv de calitatea primelor traduceri realizate, în echipă, de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu. Cei doi au fixat reperele cele mai importante în traducerea sistemului conceptual heideggerian. Este recunoscut faptul că traducerea scrierilor lui Heidegger în orice limbă ridică probleme deosebite, datorate bogăției conceptuale și caracterului inedit al multora dintre construcțiile sale lingvistice. Heidegger era un bun cunoscător al germanei vechi și folosește deseori cuvintele acestei limbi în forma lor arhaică sau redîndu-le semnificații care nu mai sunt în uz. Există concepte intraductibile, precum Dasein, Gestell, Ereignis. ARHETIPURI lingvistice din limba germana ?
Si Schopenhauer spune despre Hegel ca este sarlatan si pierzator de minti tinere. Cineva spunea pe aici ca filozofia este stiinta. Filozofia nu este stiinta deoarece nu dispune de un sistem de axiome (postulate) pe care sa se sprijine constructia sa. Totusi, in demesrsul sau, filozofia se sprijina pe logica. Wittgenstein in Tractatus Logico-Philosophicus,foloseşte instrumentele logicii moderne într-o încercare originală de analiză a limbajului, gândirii şi a raporturilor lor cu realitatea. Distincţia celebră pe care o face aici între a spune şi a arăta exclude orice vorbire cu sens despre frumos, bine sau Dumnezeu. Wittgenstein reuşeşte ceea ce nici un alt filozof nu pare să fi realizat. O ruptură radicală cu vechiul său fel de a vedea, o dată cu inaugurarea unui mod cu totul nou de a practica filozofia. Analiza jocurilor de limbaj în care sunt angajaţi oamenii şi a legăturii lor cu formele de viaţă în care apar devine un mijloc de catapultare în afara sferei locurilor filozofice comune.
Sunt astfel scoase în evidenţă şi denunţate supoziţii metafizice care îşi au originea încă la Platon şi stau la baza gândirii europene încă la Platon şi stau la baza gândirii europene.
Șarlicule, iar te dai în stambă. Ignorarea aberațiilor tale este cel mai bun mijloc față de prostie. Numai că repeți enormități și îi faci de minune pe bieții cititori. Hitler discipol al bolșevismului? Heidegger discipol al lui Iorga? Numai Goebbels scotea enormități de pârâiau gardurile. Vii din familie? Du-te, nene, și citește istorie. Nu ai luat nici măcar un examen la acea disciplină. La Heidegger se vede că te pricepi ca berbecul la citit. Nu stăpânești noțiunile, dar te bagi. Puțin zis ridicol.
Scandalos! Dom Muraru , dom’ Florian , dom Cioflanca, cum permiteti publicarea operei lui Heidegger „unul dintre avocații național-socialismului lui Hitler.”? Rusine !
Sau, la Heidegger este vorba de „arhetipuri” … peste care acesta nu poate trece ca filozof ???
Revista Psychological Perspective, in 2017, realizand o sinteza a reprezentarilor arhetipurilor lui Jung indica:
„Archetypes are universal organizing themes or patterns that appear regardless of space, time, or person. Appearing in all existential realms and at all levels of systematic recursion, they are organized as themes in the unus mundus, which Jung… described as “the potential world outside of time,” and are detectable through synchronicities.”
Oare de aceea primele lucrari ale lui Heidegger se ocupau de Sein und Zeit (1927), Kant und das Problem der Metaphysik (1929), Einführung in die Metaphysik (1935) ???
Dar, Jung insusi in articolul sau „Man And His Symbols” afirma :
„My views about the ‘archaic remnants’, which I call ‘archetypes’ or ‘primordial images,’ have been constantly criticized by people who lack sufficient knowledge of the psychology of dreams and of mythology. The term ‘archetype’ is often misunderstood as meaning certain definite mythological images or motifs, but these are nothing more than conscious representations. Such variable representations cannot be inherited. The archetype is a tendency to form such representations of a motif—representations that can vary a great deal in detail without losing their basic pattern.”
Si de aceea, oare Heidegger, in limabajul natural german … nu se referea (oare) la „miturile” arhetipale umane ???
Ceva, mitologic, ce dorea el a fi … dinainte de religii si stiinta ???
ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane. – Din fr. archétype, lat. archetypum.
sursa: DEX ’09 (2009)
Se pare ca, de la Wittgenstein si Heidegger, filozofia (ca ramura a cunoasterii uman) a intrat intr-o fundatura …
De unde, nu mai stie sa iasa … Si se invarte doar in gol. In jurul cozilor sale … religia si stiinta. Insa, neposedand limbaje ontologice/metafizice puternice precum stiinta si religia … filozofia macera doar in gol !
Oare limbajul natural sa fie de vina ? „Heidegger a mers în adâncimea lucrurilor, cat i-a permis limba germana” …
Sau, asta vine din vechea scolastica … din raportul dintre esenta si existenta … aplicata ontologiei si metafizicii umane si a cunoasterii umane ?
Pentru a extrage esenta (exonim), in acest caz, ar trebui sa iesim in afara existentei umane (endonim) ! Putem oare ?
Idiotenia pretorienilor gralilor din Faget fiind nevindecabila e extrem de molipsitoare periclitand sanatatea colectiva! Heidegger nu e altul decat ideologul nazismului antisemit ce blasfemiaza bolsevismul tocmai datorita URII fata de evrei, asa cum Iorga a pus bazele ideologice ale antisemitismului care urma sa nasca fascismul, nazismul si legionarismul. Din acest pdv Heidegger poate fi considerat un discipol extrem de motivat al NARODNICULUI BOLSEVIZAT Iorga…Si nu au singurii deoarece au creat „scoli” atat primul in Romania si Europa, cat si cel de-al doilea in intreaga Lume. In Romania o pleiada intreaga de „filosofi” in frunte cu Nae Ionescu. Fara contributia acestor MONSTRII Hitler nu gasea atatia prozeliti si nu conteaza ce au facut acesti monstrii ULTERIOR…INSTALARII lui Hitler in fruntea Germaniei cu toate consecintele! Si asta chiar fara a-l considera pe Hitler un produs al Tatucilor Lenin si Stalin si pe cale de consecinta pe propagandistii sai ca fiind DE ACEEASI SORGINTE! Odata Hitler instalat misiunea lor era indeplinita si aceasta conteaza, acest fapt pe care numai pretorienii fanatici refuza sa-l accepte…Restul e gargara si incercarea „reabilitarii” unui iremediabil compromis! Cine e mai vinovat, cine comite GENOCIDUL sau CINE L-A LEGITIMAT SA COMITA GENOCIDUL?Asa-zisa „detasare” de Hitler a facut parte din STRATEGIA DE RECUPERARE ca PROPAGANDIST…Si e momentul comasarii categoriilor care l-au facut posibil pe Hitler, bancherii si industriasii sub acoperire, Hindenburg, care l-a instalat si Ludendorff care i-a instruit trupele SA, KPD care a incheiat la ordinul expres al lui Stalin UN PAKT de „neagresiune” si unire a fortelor contra SPD pana la 30 ianuarie 1933, o serie de „prelati” si INTELECTUALII de genul lui Heidegger prin TECHNICELE gen Arendt care a si facut naveta intre „dreapta” si „stanga” in functie de ordinele primite de la…Centru!Dar asta e alta filosofie,concreta.
Fiecare dintre marii ganditori filosofici din istoria omenirii ( Platon, Aristotel, …Heidegger, Blaga) a incercat apropierea imposibila de secretele si de Lumina orbitoare a „ființei”( Fiintei). Fiecare a incercat sa gaseasca, in fața tulburătoarelor întrebări, Raspunsuri. Istoria acestor raspunsuri filosofice poate echivala cu un dosar al reproducerilor sociale și culturale ale „ființării specific umane (Dasein)”, pe temelia dată de conjuncția naturii și civilizației, cum afirma dl Marga.
Daca pentru Nietzsche, Spengler, Heidegger era doar o premisa ca „Europa este o lume în declin si ca „Democrația“ masluita politic este forma de declin a statului”. Pentru noi la inceputul secXXI apare ca o concluzie, certitudine amara. Dupa doua razboaie care au subrezit si declasat Europa in secXX, „filosofia europeana“ s-a rafinat si axat pe diferențierea acțiunilor și cunoștințelor, pe folosirea lor reflexivă.Dar este un domeniu inaccesibil societatii largi. Societatea masselor este 99% sub influenta si polarizarea ingineriei sociale la care au gandit sociologii germano-americani ai scoliii de la Frankfurt ( intamplator evrei…) si chiar a teoriilor iubitei din tinerete, a celei pentru care scria poezii Heidegger, Hannah Arendt… E suficient sa obs cine sunt liderii UE de azi,ai guwernelor si statelor componente! https://veghepatriei.wordpress.com/2020/03/31/filosoful-roman-alexandru-dragomir-studentul-lui-martin-heidegger-un-interviu-de-exceptie/
…”Stiu ca Nu stiu” daca in situatia actuala ne mai poate ajuta gandirea stilizata in germana de Heidegger pe parcursul fiintarii sale in lume. Dar stiu ca unii -foarte rari- dintre iubitorii de intelepciune vor incerca sa-i descifreze scrierile, chiar in bezna societatilor contemporane…
« Gândirea tehnică“ stăpânește toate științele și, constatam pe propria piele, ca „stiinta schimbata“ (faustica , fauciana) de interesele financiare stapaneste viața cotidiană. Nici natura nu a mai ramas physis , ci este „natură schimbată“, este « ingineria mediului ». Cf Weltanschauung-ului propriu heideggerian, Soluția filosofica* presupunea inca o data restabilirea „reflecției” , adaugand acea dimensiune nouă, foarte abstracta – „a scoaterii din ascundere a ființei”. Acesta ar fi „evenimentul”major al Istoriei accesibil doar hermeneuticii, adica unor minti analitice si sintetice stralucite.
Afirmatia ca „tehnica modernă este o însărcinare din partea Creației,( cum ne învață Biblia: „faceți-vă stăpânii Pământului”, o scriere veche iudaica) imi apare ca fiind de o maxima gravitate in ceea ce priveste consecintele filosofice, economice, politice, scientologice
Putem avea o părere sau alta, dar ideea Dasein-ului și cea a Gestell-ului au schimbat cugetarea filosofica asupra lumii in sec XX; Heidegger a mers în adâncimea lucrurilor, cat i-a permis limba germana si fenomenul constiintei proprii în sensul recuperării „ființei (Sein) și a „ființării specific umane (Dasein)”.
…”Stiu ca Nu stiu” daca in situatia actuala ne mai poate ajuta gandirea stilizata in germana de Heidegger pe parcursul fiintarii sale in lume. Dar stiu ca unii -foarte rari- dintre iubitorii de intelepciune vor incerca sa-i descifreze scrierile.
« Gândirea tehnică“ stăpânește toate științele și, constatam pe propria piele, ca „stiinta schimbata“ (faustica , fauciana) de interesele financiare stapaneste viața cotidiană. Nici natura nu a mai ramas physis , ci este „natură schimbată“, este « ingineria mediului ». Cf Weltanschauung-ului propriu heideggerian, Soluția filosofica* presupunea inca o data restabilirea „reflecției” , adaugand acea dimensiune nouă, foarte abstracta – „a scoaterii din ascundere a ființei”. Acesta ar fi „evenimentul”major al Istoriei accesibil doar hermeneuticii, adica unor minti analitice si sintetice stralucite.
Afirmatia ca „tehnica modernă este o însărcinare din partea Creației,( cum ne învață Biblia: „faceți-vă stăpânii Pământului”, o scriere veche iudaica) imi apare ca fiind de o maxima gravitate in ceea ce priveste consecintele filosofice, economice, politice, scientologice
Putem avea o părere sau alta, dar ideea Dasein-ului și cea a Gestell-ului au schimbat cugetarea filosofica asupra lumii in sec XX; Heidegger a mers în adâncimea lucrurilor, cat i-a permis limba germana si fenomenul constiintei proprii în sensul recuperării „ființei (Sein) și a „ființării specific umane (Dasein)”.
Bertrand Russell il considera pe Heidegger ca un filozof obscurantist:
„Highly eccentric in its terminology, his philosophy is extremely obscure. One cannot help suspecting that language is here running riot. An interesting point in his speculations is the insistence that nothingness is something positive. As with much else in Existentialism, this is a psychological observation made to pass for logic.”
Aceasta constatare reprezinta, in fapt, (re)sentimentele filozofilor si a filozofiei analitice din sec. XX-XXI in raport cu filozofia lui Heidegger.
tot ceea ce exista, exista cu un scop. raportarea la acel ceva devine esentiala. „lasa sa fie” sau actioneaza pentru a iti impune vointa? martor sau judecator? exista ceva dincolo de cuvintele pe care le folosim? creeaza cuvintele noastre ceva, cit si cum le folosim? probabil ca este dezamagitor, trist ca la final de drum sa realizezi ca de fapt ai participat, chiar si fara sa vrei, la uritenia lumii creata prin cuvinte. probabil ca de aceea multi autori isi vor renega opera. spune-i padurii despre filozofie. cu siguranta va reactiona. pune-i padurii sa asculte mozart sau vivaldi sau ceaikovski, beethoven etc. cu siguranta va reactiona. exsita viu si viata dincolo de om. animalul a luat locul omului si se considera virful lantului trofic, cel care crede ca poate determina totul. probabil prin dezechilibru. amuzant… omul virful lantului trofic… ha ha ha numai si faptul ca exista o semnificatie unanim acceptata a cuvintelor „virful lantului trofic” denota desertaciunea puterii umane… de cind eva a fost facuta din coasta lui adam, saracul adam, a luat-o razna. s-a gindit probabil ca e mama si a dat nastere. si de atunci e tot un pachet de muschi…
Da, Între da și nu! Vorba multă poate fi sărăcia omului, când ideile sunt puține și scurte. Vorbele nu trebuie să fie, însă, nici puține și nici multe, ci pe potriva deosebirii dintre lucruri. Așa că unde nu-s vorbe pesemne că nu se fac deosebiri, că mintea este tabula rasa, că nu se știe zice decât „dați-mi!”. Așa stau lucrurile – să învățăm cuvinte, să stăpânim noțiuni, să nu confundăm ce nu este confundabil. Articolul profesorului Andrei Marga are competența de a folosi atâtea cuvinte câte trebuie. Într-o chestiune dificilă, tratată cu cunoștințe și corect. Aceasta este gândirea propriu-zisă.
„Cum sa dai industria Romaniei la fiare vechi”, volumul unu si „Adio flota Romaniei ” volumul doi autor editat Bassescu.
Astea carti si urmeaza volumul trei.
„Romania bagata in razboi” de reptilele si urangutanii de peste ocean. Astea carti de filizofie.
Confuzii ale suficienței, băiețași! Confundați filosofia cu vorbăria voastră sau cu ce citiți prin ziare oarecari. La propriu, filosofia este o știință, mai exact o formă în care se atinge cunoașterea. Știința, filosofia, arta, religia sunt formele vieții spirituale. De aici începe discuția. Suficiența este doar o boală – nu se pricepe filosofia fără cap și cultură. Știința a plecat din filosofie. Filosofia a dus la libertățile oamenilor. Sunt filosofii și filosofii, dar fundamental filosofia a fost suportul progreselor umanității în relația dintre oameni, în construcția statului, în democratizări etc. Cine nu vrea filosofie este treaba lui. Numai că în filosofie ci și un fel de a te construi ca om. E drept, filosofia nu merge cu prostia.
Cele mai vechi cuvinte sunt DA și NU. În jurul lor a fost construită întreaga umanitate. La ce folos să scrii sau să citești 102 volume de filozofie ale unui singur om!? „Spune mult în cuvinte puține, nu puțin în cuvinte multe.” Pierderea de timp mai poate însemna în alți termeni, și pierderea unei părticele din viață, fără un rost sau un țel. Mă și vedeam într-un amfiteatru la „dizertația” D-lui Marga. Dacă nu aș fi plecat revoltat, mi-aș fi dorit măcar să adorm. Mulți vor spune că așa ceva nu se face. Mulți numesc știință, erudiție sau chiar filozofie, miile de volume pe care le-au citit când asta le era menirea și profesia, ignorând complet tot ceea ce nu au citit, fără să realizeze proporțiile sau decalajul. Cu toate acestea,… conferențiază despre viața reală sau autentică. Nici asta nu se face.
Am si eu o idee, dar nu sunt de acord cu ea! Cam la fel inteleg din acest articol, adica Heidegger s-a distantat de opera(scrierile)lui. La fel au facut foarte multe Elite, mai ales cei care au proiectat si produs gazele toxice de lupta, bomba atomica, bombele cu napalm… Tot la fel s-a intamplat si cu gospodina care a facut o mamaliga si dupa ce a dat-o sa fie mancata, a vazut ca au turbat toti cei care au mancat din mamaliga facuta de ea, inclusiv cainele.
Mai trebe și citit, înainte de a vorbi. După palinkă nu prea merge idee, bacsi Mare Urs. Eventual doar urs rămâi. Aiurelile inculte nu pot lămuri istoria, cum vrea acest Charlie. Trebe citit din greu ca să ai cultură și idee. Dar unde nu-i, nici Cel de Sus nu cere. Este foarte bine că domnul Marga, cu precizia competenței, aduce în discuție ce se petrece în filosofie. Mai trebe și cititorii din țară respectați cu asemenea fapte de informare și cultură.
ideologiile psihopatilor si frustratilor care gandesc distopic si se vad dumnezei in schimbarea OMULUI. Numai LIBERTATEA este cea care duce la o societae perfecta. LIBERTATEA ASIGURA EDUCATIE, SANATATE, FERICIRE, PUTERE DE MUNCA, PROSPERITATE. Educatie nu inseamna sa te pui pe procreat cand nu ai ce manca DAR NICI SA TRAIESTI INTR-O SOCIETATE DISTOPIANA UNDE OAMENII REFUZA PROCREEREA (cei care inca gandesc) pentru a nu aduce nefericiti intr-o lume deviata. cand Dumnezeu a spus INMULTITI-VA SI STAPANITI PAMANTUL nu s-a referit la inmultirea care duce la distrugerea naturii, nici la otravirea pamanturilor de catre corporatii, nici la ideologii, nici la cruzimi impotriva oamenilor si animalelor in numele „stiintei”. avem ce meritam filozofand „pe campii”. CEA MAI BUNA FILOZOFIE ESTE : LIBERTATEA.
Filosofia e buna dar nu este utila .
Dacă Religia a apărut pentru a explica natura ființei umane atunci Filosofia a apărut după o betzie pentru a caută răspunsuri la contradictiile ființei umane .
Iată de ce Politica și Filosofia nu trebuie sa se întâlnească niciodată.
Prin apologia repetata a unui ideolog al nazismului ce a insemnat distrugeri si victime nemaintalnite in istorie autorul demonstreaza ca nu intelege esenta existentei umane si a filosofiei ca mod superior de exprimare a gandirii umane. Evolutia civilizatiei ne demonstreaza de o concretete ce depaseste orice alt mod de interpretare ca a fost posibila datorita promovarii valorilor umaniste si nu a distrugerii. Cu fiecare noua treapta de civilizatie inclinatia distructiva, a nimicirii „dusmanului” si-a pierdut motivatia…barbara si ar fi de amintit Evul Mediu al cavalerilor ce considerau ca o datorie de onoare sa-si trateze cu respect prizonierii, stand chiar cu ei la masa…filosofand! Distrugerea „dusmanului” si a civilizatiei sale a fost specifica epocilor barbare si nu a avut la baza o IDEOLOGIE. Anul 1789 al ghilotinei ca mod de „comunicare umana” a aruncat civilizatia cu milenii inapoi si a considera acel moment barbar o „culme a luptei pt drepturile omului” ii face complici pe apologeti! Am mai spus de Heidegger ca in postura de ideolog al nazismului le-a legitimat atrocitatile! Aici nu mai conteaza maiestria jonglarii cu „conceptele”, acest monstru a creat de la catedra monstrii si si-a pus notorietatea castigata anterior prin scrieri pertinente drept chezasie ca Hitler merita urmat si ascultat orbeste! Cu toate ca a cunoscut si chiar postulat cum nu a facut-o criminalul contra Umanitatii. O sa vina o vreme cand studiile comparative vor demonstra participarea lui Heidegger la compilarea „Mein Kampf”. In orice caz e rizibila incercarea de a-i pune la indoiala lui Heidegger ANTISEMITISMUL care l-a facut sa puna la indoiala Holocaustul prin invocarea „amantelor” evreice!Prin „amante” FOSTE evreice prin BOLSEVIZARE a fost in contact permanent cu fabricantii lui Hitler-„socialistul” participant in 1918 la München la „REVOLUTIA” BOLSEVICA comisa de gealati ai lui Lenin,BOLSEVICI, ANARHISTI, SOCIAL-DEMOCRATI. Majoritatea „oameni de cultura”.
E de observat cum la un moment dat in istorie au apărut filozofii, ideile filozofice,.Căile de urmat după concepția unora sau altora dintre gânditorii filozofi, atunci la mare căutare și apreciere.. De altfel și azi, fie ei Marx Engels sau Lenin..Insă ar fi cazul de mers mai adânc la a vedea metodele de formare a omului gânditor. De a vedea ce fel de educație și metode didactice au fost de au ieșit filozofi și savanți pe bandă rulantă intr-o perioadă istorică.. De copiat acele metode de învățământ care clar au produs rezultate semnificative..pricepi bre ministru sinistru al invățământului ??