Un cutremur în filosofie – „Caietele negre” ale lui Heidegger (partea a II-a)

Dar Caietele negre permit o privire mai amplă și mai precisă în „laboratorul” gândirii lui Heidegger și înțelegerea mai exactă a tezelor sale, fie și numai detaliindu-le sau indicând contextul de geneză ce le conferă sensul și încadrarea. A fost un fapt de cultură foarte important că și la noi s-a tradus scrierea majoră a lui Heidegger – începând cu ediția lui Dorin Tilinca și Mircea Arman din 1986, autorizată de legatarul moștenirii heideggeriene. Între timp, însă, mulți se încumetă să-l reia pe Heidegger după gusturi subiective, comentând superficial, interpretând arbitrar lucrări. – oricum fără a avea o imagine cuprinzătoare. Lecturile fiind parțiale și cam dirijate de prejudecăți, pozitive sau negative, nu se dă o imagine fidelă gândirii acestuia.

Se înțelege, nu tot ceea ce s-a scris în timp despre Heidegger trebuie revizuit. Au fost multe comentarii care, fie și necunoscând Caietele negre, care stăteau în arhivele de stat de la Marbach, au înțeles substanța filosofică, orizontul istoric și politic al filosofiei lui Heidegger și l-au explicitat fără rețineri. Dar foarte multe comentarii, traduceri, interpretări nu au înțeles această filosofie și, prin forța lucrurilor, rămân la distanță de efectivul Heidegger.

În ceea ce s-a publicat până acum din Caietele negre (suntem în acest moment la volumul 98 din Gesamtausgabe!) sunt conturate cu destulă energie o seamă de teze sau, mai curând, complexe de teze. Fiecare se adaugă sau măcar adaugă ceva deja cunoscutei filosofări a autorului scrierii Sein und Zeit (1927) – pe care cel mai profilat filosof de astăzi, Jürgen Habermas, o socotea „principalul produs filosofic” al secolului anterior. Aceste scrieri le-am examinat într-un studiu monografic (vezi Andrei Marga, Introducere în filosofia contemporană, 2017) și nu le reiau. Socotindu-le cunoscute, aici mă refer doar la zece complexe de teze, care sunt coloana vertebrală a Caietelor negre publicate până în acest moment. Ele particularizează filosofia heideggeriană, prin forța lucrurilor, provoacă reacții. Desigur, reacții filosofice, dar și reacții politice, civice, etice.

1.

Primul complex de teze privește filosofia ca disciplină. Nu evoc aici ceea ce se știa din scrierile anterioare ale lui Heidegger, incluzând Sein und Zeit (1927), cu privire la conceperea filosofiei. În Probleme fundamentale ale fenomenologiei Heidegger prelua ideea lui Husserl a „filosofiei ca știință riguroasă”, dar interpreta fenomenologia ca știință a „originii spiritului” și, cu un nou pas spre ruptura de mentorul anilor săi de formare, rupea filosofia de științe și o concentra asupra „vieții factuale”. El voia să lase în muzeu în același timp „Lebensphilosophie”-a, neokantianismul, intuiționismul, pragmatismul. Este de observat, însă, că în Caietele negre prevalează și mai mult voința de delimitare a filosofiei proprii pe harta istoriei filosofiei și a gândirii contemporane.

Această voință pleacă la Heidegger de la o diagnoză netă, pe care Caietele negre o pun în față. „Ce este omul astăzi? Este, cât el valorează. Iar el valorează atât cât dă suma extrasă din răspunsurile la multe chestionare despre el – omul este rezultatul unui sistem de calcul (Verrechnung) uriaș, lățit asupra lui – victimă a cartotecii. Poate fi încă împins acest om la un Dumnezeu, sau mai clar întrebat: se vrea încă să se ajungă la un Dumnezeu în cercul cețos al acestui om?” (GA 94, p.392). Cu această situație critică are a se confrunta filosofia.

Drept consecință, ea, filosofia, se află în fața unor „mari decizii spirituale: confruntarea cu creștinismul și întreaga filosofie occidentală și o clară atitudine față de ele; confruntarea cu Nietzsche; relația creativă – nu doar organizatoare, cu tehnica; noua lume europeană; lumea Pământului ca atare. Toate aceste cinci decizii sunt una, a ființei (Seyns), care este, în același timp, cea care privește întreaga istorie occidentală. Domeniul deciziei abia trebuie creat” (GA 94, p.178-179). Filosofia are astfel a se ocupa de evenimentele ce se petrec în lumea din jur, conform dictonului „filosofarea: disoluția formativă a evenimentelor lumii” (GA 94, p.29). Numai o asemenea filosofie mai este actuală, spun din capul locului Caietele negre.

Înainte de orice, filosofarea are oricum de rupt (abbrechen) cu tradiția, căci aceasta nu este nicidecum la nivelul noilor nevoi. „Spunem prea mult despre dezmembrarea neesențialului, spunem prea puțin despre afirmarea puterii (Ermächtigung) esenței” (GA 94, p.76). În fapt, se trăiește în „uitarea ființei”, și chiar din această „uitare”. De aceea, „adevărul filosofiei – inclusiv ca posibilitate – a dispărut complet din ființarea umană actuală” (GA 94, p.235). S-a pierdut legătura cu „pământul” pe care se trăiește, situația fiind de „absență a pământului propriu (Bodenlösigkeit)”, iar filosofia este chemată să aducă situația la normal stârnind reflecția istorică.

Aceasta, „reflecția istorică (geschichtliche Besinnung), este efectiva desprindere de ceea ce este istoric exterior (Historischen)” (GA 94, p.398). „Filosofia” ce se face în timpul nostru, spune Heidegger, este doar o folosire abuzivă a termenului de filosofie. Ea nu este decât „prelucrarea doctă, epigonală a ceea ce a fost până acum”, „romantică ce slăbește” energiile, „scolastică de partid”, fără aderență la ființă și la istoricitatea ființării umane (GA 94, p.405). Filosofia are de oferit acum „gândire (Denken)” pentru un „nou început” – acesta este imperativul sub care stă.

2.

Al doilea este complexul ce începe cu teza că s-a ajuns într-o „situație” istorică de disoluție gravă, în care omul încă nu s-a regăsit pe sine. Suntem, ca oameni, după o lungă “uitare a ființei (Seinsvergessenheit)” (GA 97, p.164). Iar această “uitare a ființei” a antrenat cu sine “uitarea vieții” și “uitarea lumii”. „Omul trebuie să revină la sine!” proclamă Heidegger (GA, 94, p.5). Readucerea la sine este ceea ce el își asumă.

Se schimbă cu aceasta complet registrul întrebărilor filosofiei. Dacă, așa cum se știe, la Kant întrebările erau: ce pot să cunosc? ce trebuie să fac? ce-mi este îngăduit să sper? ce este omul?, la Heidegger întrebările filosofiei sunt alte patru: cine suntem noi? de ce ar trebui să fim? ce este existentul (Seiende)? de ce se petrece ființarea (Sein)? (GA 94, p5). Filosoful reafirmă și în Caietele negre că în scrierea sa majoră, Sein und Zeit, este vorba de „o încercare cu totul neîncheiată de a ajunge la temporalitatea ființării umane (Dasein) pentru a relua problema ființei ce ne vine de la Parmenide” (GA 94, p.9). A o relua, dar cu o perspectivă nouă – cea a „afirmării puterii ființei (Ermächtigung)”- este un alt imperativ pentru filosofie. „Ființa”, în alte cuvinte, este de reluat împreună cu o repoziționare: nu „ființa” sub evenimente, ci ființa care impune măsura ei evenimentelor și se regăsește astfel pe sine.

3

Al treilea complex pleacă de la teza că s-a intrat în „reconstrucția lumii”. „Die Welt ist im Umbau” (GA 94, p.26) – acesta a devenit leitmotivul lui Heidegger deja înainte de anii treizeci.

Nu se poate concepe altfel lumea, în cea mai largă accepțiune, decât ca o „lume a lumilor (eine Welt der Welten)”. Acum ne aflăm tocmai în începutul uneia, la „al doilea început” al lumii, care ne repune în „relație cu istoria” (GA 94, p.210). Căci nu mai avem „zei (Göttern)” și nici „lume”.

Suntem, de fapt, într-o „nonlume”, din care este cazul să ieșim printr-o „distrugere (Destruktion)” a ceea ce este. „Această transformare destructivă (<Destruktion>) trebuie să treacă mai presus de orice printr-o altă confruntare cu ceea ce este creștin și modern și cu primul <sfârșit>, dar și cu marele joc intermediar (Kierkegaard și Nietzsche) – căci aici este înrădăcinat totul” (GA 94, p.213). Trebuie bine înțeleasă relația: „Epoca nu este fără zei deoarece noi am devenit prea lumești și, de aceea, fără Dumnezeu, ci pentru că nu avem o lume, ci numai o confuzie a ființei (Seyns). O concepție asupra lumii (Welt-anschauung) nu este decât un expedient și trebuie să se destrame dacă nu devine întemeiere a lumii” (GA 94, p.218).

Avem acum nevoie de „o întemeiere gânditor-poetică a ființării umane (eine denkerisch-dichterischen Gründung des Daseins). Aceasta este singura care ne poate scoate din imperiul doar al „posibilităților”, la care le îndeamnă mereu gândirea calculator-matematică dominantă, și ne poate reda siguranțele (GA 94, p.224).

Deocamdată „totul este fără pământ sub picioare și fără scop; dacă în general un pământ și un scop pot cu adevărat exista și aștepta” (GA 94, p.235). Nu se poate merge înapoi, în trecut, ci doar înainte, cu schimbările cele mai radicale, punând în față „ceea ce ajută la unitatea poporului” (GA 94, p.236). Ființarea umană nu este detașabilă de „popor”, căci „ființa” ei este astfel alcătuită. Heidegger ne cheamă „să nu mergem mai departe pe calea decesului, dar nici înapoi în ceva anterior, ci să ieșim cu totul de pe calea actuală cu un al doilea început – în secretul, simplitatea și <sfârșitul> său“ (GA 94, p.236). Chiar Europa resimte această nevoie.

4.

Al patrulea complex are în față teza că filosofii, cercetătorii, cei angajați în decizii politice „uită ființa (Sein)”. Toți sunt acaparați de datele „existentului (Seiend)” până la a pierde din vedere „ființa”. În chiar felul lor de a proceda este angajată „uitarea ființării”, inclusiv a „ființării umane”. „Uitarea ființei este drapelul neinhibat prin care totul lărgește golul” (GA 94, p.76). Trăim de fapt acest gol.

Mișcându-se fără ezitare pe terenul politicii timpului, Heidegger consideră, în Caietele negre, că toate curentele de viață modernă trăiesc, ca și filosofiile existente, din resturile metafizicii occidentale intrată, deja cu Nietzsche, în iremediabil declin. „<Ceea ce este astăzi> – cu această expresie nu gândim o anumită <concepție> politică generală sau vreo <politică culturală> – ci situația europeană în ansamblul ei, în curentele și contracurentele ei. Iar hotărâtor este faptul că peste tot are loc o prăbușire în <metafizica> de până acum, iar formula omului ca animal rationale – ca animal înzestrat cu rațiune, este reafirmată (rasă și rațiune)” (GA 94, p.370). Se trăiește repetitiv din resturile unor constelații epuizate.

Lui Heidegger, din Caietele negre, îi este proprie aducerea la același numitor a curentelor polare. Și creștinismul și rasismul, și romantismul slăbit și „afaceriștii” cu produse spirituale (GA 94, p.371), și recursul la istorie și invocarea tehnicii (GA 95 p.100), și istorismul lui Hegel și filosofia „voinței de putere” a lui Nietsche (p.310), și liberalismul și comunismul (p.154), și bolșevismul și socialismul autoritar al nazismului și fascismului italian (GA 96, p.109), și jonglerii financiari din Republica de la Weimar și propagandiștii național-socialismului (p.234) trăiesc, spune el, din resturile metafizicii. Heidegger câștigă o radicalitate neobișnuită a abordării trecând peste diferențe, oarecum în spatele lor, socotindu-le doar resturi ale unei metafizici depășite.

5.

A cincilea complex de teze privește nevoia unei “metapolitici” – a unei discipline noi pe harta filosofării. “Metafizică drept metapolitică” (GA 94 p.116) este linia căutărilor lui Heidegger din Caietele negre. “Metafizica ființării umane trebuie să fie adâncită conform structurii ei lăuntrice și extinsă într-o metapolitică a poporului istoric (geschichtlichen Volkes)” (GA 94, p.124).

Heidegger este de părere că explorarea “ființării umane (Dasein)” duce în mod necesar la “metapolitică” și că aceasta din urmă este încheierea obligatorie a filosofiei. El vorbește despre “sfârșitul filosofiei. Noi trebuie să aducem filosofia la sfârșit și, cu aceasta, să pregătim ceva cu totul diferit – metapolitica. Corespunzător, trebuie să se petreacă schimbarea științei” (GA 94, p.115).

În Caietele negre este vorba de o “metapolitică” care-și asumă rezultatele noii abordări a ființei (Sein) din Sein und Zeit, plecând de la ființarea specific umană (Dasein) și de la plasarea acesteia în orizontul temporalității, și care părăsește energic ceea ce s-a conceput până acum. “Proiectul ființei ca timp depășește tot ceea ce a fost până acum în ființare și gândire; nu idee, ci sarcină; nu soluție, ci legătură. Proiectul nu devine spirit pur, ci deschide și leagă mai întâi sângele și pământul cu disponibilitatea la acțiune și capacitatea de a face cu capacitatea operei” (GA 94, p.127).

Universitatea însăși este chemată să exprime această schimbare de proporții istorice (GA 94 p.126), care este sinonimă cu denunțarea fără ezitare a două linii de gîndire: cea care “a trivializat” deja “înțelegerea antică a ființei” în concepția creștină și secularizarea acesteia și cea care a matematizat cunoașterea sub pretextul certitudinii, al demonstrabilității și obiectivității. “Amândouă sunt legate lăuntric și doar filosofia le poate arunca în aer din temelie și înlocui în mod productiv” (GA 94, p.55). Ora este a unei conceperi a ființei ca potențare, ca “afirmare a acesteia ca putere (Ermächtigung)” (GA 94, p.39-47).

Programul practic conceput de Heidegger arată astfel: “scopul propriu-zis, dar cel mai îndepărtat: măreția istorică a poporului în obținerea și formarea puterilor ființei. Scopul mai apropiat: revenirea la sine a poporului din rădăcina sa și din preluarea sarcinii sale de către stat. Scopul cel mai apropiat: crearea provizorie a comunității poporului – drept sinele poporului. Muncă și conducere. Scopul cel mai imediat: capacitatea de ființare umană (Daseinsfähigkeit) și capacitatea de muncă a tuturor compatrioților (Volksgenossen) – crearea bucuriei muncii și a noii voințe de a munci“ (GA 94, p.136).

6.

Al șasea complex de teze este cel al revenirii de la istoria risipirii în lucrurile din jur (Histoire) la istoria proprie (Geschichte) ca prelungire a “ființării umane (Dasein)”. “Cel mai adânc temei al stării actuale a lumii, determinate occidental, a mobilizării fără țel, încurcate în sine, fără scrupule, vânând <mobilizarea> din progres în progres a ceea ce este dat și a cuprinderii întregii ființări umane în aceasta – este abandonul ființei – trecerea pe lângă adevărul ființei… “(GA 94, p.339).

Tocmai cu “abandonul ființei (Seinsverlassenheit)” avem de a face în istorie, iar revenirea la istoria proprie (Geschichte) este imperativă. “Noi suntem slăbiți, necreativi și fără curaj sau am devenit imitativi exterior ca urmare a istoriei (Histoire) – noi mai putem fi salvați doar prin ceea ce se opune falsificării – prin istorie proprie (Geschichte) – și, de aceea, trebuie să lăsăm aceasta să devină mai întâi putere ce acționează în prealabil. Aceasta este ea însăși o creație – care în istorie (Geschichte) – nu doar în simplul trecut – aduce să lumineze un nou soare” (GA 94, p.267).

Lipsesc deocamdată „marii corupători (Verführers) ai spiritului “, dar cei mijlocii, precum Romano Guardini, scrie Heidegger, se joacă cu posibilitățile spiritului în manieră „modernă“, fără să pună vreo „întrebare esențială“. Se confirmă astfel că „există chiar la cei de mărime medie printre leneșii și obosiții gândirii aparența <creativității>, dar totul nu este în cele din urmă decât o imitare foarte nimerită a ceea ce au <practicat> în felul lor deja părinții bisericii și apologeții primelor secole creștine (GA 94, p.345). Se trăiește pe scară mare de fapt din mărunțișuri și din aranjamente de pe o zi pe alta. „Această epocă nu este sub nici un aspect măreață – dar înfricoșător și unic este evenimentul ascuns cu care trebuie să se articuleze toate mașinațiile (Machenschaften) sale. Măreț este în această ascundere faptul că o istorie împinge la sfârșit și cere trecerea punții“ (GA 94, p.351).

Au loc progrese în jur, desigur, dar acestea stau pe ceva de la început fragil. „Progresul se sprijină pe uitarea crescândă a ființei pe baza exploatării mereu mai descurcărețe și mai arbitrar calculatoare a naturii; curând și natura vie va deveni atât de îndepărtată, încât va fi preluată în cleștele planificării și distrusă“ (GA 94, p.388). S-a ajuns la expansiunea „mașinațiilor (Machenschaften)“ pe seama realizărilor propriu-zise ale oamenilor și în dauna conștiinței istorice. „Mașina și mașinația nu cunosc nici memoria și nici amintirea. Acolo unde domnește mașinația – iar aceasta domnește cel mai puternic și mai mult acolo unde ființarea umană (Dasein) trebuie să fie preluată și dusă înainte prin <concepții despre lume> – se extinde mai curând aparența amintirii istorice“ (GA 94, p.296). „Mașinațiile“ înlocuiesc marile „decizii“ de viziune, spirituale.

7.

Al șaptelea complex de teze din Caietele negre privește poziția “poporului”. Teza lui Heidegger este că “ființarea umană (Dasein)” este cuprinsă în “popor (Volk)” și determinată de acesta. La Heidegger “ființarea umană (Dasein)” este în “popor”, este cu “poporul”, este “völkisch” sub orice aspect.

Desigur, “poporul” este o chestiune nu de număr, ci de desfășurare a “adevărului ființei (Wahrheit des Seyns)” și de configurare în raport cu acest adevăr. Nu de altceva – biologie sau interese (GA 94 p.337-338)! Un popor presupune un “acord fundamental” plecând de la “starea de necesitate (Not)” în care se află. Fiecare membru al comunității care este “poporul” trebuie să cunoască această necesitate așa cum este și să o facă accesibilă fiecăruia din jur. Acesta este primul pas al eliberării pentru ieșirea din “uitarea ființei (Sein)”.

Cei care “poetizează gânditor și gândesc poetic (Dichten-Denkenden și Denken-Dichtende)” au rolul determinant pentru un “popor”. Trebuie gândit ca unul, nu ca altul (GA 94, p.28). “Gândirea este gândire abia atunci când a devenit insensibilă contra științelor și a oricărui fel de arte. Căci ambele depind de metafizică” (GA 97, p.298). Hölderlin întruchipează cel mai bine ceea ce contează cu adevărat în istorie.

Mulțimea oamenilor face indispensabile, desigur, sisteme juridice și morale în societate, dar hotărâtoare pentru “popor” rămîne asumarea “adevărului ființei (Sein)”. Democrația se realizează cu “ființe care vor să trăiască (Lebenswessen)”. Dar în societate mai este de urcat o treaptă – cea a “ființelor care-și asumă ființa (Seinswesen)”. Acestea sunt la un etaj deasupra democrației.

8.

Al optulea complex de teze se referă la relația intimă a ființei cu “istoria proprie (Geschichte)” a oamenilor. “Ființarea (Sein)” se petrece prin “existent (Seienden)”, adică trece în condițiile spațiului și timpului și urcă la conștiința istorică a unui “popor”. Heidegger leagă conștiința istorică, unitatea cu pământul propriu și reflecția într-un întreg pe care îl folosește pentru a adresa o critică modernității. El acuză lipsa conștiinței istorice (Geschichtlösigkeit), absența legăturii cu pământul (Bodenslösigkeit) și amputarea reflecției ( Besinnungslösigkeit) (GA96, p.131, 159 ) ca tot atâtea lacune antrenate de “istorie (Histoire)”, tot mai acut în epoca modernă.

Grave sunt fiecare, dar Heidegger insistă în Caietele negre asupra “legăturii prin naștere cu pământul (Bodenständigkeit)” – a “celui care vine din acel pământ, se hrănește și stă pe el” (GA 94, p.38). El folosește în descriere termenii “sânge (Blut)” și “pământ (Boden)” din terminologia național- socialismului și pune propria filosofie din Sein und Zeit în slujba unei revelări a „adevărului ființei” ce merge până la a face temă din „sânge” și „pământ. Ocazional el este ironic la adresa folosirii celor doi termeni, dar fundamental și-i asumă.

Mai mult, Heidegger vede în „rasă” o „condiție necesară și exprimată nemijlocit a ființării umane istorice” (GA 94, p.189) și își însușește și mai larg viziunea național-socialistă a timpului. Tot ocazional el ironizează excesele biologiste (GA 94, p.233), dar nu iese în fapt dintr-un orizont rasist. El consideră că popoarele trăiesc inexorabil după „principiul rasial” (GA 96, p.56), după ce leagă „rasa” de „sânge” și „pământ” și de „istorie (Geschichte)” și caută să o repereze în decizii politice.

Heidegger dă în Caietele negre o conceptualizare a istoriei ce rupe evident cu iluminismul și separă printre cetățenii țărilor diferite „rase”. Unii sunt, prin „sânge”, adică prin continuitate biologică și istorică, legați de „pământ” și au anumite manifestări, alții au venit pe acel pământ și au alte manifestări. În Caietele negre Heidegger trasează astfel de linie despărțitoare de câte ori are ocazia.

Heidegger contrapune “existentul (Seiende)” și “ființa (Seyn)” și caracterizează popoarele din perspectiva asumării unuia sau alteia. În această caracterizare Caietele negre introduc termenii “nimicire (Vernichtung)”, “neputință a existentului”, “putere a ființei”, “afirmare a puterii ființei (Ermächtigung)”, “jertfă” în descrierea istorică. Preocuparea sa este să lege “ființa (Sein)”, “ființarea umană (Dasein)”, “voința de putere” și “istoria (Geschichte)”.

Un termen cu mai mare greutate în caracterizarea modernității este, însă, odată cu Caietele negre, “mașinația (Machenschaft)”, “făcătura”, am mai putea spune. Sub acest termen, Heidegger are în vedere produsul, rezultatul facerii, al abordării lumii din jur doar ca material pentru obținere de ceva. “Mașinația” este fără “memorie” și fără “amintire” (GA 94, p.296) și stă pe ignorarea diferenței dintre “existent” și “ființă” și a faptului că “istoria își are temeiul în ființarea umană (Dasein)” (GA 94, p.331). Ea presupune “uitarea ființei”. “Tehnica” este “ultima și extrema formă a mașinației” (GA 96, p.274).

Heidegger contrapune apelului la “ființă”, “mașinația”, ca un fel de aranjament global al cuiva pentru a submina un popor. El vorbește de “dușman (Feind)”, pe care îl identifică în “neesența existentului, care există negându-se (GA 94, p.474) și căruia îi promite “nimicirea (Vernichtung)”. Tăioasa delimitare a lui Carl Schmitt între “amic (Freund)” și “inamic (Feind)” și conceperea politicii pe baza ei este și a lui Heidegger.

La rândul său, filosoful arată cu degetul spre “dușmanul interior (innerer Feind)”. Heidegger a citat cândva falsele “Protocoale ale înțelepților Sionului” și, după cum arată cei care s-au ocupat complet de acest aspect al manifestărilor sale, nu a încetat să le ia ca adevăr. În Caietele negre el pune “evreimea mondială (Weltjudentum)” (GS 96, p243) la originea acelei “abandonări a ființei (Seinsverlassenheit)” ce ia forma “mașinației”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.