Hillary Clinton consideră că Angela Merkel este cel mai important lider al lumii libere

Într-un interviu acordat televiziunii americane MSNBC, Hillary Clinton și-a exprimat admirația față de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, numind-o pe aceasta „cel mai important lider al lumii libere”.

Afirmația fostului Secretar de Stat al SUA a venit în contextul scrutinului național din Germania, care i-a adus Angelei Merkel un nou mandat de cancelar al Germaniei. Totodată, presa americană a interpretat elogiile transmise de Hillary Clinton și ca pe o palmă dată administrației conduse de fostul ei candidat pentru Președinția SUA, Donald Trump.

Nu este pentru prima dată când Hillary Clinton are cuvinte elogioase vizavi de Angela Merkel. În timpul campaniei pentru Casa Albă din 2016, Clinton afirma: „Cred că este un lider extraordinar, puternic în vremuri dificile pentru Europa, care, bineînțeles, au implicații pentru soarta întregii lumi. Curajul ei în fața problemei reprezentate de criza refugiaților este impresionant”.

Partidul condus de Angela Merkel, Uniunea Creștin Democrată (CDU), a câștigat cele mai multe mandate în urma alegerilor naționale din Germania, obținând un procent de 33% din sufragii. Totuși, Merkel s-a declarat nemulțumită de rezultat: „Ne așteptam, cu siguranță, la un rezultat mai bun”, spunea aceasta duminică noapte, dupa anunțarea rezultatelor. În prezent, se poartă discuții între partidele care au acces în parlament pentru constituirea unei coaliții guvernamentale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.