I-au prins, i-au ars

Peste 60 de amenzi au fost date, în noaptea de vineri spre sâmbătă, șoferilor care au modificat sistemul de evacuare a noxelor autoturismelor sau motocicletelor sau care conduceau vehicule cu probleme tehnice. Acțiunea Brigăzii Rutiere s-a desfășurat în colaborare cu inspectorii RAR.

Potrivit Brigăzii Rutiere, împreună cu inspectorii Registrului Auto Român au fost controlate peste 125 autovehicule și aplicate 62 de amenzi, în valoare de peste 39.000 lei. Din totalul sancțiunilor, 51 au fost aplicate pentru deficiențe ale stării tehnice și modificări neomologate aduse sistemului de evacuare a noxelor.

Au fost retrase 24 certificate de înmatriculare, șapte seturi de plăcute cu numărul de înmatriculare și au fost reținute patru permise de conducere. Sancțiunile au fost aplicate pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, în două dintre situații fiind întocmite dosare penale întrucât valoarea indicată de aparatul alcooltest a depășit 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, unul dintre șoferii opriți în cadrul acțiunii, un bărbat în vârstă 32 de ani, a avut o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar autoturismul avea înmatricularea supendată deoarece expirase inspecția tehnică periodică. Acesta a fost amendat cu 1.305 lei și i s-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Un alt bărbat, în vârstă de 33 de, cu alcoolemie de 0,33 mg/l acool pur în expirat, a fost depistat în trafic fără să aibă încheiată o asigurare de răspundere obligatorie pentru pagube produse terților prin accidente de circulație. El a fost amendat cu 1.000 de lei și s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost oprit în trafic pe Șoseaua Gării Cațelu având anvelope cu dimensiuni mai mari decât cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului și modificări neomologate a sistemului de evacuare a noxelor. El a fost amendat cu 870 lei și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Polițaii , tot imbecili , tot repetenți . Împreună cu tîlharii de la RAR , desigur . Ce morții mamei lor controlează ei noxe și alte rahaturi , dacă eu am ITP valabil , făcut la service autorizat de RAR , Peugeot în cazul meu , și sînt în termen , doar nu m-oi duce zilnic să verific ce noxe am , se poate întîmpla oricînd ceva . A , că sînt cretini care n-au ITP de 10 ani , care a doua zi după ITP își pun diverse faruri , abțibilde sau tobe de eșapament , aia-i altceva , ca de obicei , în Ro se aplică principiul stalinist : Decăt să scape un vinovat , mai bine belim 100 de nevinovați .
    Nu-i văd deloc agitați pe polițaii boschetari și pe RARiști de motopîrțele turate la 11 000 rpm noaptea la 3 , care scoală cartiere întregi din somn și care fac zgomot de 100 de ori mai mare ca o mașină , acolo e slobod !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.