Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat, miercuri, că a discutat cu omologul său albanez, Igli Hasani, despre susţinerea parcursului european al ţării din Balcanii de Vest, dar şi pe tema retrocedării Casei „Iorga” din Saranda.
„Sunt încrezătoare că procesul de retrocedare către statul român a Casei ‘Iorga’ din Saranda va fi finalizat cât mai curând. Apreciez în mod deosebit deschiderea şi sprijinul arătate de domnul ministru Asani cu privire la acest element cu valoare istorică şi simbolică deosebită pentru România”, a spus şefa diplomaţiei române, în cadrul unei declaraţii de presă comune.
De asemenea, ea a subliniat sprijinul „principial şi ferm” pentru parcursul european al Albaniei şi disponibilitatea României de a face schimb de expertiză în acest domeniu.
Totodată, a amintit acordul bilateral privind securitatea socială şi lansarea curselor aeriene directe Bucureşti-Tirana.
„Încurajăm mobilitatea academică, inclusiv prin programe de burse oferite de Guvernul României şi respectiv de către Ministerul Afacerilor Externe”, a mai spus Odobescu. De asemenea, a evidenţiat „importanţa pe care România o acordă identităţii etnice, culturale şi lingvistice a minorităţii naţionale aromâne din Albania”.
Cei doi miniştri au semnat Memorandumul de Înţelegere privind pregătirea diplomatică, care acordă un cadru suplimentar privind schimbul de expertiză în domeniu.
„Vom continua să implementăm în mod activ Planul de Acţiune pentru perioada 2024-2025 şi un exemplu în acest sens este Memorandumul de Înţelegere privind pregătirea diplomatică, pe care l-am semnat mai devreme cu ministrul”, a spus Luminiţa Odobescu.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Albania, Igli Hasani, a amintit faptul că „România şi Albania sunt membre NATO şi parteneri în parcursul către integrarea europeană”. Mai mult, a arătat că subiectul integrării europene este „un pilon important” al relaţiei bilaterale.
În ceea ce priveşte situaţia de securitate, el a apreciat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o ameninţare pentru regiune.
„Continuăm să sprijinim suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus Igli Hasani.
Între anii 1934 şi 1939, România a avut un teren la Marea Ionică, în Sarandë, Albania. Regele Zogu îi donase terenul istoricului Nicolae Iorga, drept recunoştinţă pentru contribuţia sa la istoria şi la independenţa Albaniei.
Marele istoric Nicolae Iorga a donat apoi statului român 50% din suprafaţă şi astfel România a dobândit ieşire şi la Marea Mediterană, prin Marea Ionică.
Subiectul Casei „Iorga” din Saranda apare constant în discuțiile bilaterale româno-albaneze însă fără niciun rezultat până acum.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Casa „Iorga” din Saranda ar putea aparține moștenitorilor istoricului Nicolae Iorga si NU statului Român.
Ati pus ochii pe o casa de vacanță bandiților?