Igor Dodon, mesaj de ziua de naștere a Maiei Sandu

Președinta Republicii Moldova împlinește astăzi 51 de ani. Instituția prezidențială a precizat că Maia Sandu i-a luat o zi de concediu cu această ocazie. Fostul ei rival de la alegerile prezidențiale din 2020, Igor Dodon, i-a adresat un mesaj de felicitare politizat.

Știți cu toate indicațiile, veninul care l-a vărsat în adresa mea, public de multe ori, și ceea ce a făcut împotriva familiei mele, dar a făcut multe lucruri urâte dorind sau nu dorind, noi am avut de suferit și avem în continuare de suferit. Eu vreau să-i urez sănătate, în primul rând, și ar fi bine să-și ia tot partidul și să plece din Republica Moldova – de la guvernare și din Republica Moldova, pentru că din ceea de observăm noi, Maia Sandu se simte mai bine, mai fericită printre străini. Atunci când pleacă în afara țării, atunci când îi bat din palme și îi dau medalii prin diferite capitale europene și nu doar”, a declarat Dodon în cadrul unui interviu pentru Unimedia.

Igor Dodon i-a mai dorit Maiei Sandu „să ia o decizie corectă”.

Văd că-i place să zboare cu lideri diferiți. Maia Sandu se simte nefericită printre moldoveni și lucrul acesta se vede foarte clar. De aceea, o dată la zece zile ea pleacă din țară. De aceea doamna președintă, sănătate și luați o decizie corectă – sau înainte de finisarea mandatului, dacă nu – la finisarea mandatului. Dumneavoastră vă simțiți mai bine printre străini, luați-vă echipa și plecați printre străini pe un ocean, peste ocean, unde vă simțiți bine, nu între moldoveni”, a conchis Dodon.

Președinta Republicii Moldova împlinește astăzi 51 de ani. Administrația prezidențială a precizat că Maia Sandu și-a luat o zi de concediu cu această ocazie.

Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2020, când l-a devansat pe oponentul ei, socialistul Igor Dodon.

Pe Instagram, șefa statului a publicat astăzi o fotografie în care apare în sânul naturii.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Maia Sandu (@maia.sandu)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

8 Comentarii

  1. De unde sint adresate felicitarile ? din inchisoarea pe viata ? Nu?! Atunci e grav ! O felicitare de la Dodon inseamna injuratura , insulta …

  2. Candidatul sigur la puscarie, tâlharul kremlinez Dodoloaie mega oaie, cap in forma de tigaie, nici nu moare, nici nu se preda.

  3. Cochalarul Dodon a uitat, graba, ce sa făcu sa ii spună Maiei Sandu ca el o respecta foarte mult. Respect printre înjurături, așa am văzut ca fac și cocalarii parlamentari din Bucuresti între ei.

  4. LA MULTI ANI,Maia !
    PS:1994-abs. Academia de studii economice .
    1995-1998 :Studiat la Academia de Administratie Chisinau.
    2010-obtinut titlu master in politici publice la scoala Kenedy Univers.Harvard.
    2010-consilier director execurtiv al Bancii Mondiale Washinton.

  5. Un schimb, cred ca beizadeaua lu Soros, ca gagic , i-o fi trimis si el niste flori ca dodon? PS Sa nu imi mai spuneti ca baiatu lu Soros e gai si nu se incurca cu o lsb, ca maia, cea scolita de erata la uashinton Dragii mosului, streagul cu curcubeu i-a unit!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.