Curtea Constituțională din Republica Moldova, a decis, vineri, suspendarea temporară a lui Igor Dodon pentru refuzul repetat de a promulga legea ”antipropagandă”, iar președintele Parlamentului sau prim-ministrul urmează să promulge această lege, relatează Unimedia.info.
Decizia Curții Constituționale vine la o zi după ce un deputat al Partidului Democrat a depus o sesizare pentru suspendarea președintelui. Acesta a argumentat că prin refuzul deliberat al preşedintelui Republicii Moldova de a executa obligaţia constituţională de promulgare a legii, care a fost votată repetat de către Parlament, a fost creat un blocaj instituţional.
”Preşedintele a refuzat să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale în deplină cunoştinţă de cauză”, se arată în decizia Curții Constituționale.
Drept reacție, Igor Dodon a amenințat că va lua măsuri împotriva Guvernului, Parlamentului și a Curții Constituționale.
”După cum am promis, nu voi ceda în niciun caz în fața guvernării. Nu voi accepta candidaturi compromise și nu voi semna legi care contravin intereselor cetățenilor. Ceea ce face acum guvernarea cu ajutorul Curții Constituționale nu va trece fără consecințe. După alegerile parlamentare, care vor fi declanșate în câteva luni, vom schimba și repara multe lucruri. Și în Guvern, și în Parlament, și în Curtea Constituțională. Este inadmisibil ca cetățenii care au jurat credință statului român să decidă politica statului moldovenesc. Este o cenzură bazată pe duble standarde, în stilul democraților, aflați la guvernare. De ce se trece cu vederea media care promovează deschis lichidarea statalității Republicii Moldova? Referitor la informarea cetățenilor, există multe posibilități prin care ei vor putea avea acces la știrile cenzurate politic. Iar ceea ce face acum guvernarea seamănă mai mult a agonie, decât a democrație”, a declarat Dodon.
Legea de modificare a Codului Audiovizualului, propusă de către deputaţii Partidului Democrat şi cei ai Grupului parlamentar Popular European din Republica Moldova, prevede interzicerea programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic altele decât cele produse în statele membre ale UE, SUA, Canada şi în statele care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.
Proiectul a fost votat pe 7 decembrie, de către Parlament, după ce prima oară şeful statului a refuzat să-l promulge. Conform prevederilor în vigoare, şeful statului este obligat să promulge această lege.
Marţi, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis suspendarea atribuţiilor preşedintelui Igor Dodon privind numirea miniştrilor, în urma examinării unei sesizări depuse de către un grup de deputaţi ai Partidului Democrat. Curtea a constatat că „preşedintele se află în imposibilitatea îndeplinirii mandatului, din cauza refuzului deliberat de a-şi exercita obligaţia constituţională”. Decizia a fost luată după ce Igor Dodon a respins pentru a doua oară candidaturile la şapte funcţii de miniştri propuse de către Guvern.
Anterior, Igor Dodon a mai fost suspendat temporar după ce refuzat numirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării.
Ar fi bine daca Parlamentul Moldovei l-ar trimite definitiv la plimbare pe acest „pitecantropus politicus” rusofon!! Chestia asta ar putea fi un motiv de inspiratie si pentru parlamentarii nostri?!?!? Dupa atata tambalau, ar fi si timpul….
DA SI SA PUNA UNUL PRO AMERLOC SI PRO MUE.SA AJUNGA MAI SARACI DECUM SANT STRAINI IN TARA LOR SA LE BAGE PE GAT MIZERIILE CORECTITUDINII POLITICE SI SA AJUNGA COLONIE.