O imagine cu jandarmi înarmați la protest a stârnit critici pe internet. Jandarmeria Bucureşti explică însă că echipajul înarmat de la protestul din Piaţa Victoriei face parte dintr-o structură antiteroristă a cărei prezenţă este obligatorie la astfel de manifestări.
„Echipajul fotografiat face parte dintr-o structură antiteroristă, iar prezența sa este obligatorie la manifestațiile publice. Este o măsură preventivă luată în contextul evenimentelor petrecute în țări ale Uniunii Europene în care atacuri teroriste au vizat astfel de locuri aglomerate. Aceste echipaje sunt folosite pentru intervenția antiteroristă la obiectivele aflate în paza Jandarmeriei, la manifestații publice (de protest, religioase, cultural artistice) la manifestații sportive și chiar în zona stațiilor de metrou. Așadar prezența acestor jandarmi cu o dotare specială, adaptată genului de misiune pe care îl au, este un lucru firesc în contextul de ordine și siguranță publică internațional și arată preocuparea Jandarmeriei Romane pentru securitatea cetățenilor”, a ținut să precizeze Jandarmeria Capitalei.
de obicei cei care fac parte din echipaje antitero sint protejati ca sa nu le fie afectate familiile in caz ca sint recunoscuti.
Actualii securisti, adica SRI-isti si SPP-isti cei care ii conduc si dirijeaja din umbra pe rezistenti de azi, trebuie ca-i apuca nostalgia cand privesc aceasta poza cu tineri jandarmi inarmati de la unitatea speciala antitero, probabil Acvila. Asa erau si ei acum 10-15 ani inainte de a deveni barosanii noii securitati. Baieti de baieti, bine facuti si toti cu ochi albastri transmisi din tata-n fiu.
Si acum toti Editat se uita tinta la drobul de sare.
Inspirati de MARELE ESCROC IMOBILIAR DOVEDIT DE JUSTITIE, cel care IN CEL MAI PUR STIL BOLSEVIC A CALCAT IN PICIOARE CONSTITUTIA IMBRACAT IN GEACA ROSIE, nici nu s-ar fi putut manifesta altfel decat PUR BOLSEVIC. De masca, rag sloganuri cu jos comunizmu, jos dictatura, ca sa-i pacaleasca pe prosti, dar ei SUNT BOLSEVICI PANA IN MADUVA OASELOR.
Din pacate continuind in aceasta maniera securitatea din Romania se discrediteaza incit ajunge sa fie perceputa ca o adunatura de teroristi in scopul destabilizarii Romaniei!
Toate aceste proteste ,incendiul de la „Colectiv”,macelul din 1989 sunt opera securistilor romani!
Securistii vechi si noi au putina educatie de acea se comporta astfel!
Cred ca Solutia este cea strigata de revolutionarii de la Timisoara:”fara securisti”!
Editat pesedista!!Esi ruda cu dragnea nsi cu toata gasca din Teleorma ma jeg rosu ? pupa-i pe toti in cur !!
Incompetentii de la Jandarmerie „au uitat” sa precizeze conform carei legi a statului pe care il vrem de drept numit Romania este obligatorie prezenta unei astfel de structuri militarizate la prostestele cetatatenilor Romaniei?! Legea jandarmeriei nu ofera acestei institutii niciun fel de atributii in preventia actelor anti-teroriste ori infiintarea de structuri speciale. Subordonatii doamnei Carmen Dan au fost prinsi cu ocaua mica si acum o dau in balbaiala folosind tocmai UE din care PSDragnea vrea sa ne scoata ca scuza pentru apucaturile lor dictatoriale.
Conform aceleiasi legi care permite manifestatiile NEAUTORIZATE, LA INDEMNUL PRIMULUI BOLSEVIC AL TARII, ACEL ESCROC IMOBILIAR DOVEDIT DE JUSTITIE.
Printre Editat anarhisti care manifesteaza pot fi hastagisti inarmati care sa provoace la violenta. L-ati uitat pe ala cu furca pe care-l mangaia pe cap iohannis?
Nu aveti ce cere de la Rezistenti!!?? Atata ii duce dovlecelul cel poarta cu greutate la incheietura umerilor.Urlau rezistenti ieri seara in piata victoriei , cica impotriva ..Dictaturii!!?. Care dictatura mai rezistenti analfabeti. Diktatura Sekuritatii..Diktatura DNA-ului..Diktatura Binomului..Diktatura Protocoalelor Secrete incheiate intre Sekuritate si Justitie!. Ce condamna pe banda rulanda oameni nevinovati la ani grei de inchisoare..pe probe false !! contrafacutae?!@.Care Diktatura mai ametitilor? Diktatura U.E. ce se opune din rasputeri a modifica legile justitiei, iar cei vinovati de abuzuri sa raspunda ca orice muritor de rand din colonie! Echipajul cu pricina participa la orice manifestatie de amploare legala sau mai putin legala!! cum faceti voi mai rezistentilor!! pentru a va proteja de furia acestui popor napstuit! Vai mama voastra de Bastarzi!..Stelu
Nu ca-i pasa lui Ragnea ca vin arabii sa-i catzapeasca pe protestatari, chiar s-ar bucura. Probabil asta e si motivul pentru care Ragnea ii intarata pe musulmani cu ambasada la Herusalim , poate, poate ataca si Romaniaca un islamist tampit si schimba subiectele economice dupa ordinea de zi. Sa mai scape Vasilca si Oligutza de intrebarile sindicalistilor si pensionarilor.