
Israelul a anunțat luni un nou număr record de infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore.
Conform Ministerului Sănătăţii, au fost înregistrate 21.501 de cazuri noi de infectare, comparativ cu aproximativ 11.000 de cazuri zilnice raportate în perioada de vârf a celui de-al patrulea val de coronavirus din toamna anului trecut.
Numărul real de infectări este probabil mult mai mare, în condiţiile în care Israelul a relaxat săptămâna trecută măsurile privind testarea. În prezent, doar grupurile cu risc ridicat şi persoanele cu vârsta peste 60 de ani trebuie să facă un test PCR după intrarea în contact cu o persoană infectată cu COVID-19, în timp ce un test rapid antigen este suficient pentru toţi ceilalţi.
Premierul Naftali Bennett a avertizat duminică pe Facebook că în timpul acestui ultim val de coronavirus numărul de israelieni infectaţi cu COVID-19 va ajunge între 2 şi 4 milioane. Aproximativ 61% din populaţia de 9,4 milioane a Israelului a fost vaccinată cu schema completă, conform cifrelor ministerului, în timp ce circa 320.000 de persoane au primit deja o a patra doză de vaccin.
„Specialistii” spun ca peste doua luni, jumatate din populatia Europei va fi contagiata cu varianta Omicron. Daca va fi asa, cum ar justifica vaxxinistii criminali ca nevaccinatii (10-15%) reprezinta majoritatea contagiatilor?
Eu zic ca asta e alta magarie a propagandei fasciste, iar difuzarea de stiri false, daca nu poate fi sanctionata de justitia corupta, cel putin nu trebuie crezuta de oamenii normali.