Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat un „compendiu introductiv pentru gimnaziu”, în lipsa manualelor.
„Compendiul introductiv pentru gimnaziu – clasa a V-a” este un ghid pe care Ministerul Educației l-a conceput ca înlocuitor al manualelor care nu vor ajunge pe băncile elevilor la începutul anului școlar. Acesta cuprinde disciplinele pentru care încă nu există manuale și este gândit pentru primele opt săptămâni ale anului școlar.
„Am reuşit să facem într-un timp record un compediu introductiv pentru gimnaziu. Este un document care astăzi a plecat către 20 de judeţe, săptămâna aceasta va ajunge în fiecare unitate de şcolară în care avem clasă de a V-a. Evident un exemplar va fi disponibil în fiecare clasă şi pentru profesorii care urmează să predea la aceste clase. Sunt cele şase arii curriculare la care avem contestaţii astăzi. (…) Tipărirea unui compendiu a costat 4 lei, iar transportul a însemnat 14 bani per exemplar”, a declarat ministrul Educaţiei Liviu Pop, menționând că în total au fost tipărite 177.000 de exemplare.
Costul total pentru tipărirea şi livrarea ghidului către şcoli este de 732.780 de lei.