În paşi de dans, între piruete şi vise de libertate, la Sibiu

Sibiul a devenit un fel de spaţiu al sincretismelor performative, aducând la lumină numeroase voci naţionale şi internaţionale, care să îşi împărtăşească experienţele întru cunoaşterea tradiţiilor, credinţelor şi ritmurilor existenţei lor.

Hieronymus Bosch: Grădina desfătărilor (Hieronymus Bosch: The Garden of Earthly Delights) spectacolul Companiei Marie Chouinard, este bazat pe o coregrafie în trei acte, realizată după renumitul triptic Grădina Desfătărilor Umane.
Actul 1: Lumea viciilor
Actul 2: Infernul

Actul 3: Paradisul

“Așa cum un coregraf își poate începe procesul de creație cu o piesă muzicală, eu am ales să încep de la tabloul lui Bosch.Și la fel cum un coregraf poate alege să «adopte» o anumită partitură muzicală (sau nu), eu am ales să «adopt» pictura lui Bosch, spiritul său. Ce bucurie să te înclini în fața unei capodopere!”, exclamă Marie Chouinard, care semnează coregrafia, luminile, costumele şi recuzita.

Muzica originală: Louis Dufort
Costume: Zdravka Tchakaloff
Scenografie și producție recuzită: Isabelle Gauthier, Cédric Lord

Film crew (act 3):
Scenariu și regie: Marie Chouinard
Director de fotografie: Jean-François Gratton
Interpret: Lucie Mongrain

Un al doilea spectacol canadian aparţine companiei BJM – Les Ballets Jazz de Montréal. O Balcao de Amor & Mono Lisa & Kosmos, în coregrafia lui Itzik Galili şi Andonis Foniadakis, este, aşa cum arată şi numele lui, un spectacol format din trei părţi.
Mono Lisa este un spectacol de dans acompaniat de zgomotele mașinii de scris. Începe pe mai multe rânduri, în timp ce o lumină puternică este proiectată pe scena întunecată, creând atmosfera unei fabrici. În acest spațiu bizar, în care regăsim sunete și viziuni de fier și oțel, o pereche de dansatori în costume de culoarea ruginii se învârte și se răsucește, se înfășoară și se încolăcește, executând mișcări extraordinare și rapide.
Coregrafie și light design: Itzik Galili
Muzica: Tomas Höfs, Itzik Galili

În Kosmos, coregraful Andonis Foniadakis se inspiră din lumea în care trăim, din ritmul frenetic al vieții urbane cotidiene. Observațiile lui au reprezentat punctul de plecare pentru crearea unei coregrafii inspirate din mișcările mulțimilor de oameni, momente de zbucium și agitația generală a orașului. Foniadakis caută o contrapondere, aducând frumusețea în prim-plan și transformând mișcarea frenetică într-un dans care aduce oamenii laolaltă într-o manieră veselă și eliberatoare.
Muzica: Julien Tarride
Light design: James Proudfoot

După o excursie în Cuba, Itzik Galili a fost inspirat de Regele dansului Mambo, Pérez Prado, pentru a crea O Balcao de Amor, un spectacol energic folosind această muzică atemporală. Este o asociere pe care Galili o umple cu multă comedie, lejeritate, entuziasm și o absurditate seducătoare.
Muzica: Pérez Prado
Designer costume: Anne Marie Veevaete
Regie lumini: Daniel Ranger

Aller-Retour, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company – București şi Karma Dance Project – Paris, este coregrafiat de Gigi Căciuleanu, pe muzică de DJ Vasile, Manu Wandji, Erwann Kermorvant, Cristian Stanciu, folclor românesc, Johnny Răducanu, Paul Ilea & Adrian Nour.

„La Paris, lucrez de câțiva ani cu o companie având un profil mai special: Karma Dance Project care s-a format în jurul unei dansatoare independente, Alice Valentin. De obicei, coregrafii își aleg dansatorii. Aici, se întâmplă invers: compania alege coregrafii cu care are de gând să lucreze. Și continuă să-i solicite pe cei care o fac să câștige adeziunea publicului. În același timp, continui în mod foarte activ să creez pentru trupa Gigi Căciuleanu Romania Dance Company din București, închegată, după cum indică numele, în jurul lumii artistice și personalității unui coregraf. Care ocupă și el un loc mai aparte în lumea dansului. Pentru a lucra cu compania mea din București trebuie să fac foarte adesea drumul dus-întors (Aller-Retour) Paris-București. De unde și ideea spectacolului. Ne-am gândit că a venit timpul să unim forțele celor două companii independente, pentru a prezenta publicului ceea ce ne place și avem în comun: dragostea pentru Mișcarea Dansată și respectul față de Interpret. Spectacolul Aller-Retour nu este numai franco-român, ci și profund european”, se destăinuie Gigi Căciuleanu.

Light design: Cristian Simon
Interpreți: Alice Valentin, Stéphanie Chatton, Ikki Hoshino, Daniel Victor Pop, Irina Strungăreanu, Ana Vișan, Adrian Nour, Alexandru Călin, Lari Giorgescu

Şi nu în ultimul rând, trebuie să specificăm că muzica aleasă de Gigi Căciuleanu este inspirată de naiul lui Zamfir, de cântecele Mariei Tănase, de bocetele populare româneşti. Spectacolul pendulează între concret şi abstract, între masculin şi feminin, cu imagini în continue dezmembrări şi recompuneri de formule, toate orientate către o intensă dimensiune vizual echilibrată. Căciuleanu mizează pe latura sculpturală a fiecărui tablou, aceasta evidenţiindu-se nu numai prin coregrafie, dar, mai ales, pe scara emoţională.

Festivalul de la Sibiu găzduieşte şi o  a doua creaţie a lui Gigi Căciuleanu, Eine Kleine Nachtmusik, realizată de Unteatru, Artproduction Foundation & Gigi Căciuleanu Romania Dance Company pe texte de Gigi Căciuleanu, și un fragment de scenariu original de Commedia dell’Arte, aparținând lui W. A. Mozart. Este un one man show cu Lari Giorgescu

„…Mozart pe drum de seară…

Eine kleine Nachtmusik este o metaforă a «singurătăţii creatorului de cursă lungă».

Cea a unui solitar Om–Artist, Artist–Om, fără vârstă, Veşnic-Copil, dar în acelaşi timp, şi dintotdeauna:

Bătrân-Filozof-Înţelept, Jongleur şi Alchimist…

Aici şi Nicăieri, Acuma şi Oricând…

Între James Dean şi Pitagora, personajul piesei Eine kleine Nachtmusik nu e (numai) Mozart, Amadeus, sau Wolfgang…

E o metaforă”, afirmă Gigi Căciuleanu

Muzica: W. A. Mozart

Reggie (Regg Roc), Peter Sellars & The Flex Community au adus la Sibiu American Dance Show (FLEXN)

The American Democracy Series prezintă o analiză a Mișcărilor din perspectiva unei descoperiri radicale în evoluția formelor de dans. În 2015, dansatorul-pionier Reggie (Regg Roc) Gray și regizorul vizionar Peter Sellars au creat spectacolul FLEXN în colaborare cu comunitatea de dansatori flex din East New York, Brooklyn. Stilul de dans flex, caracterizat prin agilitate, pauze, mișcări subite extreme, alunecări, aplecări, mișcări consecutive și antrenament corporal în timp real, este o formă de dans stradal care a evoluat de la stilul de dans bruk-up din Jamaica regăsit în sălile de dans și cluburile de reggae din Brooklyn. Spectacolul se rezumă la stilul de dans flex, transformându-l dintr-un stil combativ individual, într-o muncă colaborativă a activismului social fără limite, a schimbului dintre oameni și a curajului artistic. Cu putere, grație, suflet și bucurie pură, iubirea și dreptatea sunt explorate printr-o varietate de tehnici de dans flex electrizante și povești personale de impact. Spectacolul include o serie de scene improvizate și auto-coregrafiate pe fundal de muzică de dans flex, create de 15 dansatori din compania de dans a lui Reggie, numită The D.R.E.A.M. (Dance Rules Everything Around Me) Ring, un motor al creației, formată din artiști apreciați care unesc comunitățile prin mișcare.

Regia: Reggie (Regg Roc) Gray & Peter Sellars

Bunicuțe dansatoare (Dancing Grandmothers), spectacolul coregrafei Eun-Me Ahn din Coreea de Sud a luat naştere după o călătorie din 2010 a coregrafei prinn ţară. Fără a avea un traseu predefinit, ea le-a rugat pe bunicuțele pe care le-a întâlnit să danseze spontan pentru ea.

Din aceste întâlniri, din imaginile filmate în provincii și reacțiile dansatoarelor, s-a născut acest spectacol, care alternează între duioșie și halucinație și care aruncă publicul într-un vârtej de energie pozitivă contagioasă. Spectacolul reprezintă un tribut adus vremurilor antice, cât și vitalității inalterabile a mișcării.

Eun-Me Ahn este artist asociat al stagiunii 2018-19 a Théâtre de la Ville-Paris

Muzica: Young-Gyu Jang
Costumele și scenografia: Eun-Me Ahn

Căzând învăț să zbor este un one-man show realizat de dansatorul și coregraful japonez Ryu Suzuki. El este câștigătorul Premiului FITS din cadrul Yokohama Dance Collection 2017. Acest spectacol include două părți diferite care se concentrează pe identitatea sa personală, interioară și exterioară.

Prima parte, BU (2015), este o lucrare solo cu care a câștigat numeroase premii și care explorează identitatea lui ca artist și japonez. Cuvântul japonez “BU” are înțelesuri multiple și poate fi tradus prin arte marțiale, dans, nimicnicie și multe altele. BU reprezintă lupta lui de descoperire a originalității ca artist.
A doua parte este cea mai recentă creație a lui Ryu, After Rust (2018). Aceasta se bazează pe întrebarea: „care e următorul stadiu după rugină?”. Explorează ce se întâmplă unui material după ce ruginește, punând accentul pe „ruginirea” fizică și mentală a corpului uman și a minții umane.
Această lucrare a fost realizată în cadrul unui program de rezidență oferit de Ambasada Franței în Japonia pentru câștigarea Premiului pentru Tineri Coregrafi acordat de ambasadă în cadrul Concursului Yokohama Dance Collection 2017.

Coregrafia, dans, text, scenografie: Ryu Suzuki

Din Israel, Kolben Dance Company a venit cu spectacolul Între control și nebunie (On The Edge), în coregrafia lui Amir Kolben

Între control și nebunie este o călătorie poetică și dinamică, care oferă, literal și metaforic, o experiență captivantă și energică a dansului. Acest spectacol s-a inspirat din experiența trăirii la limită și se desfășoară la granița dintre tensiunea internă și externă, explorând, în același timp, relațiile dintre cele două. Se bazează, în principal, pe experiența trăirii în Ierusalim, orașul păcii – care nu a avut parte de nici un moment de pace în întreaga sa istorie. Viața la limită – înseamnă trăirea noastră în lume ca marionete. Păstrăm cât de bine putem iluzia că suntem stăpânii propriului nostru destin, dar de fapt le permitem adevăraților păpușari să continue neîntrerupți. Viața la limită înseamnă necesitatea de a alege între a fi “pro” sau “contra”. Să fii „pro” înseamnă să iei parte la un joc cu sumă nulă, în care găsești și învingători, și păgubași. Însă, să fii „contra” înseamnă să renunți la joc în avans. Și, cu toate astea, Între control și nebunie este și zona în care facem încercări neîncetate de a ajunge la celălalt, la un „celălalt” anonim, care stă pe partea cealaltă a prăpastiei care ne separă. Acest efort continuu ne oferă speranță pentru victoria dorinței umane reale și însuflețite.

Şi tot din Israel a poposit şi Kibbutz Contemporary Dance Company, cu Laptele Mamei (Mother’s Milk) – “Un Cântec de Dragoste pentru Părinți”, în coregrafia lui Rami Be’er.

Directorul artistic, Rami Be’er, analizează, prin intermediul dansului, iubirea părinților săi, supraviețuitori ai Holocaustului, pentru moștenirea culturală europeană pe care i-au transmis-o lui. Acolo, în „cavernele dansului”, reușește, pentru un moment, să trezească fragmente de amintiri din viața și cultura pe care a primit-o de la tatăl și mama lui. Pe o scenă slab-luminată, parțial de un candelabru care atârnă în centru, el creează atmosfera unui spațiu întunecat din care răzbat bătăi de inimă.

În aceste structuri de compoziție, observăm prezența moștenirii arhitecturale a tatălui lui Rami. Manny a fost unul dintre arhitecții remarcabili care au formulat conceptul arhitectural de kibbutz de la mijlocul anilor 1950, exprimând ideologia rezidenților din kibbutz care au trăit în cooperare și egalitate într-o societate omogenă și unită.

“Be’er prezintă una dintre cele mai extraordinare recviemuri de dans din ultimii ani. Pe de o parte, acest spectacol este abstract, atemporal și universal, dar, în același timp, reușește să urzească firele subțiri ale poveștii de dragoste privată și intimă a părinților săi și să exprime sentimentul profund de pierdere pe care l-a simțit acesta la moartea lor”, scrie Yonat Rothman.

Coregrafie, decor și lumini: Rami Be’er
Muzica: J.S Bach, James Blake, Tiny Fingers, Peter Sellers, Meira Asher, J. Johannsson, Dan, Romer & Behn Zeitlin, Olafur Arnalds & Alice Sara Ott, Nicolas Jaar, A Tobin, Les Claypool

Nu striga la mine (Don’t yell at me), în regia lui Ianoș Petrașcu este un spectacol al Teatrul M.A.D.E din Republica Moldova

Nu striga la mine“Teatrul M.A.D.E. se descifrează ca: Mișcare, Artă, Dans și Emoție. Acestea sunt și elementele de bază ale fiecărui spectacol creat de trupa noastră. Am renunțat la expresia verbală pentru a valorifica, prin experiment, limbajul trupului și expresia corporală, pentru a crea imagini și mesaje inteligibile pentru toate vârstele şi accesibile indiferent de naționalitatea căreia îi aparținem”. Nu striga la mine este un spectacol-document despre impactul negativ al violenței domestice și despre urmările acesteia asupra generației viitoare. E un spectacol care prezintă o idilică poveste de dragoste dintre doi tineri, vecini, care provin din familii social vulnerabile, expuși violenței în familie. O poveste despre doi copii care ajung să cunoască dragostea adevărată depășind crizele și problemele pe care la rândul lor, nu le-au putut depăși părinții acestora. Este un spectacol de reflecție asupra mărturiilor victimelor violenței domestice şi este conceput ca un spectacol de sensibilizare asupra acestei probleme.

O viață pentru Flamenco (Flamenco Journey), al companiei De Sangre y Raza” Flamenco Ballet din Spania, expune istoria artei flamenco prezentată sub forma actuală de flamenco, Farruca. Publicul este transportat printr-un flashback cinematografic în Andaluzia secolului șaptesprezece. Atunci și acolo s-a născut flamenco, dintr-o combinație de culturi și tradiții maure, creștine și rome.

Spectacolul ne poartă prin timp, făcând un popas în secolul optsprezece pentru a prezenta stilul fandango, pentru a prezenta folosirea primelor rochii tradiționale, „batas de colas”, în „cafés cantantes” din secolul nouăsprezece și pentru a revizita importanta perioadă de operă flamenco din anii 1940.

El continuă cu tributul adus celor mai influenți artiști din anii 1950 și până astăzi: Antonio Ruíz Soler „el Bailarín”, Antonio Gades, Cristina Hoyos și Camarón y Paco de Lucía. Călătoria se încheie cu interpretarea unor piese de Enrique Morente, Estrella Morente, Niña Pastori, Miguel Poveda și David Palomar.

Coregrafie: Juan Manuel Prieto

Ideea originală și regie: Juanma Prieto & Carlos Fajardo
Regia, producție și scenografie: Carlos Fajardo
Sound design: Juan Rivas
Costume: Carmen Granell

De Sangre y Raza Flamenco Ballet propune şi un al doilea spectacol: Sânge și lumină (Flamenco Roots), care explorează originile dansului flamenco, începând cu secolul optsprezece când dinastia Bourbon a importat gustul pentru balet clasic și francez, care a început să influențeze stilurile existente.

Prima suită din spectacol, Lineage, se inspiră din stilul Escuela Bolera care s-a format din această fuziune cu cultura franceză. Pe fundalul societății din secolul optsprezece, Lineage dorește să arate modurile în care relațiile personale depindeau de originile familiei și cum erau acestea dictate de convenții sociale puternice.

Pe parcursul acestui spectacol, vom fi propulsați prin timp, cu opriri la finalul secolului nouăsprezece și mijlocul secolului douăzeci. În această perioadă tumultuoasă, mândrul popor spaniol și-a dezvoltat un folclor bogat și variat, care îl definește drept o nație culturală diversă. Replica folclorică la această perioadă de revoltă se poate observa în suita Raigambre. Ea include patru piese diferite, Charro, jota, nana și muñeira, și, per ansamblu, exprimă unele dintre cele mai esențiale caracteristici naționale ale spaniolilor: bucuria, puterea, voința de a lupta, dezvoltarea proprie și rolul principal pe care femeile îl joacă în societate.

Coregrafie: Juan Manuel Prieto

Idee originală și regie: Juan Manuel Prieto & Carlos Fajardo
Producție și scenografie: Carlos Fajardo
Costume: Carmen Granell

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca oferă OST (Organic Sound Twist),  un one-woman show ale cărui concept, coregrafie, interpretare, ilustrație muzicală, text şi interpretare îi aparţin Andreei Gavriliu.

Scenografia: Alexandru Petre
„Acesta este primul meu solo și este dedicat muzicii. Prin muzică am reușit întotdeaua să accesez anumite senzații, să deblochez amintiri și să-mi stimulez imaginația. Mă simt foarte norocoasă pentru faptul că am o meserie în legătură atât de strânsă cu muzica! Sunt culturi în care nici nu există cuvinte separate pentru muzică și dans. Aceasta este doar una dintre informațiile pe care le-am aflat din cărțile și documentarele care m-au inspirat pentru acest spectacol. E Organic Sound Twist pentru că fiecare sunet pe care l-am colectat în universul sonor al spectacolului mă lucrează dinăuntru în afară și ajut publicul să vizualizeze acest lucru. Muzica mă ajută să-mi amintesc de un trecut care nu a avut loc. Mă face să-mi imaginez un viitor ce va deveni un trecut neîmplinit. Dar asta nu mă întristează. Pentru că atunci când o reascult, mă păcălește că s-a întâmplat. Și chiar s-a întâmplat. Și a sunat bine de tot în corpul meu!”, mărturiseşte Andrea Gavriliu

Povești ce ne despart (Border Tales) al companiei britanice Luca Silvestrini’s Protein, prezintă un comentariu provocator, dar amar, cu privire la multiculturalismul din Marea Britanie, prin dans, muzică live și dialog alcătuit din experiențele personale ale artiștilor. Border Tales are ca referință Marea Britanie post-Brexit, văzută prin ochii unei distribuții internaționale, și aruncă o privire satirică înspre gândirea stereotipă despre străinii migranți și nativii bigoți.

„Amuzant, provocator și distractiv în mod consecvent, Border Tales sărbătorește diferențele noastre, recunoaște asemănarea dintre noi și face mai multe pentru repararea rupturilor decât a putut să facă vreodată politica”, apreciază The Scotsman.

Compania Protein a fost premiată la Edinburgh Fringe Festival 2017 unde acest spectacol a fost sold-out.
Luca Silvestrini, una dintre cele mai deosebite voci ale teatrului de dans britanic, folosește în cadrul companiei Protein o combinație de coregrafie originală, text, umor și muzică pentru a distra și a provoca publicul încă din 1997.

“Următorul nostru spectacol va fi o adaptare de teatru de dans a operei Micul Prinț, scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, care va avea premiera în decembrie 2018”.

“Luca Silvestrini, directorul companiei Protein, este unul dintre cei mai provocatori coregrafi britanici, ale cărui spectacole Dear Body și LOL îndreaptă degetul satiric asupra celor mai absurde contradicții ale societății”, scrie Luke Jennings în The Observer

Concept şi regie: Luca Silvestrini

O viziune mai specială este promisă de Vuyani Dance Theatre din Africa de Sud în Ravel – Bolero: Cântecul dansului (Cion: Requiem of Ravel’s Bolero).

Gregory Maqoma, coregraf renumit pe plan mondial, dansator, antreprenor social și deținător al titlului Chevalier de L’ordre des Arts et Lettre, oferit de guvernul francez, dă viață pe scenă personajului Toloki, bocitorul născocit de autorul Zakes Mda.

Mda a devenit renumit pe plan internațional cu romanul Ways of Dying (1995), prima sa carte de referință în care apărea personajul de neuitat Toloki, un bocitor profesionist care participa la înmormântările locale în timpul tranziției Africii de Sud de la Apartheid la democrație. Textul lui Mda are rădăcini adânci în valorile și etica africane și oferă o perspectivă mai largă asupra Africii de Sud, văzută ca un  complex cu culturi unice. În Cion, continuarea romanului Ways of Dying, Mda reia personajul lui Toloki după zece ani. Precum însuși autorul, personajul trăiește acum în Statele Unite, unde descoperă povestea sclavilor fugari, strămoșii unei familii sărace din sud. În acest spectacol , Maqoma își trage inspirația din personajul multifațetat Toloki, care dansează de unul singur, dar apoi este acompaniat de opt dansatori talentați. Acțiunea se petrece pe fundalul norului întunecat care plutește deasupra țării în care s-a născut, Africa de Sud, de care personajul se folosește pentru a își confrunta fricile.

Coregrafia: Gregory Maqoma

Singurătate în doi (Palimpseste Solo/Duo), este datorat Companiei Michèle Noiret din Belgia

Spectacolul Solo Stockhausen, coregrafiat și interpretat de Michèle Noiret în 1997, își continuă călătoria. Adaptat pentru cinema de Thierry Knauff în 2004, spectacolul a fost reinventat în 2014 cu titlul Palimpseste. Acest spectacol solo a reprezentat începutul unei colaborări speciale cu dansatorul și coregraful David Drouard: acest spectacol, pe care Michèle Noiret l-a jucat de-a lungul carierei sale, este începutul unui nou palimpsest. În luna iulie, spectacolul a fost prezentat pentru prima dată ca făcând parte din programul La belle scène Saint-Denis din cadrul Festival Off d’Avignon 2015. Munca artistică a continuat și în timpul sezonului 2015-2016 și s-a finalizat cu crearea spectacolului de dans Singurătate în doi, montat la Théâtre National de Chaillot din Paris în septembrie 2016.

Coregrafia: Michèle Noiret

Creație și interpretare: Michèle Noiret şi David Drouard