80 de miliarde de lei furt

Statul contribuie, în acest sector, în mod direct și pe față, la evaziunea fiscală.

80 de miliarde de lei furt

Statul contribuie, în acest sector, în mod direct și pe față, la evaziunea fiscală.

Achizițiile publice au avut mereu un trend crescător. Dacă în anul 2021 cifra alocată a fost de 49 mld lei, în 2022, suma a explodat la 71 mld lei, iar în anul 2023 a ajuns la 74 mld lei. În 2024, cifra a fost mai mult decât dublă: 159 mld lei! Este vorba despre 9% din PIB, ceea ce echivalează cu deficitul bugetar de care se plâng acum „pro-europenii”. Statul român a fost, de departe, cel mai mare cumpărător din economie, banii fiind aruncați pe tehnologie scumpă, din import, pe tehnică militară și pe armament.

Ai zice că ar trebui să ne bucurăm, căci sunt investiții, e consum public, e posibilitate de dezvoltare etc.
Dar nu, în realitate nu există deloc motive de entuziasm. Dimpotrivă.
Autoritățile europene au publicat rapoarte anuale din care rezulta că, la nivel european, din achizițiile publice, mai mult de 15% se fură pe diverse căi, cum ar fi șpaga sau comerțul cu influențe și privilegii.

În România, procentul de furt este de 50%.
Vorbim despre 80 de miliarde de lei furt. Tva-ul corespunzător acestor zeci de miliarde de lei anual furate este, evident, camuflat și nu se încasează. Fie că se numește optimizare fiscală, sub-contractare sau prețuri de transfer intra-grup, tot evaziune fiscală este.
Iar aceste operațiuni nu se fac prin încasări sau plăți în numerar, ci prin bănci și prin platforme digitale. Există infractori și există tăinuitori, favorizatori, complici și instigatori, iar aceștia se pot găsi simplu în bănci, organisme de control, autorități de supravghere etc. Foarte bine plătite, de altfel. Ironic, sunt și goarte mari luptătoare contra corupției și contra schimbării climatice, că e la modă să practici un pic de lawfare și un pic de greenwashing …

În plus, Statul român nu își achită la timp datoriile către furnizorii, constructorii și prestatorii de servicii onești, deci nici tva-ul aferent.
Statul contribuie, în acest sector, în mod direct și pe față, la evaziunea fiscală.

facebook.com/gheorghe.piperea

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. UE este prima care îndeamnǎ la risipǎ și furtișaguri. La fondurile europene Comisia impune ca o parte importantǎ din bani sǎ se cheltuiascǎ pe „mǎsuri soft”, adicǎ studii, simpozioane etc pe care sǎ le facǎ ONG-urile (adicǎ o finanțare mascatǎ a soroșismului – sunt 130.000 de ONG-uri în RO, majoritatea inutile sau chiar nocive). De asemenea, tot CE aprobǎ foarte ușor proiecte stupide și respinge tot ce ar fi realmente util. De ex aprobǎ mediat finanțarea a 50 de autobuze urbane electrice pt o localitate nde sint deja linii electrificate de troleibuze și tramvaie dar respinge cmpǎrarea cu aceeași sumǎ a 1000 de microbuze diesel cu care se poate rezolva transportul școlar într-un sfert din țarǎ!

  2. Halucinant ! Dar , acum cu cei 25 lei / colet sosit din China percepuți de fisc , scăpăm de necazuri . Scîrbă absolută , javrelor !

  3. PSD/PNL cand vor raspunde penal ptr jaful si genocidul impotriva poporului roman ?!?!???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.