Incendiu la un hotel din București

O femeie a suferit arsuri grave, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un hotel din București.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin, citat de News.ro, incendiul a izbucnit într-o cameră de la subsolul unui hotel aflat pe strada Theodor Sperantia din sectorul 3 al Capitalei.

Reprezentantul ISU a precizat că o femeie care era cazată în camera de hotel în care a izbucnit focul a suferit arsuri pe aproximativ 70 la sută din suprafaţa corpului, fiind transportată în stare gravă la Spitalul „Floreasca”, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Conform sursei citate, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, în camera aflată la subsolul hotelului. Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov a mai spus că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la o lumânare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.