Conflict într-un tren între doi tineri, unul de 24, celălalt de 25 de ani. Primul l-ar fi lovit cu piciorul, iar celălalt a ripostat folosind un breloc, potrivit anchetatorilor.
O garnitura CFR Călători a fost oprită de urgență în gara Petroșani, duminică după conflictul violent dintre cei doi pasageri.
Incidentul s-a petrecut la scurt timp după ce aceștia au urcat în tren din gara Subcetate.
Tânărul de 24 de ani care a fost rănit a necesitat intervenția echipajului medical.
Martorii au alertat imediat autoritățile, iar trenul a fost oprit în gara Petroșani pentru ca echipajele de urgență să poată interveni.
Victima, care prezenta două plăgi înjunghiate, a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul din Petroșani, rănile nu i-au pus din fericire viața în pericol.
Agresorul a fost audiat de polițiști și s-a ales cu dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele altercației și dacă obiectul folosit poate fi încadrat juridic ca armă albă.
Sâmbătă, știrea despre o tânăra de 23 de ani, însărcinată care fost atacată de un bărbat și împușcată mortal în piept, sub privirile locuitorilor a șocat opinia publică.
Teodora Marcu ieșise cu fetița ei la plimbare când a fost ucisă cu mai multe focuri de armă de fostul iubit pe o stradă din Cosmopolis.
Pe numele ucigașului existau mai multe ordine de protecție, iar bărbatul a avut, în trecut, probleme cu legea, fiind chiar condamnat la închisoare cu suspendare și amendă, în Italia, pentru furt.
Teodora era terorizată , amenințați și urmăriți de fostul iubit, potrivit unor surse din presă.
Cătălin Predoiu a precizat că Poliţia a acţionat rapid, l-a localizat şi încercuit pe bărbatul care a împuşcat-o pe tânără.
„E dezgustătoare această crimă, e revoltătoare. Dacă vreţi, singura rază de lumină în toată tragedia de ieri este faptul că foarte rapid poliţia l-a identificat, l-a localizat şi l-a încercuit”, a spus Predoiu.
Nu are cine ce arma a folosit in incaierare. Important e cine a initiat conflictul. Ideea ca in aparare trebuie folosit un argument similar e o idiotenie. Cand esti atacat te aperi cu ce-ti cade in mana.
Asta este normalitatea intr-o tara in carqe politia militianului Predoiu si justitia sunt ocupate sa vaneze pareri si opinii in loc sa asigure siguranta cetateanului! Iar noi, noi toti nu suntem victime, suntem complici – unii din prostie, altii din pup…rism mostenit iar „cei mai cultivati” care l-au inaltat pe Mucusor in jiltul prezidential din oportunism de asemenea mostenit! Avem ce meritam!
Cei mai dezghetati la minte ati intuit deja care va fi solutia la haosul programat: o mai temeinica supraveghere a tuturor cetatenilor, prin cipare, amprentare si triplarea numarului de camere de luat vederi. „Ca sa terminam odata cu infractionalitatea asta”, va fi sloganul.
Plus ca cipul va insemna libertatea de a consuma hamburgeri la mall.
Păduchii și-au ajuns LA și ÎN Creier MIORIȚooo, Pha.
CumCă?
Prin Nas, ca Gălbeaza Oilor …
În Curând or să facă Viermii în Trompă și Creier.
DeCine mai fac Io MitStock?
Te pierdem de pe AICI.
Stirea de la Cosmopolis NU trebuia sa socheze prin faptul cum a sfarsit o (editat),ci prin faptul ca Statul nu se uita la cauza,ci doar la efect.Adica,sa starpeasca(editat) numita pompos „RELATII”.In ce priveste cazul cu briceagul,fapta suna mai degraba a tentativa de omor,intrucat daca vrei sa te aperi in fata unuia care se bate cu mainile goale,NU scoti briceagul.Dar cand la conducerea MAI ai lingai,gen Predoiu sau Despescu nici nu poti avea alt raspuns.
@ Domnul Predoiu ”își populează” codurile penale ?
Siguranță şi încredere!
Nevoia de stabilitate!
Rromânica Educată!
„E dezgustătoare această crimă, e revoltătoare.”
Pastreaza-ti ploconelile pentru tine! Violenta este incurajata de admiratia fata de Trump,arme,legionarism, forta pumnului,fanatism,toate pe plus, nu pe minus. Si vaccinarea ca forma de imunizare nu impotriva altora, ci a microbilor. De la o simpla imunizare li se ridica multora la cap nebunia ajungand zombificati de ura.
Cum adică, daca brelocul era pe baza de arma alba, nu e infracțiune cu violența ucigătoare? Nu poate fi arestat și pedepsit?
Pentru bucuria ta putea fi si un satir agatat de un inel iar inelul pus pe degetul cel mare de la mana ca bijuterie. Face vreo diferenta ce era?