Miniştrii de externe din NATO vor încerca, cu ocazia unei reuniuni prevăzute pentru această săptămână la Oslo, să depăşească divergenţele dintre ţările lor în legătură cu o viitoare aderare a Ucrainei la organizaţie, unele state aliate cerând ca la Summitul de la Vilnius din luna iulie să i se acorde Kievului o foaie de parcurs, transmite Reuters.
Ţări precum SUA şi Germania se tem că o eventuală aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică printr-o procedură accelerată ar face ca NATO să se apropie de intrarea într-un război activ cu Rusia.
Totuşi, atât Kievul, cât şi unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi din Europa de Est fac presiuni pentru ca NATO să facă cel puţin unii paşi concreţi pentru a aduce Ucraina mai aproape de statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice la Summitul de la Vilnius din 11-12 iulie.
”Ar fi foarte trist dacă cineva, în orice fel, ar vedea rezultatul Summitului de la Vilnius ca pe o victorie a Rusiei prin excludere aderării Ucrainei la NATO cândva”, a afirmat vineri şefa executivului lituanian Ingrida Simonyte.
Săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat clar că Ucraina nu va putea adera la Alianţă atât timp cât războiul contra Rusiei continuă.
”A deveni membru în plin război nu se află pe agendă. Întrebarea este ce se întâmplă atunci când se încheie războiul”, a spus Stoltenberg.
În marja reuniunii de la Oslo, ce va avea loc miercuri şi joi, miniştrii de externe din NATO vor avea posibilitatea de a face un schimb de opinii despre succesorul lui Jens Stoltenberg, al cărui mandat expiră la 30 septembrie acest an.
De asemenea, victoria lui Recep Tayyip Erdogan în alegerile prezidenţiale din Turcia a impulsionat eforturile pentru deblocarea procesului de ratificare a aderării Suediei la NATO, suspendat în ultimele luni de obiecţiile formulate de Ankara şi Budapesta.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
Nu numai noi avem politicieni timpiti si obedienti,iat-o si pe tante lituanianca Ingrida ,extrem de „trista”prin „recul”-neprimirea Ucrainei ar insemna ,ca „cineva ar vedea asta ca pe „o victorie a Rusiei prin excludere aderării Ucrainei la NATO cândva”.
Tante asta traieste pasionant nu doar in prezent ci si in viitor ca o mama Omida ce este-insa chiar fara sa vrea ,da sperante -poate chiar va fi exclusa Ucraina de la NATO cindva…
Individa habar nu are de Acordurile de la MInsk angajate de marile uteri si OSCE,pare ca procurista SUA prin reprezentantul ei NATO au uitat, tot convoaca sedinte du muschii incordati si livreaza nesatului Zelenski otel si „carbune si miliarde de money fiat”,jugulind Ue si tarile membre unde nesatulul se filfaie ca la el acasa unde ii este frica sa se intoarca…Desiur asteapta „armata eliberatoare”a tarilor „fratesti”UE feude date de Ursula cu Ucraina cu tot ocupantului NATO.
Acasa NATo,casa pe care nu o ai,PLeaca de aici!
Jos UE,jos NATO!
Jos cotropitorII!