Întâlnire Putin – Hollande

Președintele francez Francois Hollande urmează să discute vineri, la Paris, cu șeful statului rus, Vladimir Putin, pe fondul controverselor privind țintele aviației ruse care a atacat joi noi poziții în Siria.

În cadrul acestei întâlniri anunţate de către preşedinţia franceză, care are loc după primele atacuri aeriene ruse în Siria, miercuri şi joi, preşedinţii francez şi rus „vor evoca subiecte bilaterale şi, evident, Siria”, potrivit unei surse din anturajul lui Hollande, relatează AFP.

François Hollande, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cancelara germanǎ Angela Merkel se întâlnesc vineri la Paris pentru a discuta despre criza din Ucraina.

Rusia, care propune o cooperare în lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic (SI), şi Franţa au poziţii divergente cu privire la soarta preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Dictatorul sirian este susţinut de către Moscova, însă Parisul vrea să-l vadă plecat de la putere cât mai rapid, acuzându-l că este principalul vinovat de haosul din Siria.

Joi, Hollande a declarat că loviturile aeriene ale Rusiei în Siria trebuie să vizeze forțele Statului Islamic și nu alte grupuri.

„Ceea ce s-a întâmplat confirmă încă o dată că trebuie găsită o tranziție politică fără Bashar Al-Assad. Toate loviturile, de oriunde ar veni, trebuie să vizeze Daesh (Statul Islamic – nr.)”, le-a spus Hollande jurnaliștilor, ca răspuns la operațiunile Rusiei.

Franța a anunțat la sfârșitul lunii trecute că a lansat lovituri aeriene împotriva militanților Statului Islamic în Siria. Rusia a lansat lovituri aeriene în Siria miercuri pentru prima dată de la începutul războiului în această țară în 2011. Șeful Pentagonului a acuzat Rusia că ”toarnă gaz pe foc” și că a bombardat poziții care nu aparțineau Statului Islamic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.