INTERVIU Cât de relevant mai e Flancul Estic pentru Trump? Irită SUA oferta Franței pentru România? – Radu Magdin

Contestată de unii și aplaudată de alții, participarea lui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace este descrisă de Radu Magdin ca un gest diplomatic care ilustrează dorința României de a menține canalele oficiale de comunicare cu administrația americană. Despre flancul Estic, unde se situează și România, analistul spune că reprezintă una dintre prioritățile lui Donald Trump, doar că acesta și-ar dori să vadă o implicare mai mare la nivel european pentru acest areal.

Un alt subiect despre care Radu Magdin a vorbit cu Cotidianul este invitația Franței adresată României de a intra sub umbrela sa nucleară. Analistul spune că un răspuns afirmativ din partea țării noastre nu ar deranja SUA, principalul nostru partener strategic. Ba mai mult, Radu Magdin susține că „americanii nu vor fi foarte deranjați de idee”.

Participarea lui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace, „un gest diplomatic cu o valoare simbolică reală”

Cotidianul: România a făcut notă discordantă față de liderii UE, iar Nicușor Dan a fost singurul președinte al unei țări membre UE care a mers la Consiliul Păcii. Ce înseamnă această participare din perspectiva relației noastre cu SUA?

Radu Magdin: Participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington reprezintă un gest diplomatic cu o valoare simbolică reală, care reflectă dorința României de a menține canale directe de comunicare cu administrația americană într-un moment în care relația bilaterală traversa o perioadă sensibilă. Cred că această vizită a fost motivată și de rațiuni politice interne, legate de îngrijorarea românilor cu privire la percepția în mare parte eronată a unei răciri a relației bilaterale. Maximizarea oportunităților de contact direct cu leadershipul american și de participare activă la proiecte americane proiectează o imagine de normalizare a relației și generează capital politic atât la Washington, cât și la București.

Faptul că România a ales să fie prezentă la cel mai înalt nivel, în timp ce partenerii europeni au trimis reprezentanți de rang mai scăzut sau au absentat, poate fi citit ca o expresie a priorității pe care Bucureștiul o acordă relației transatlantice, o prioritate cu rădăcini istorice și strategice solide, care trece dincolo de conjuncturile politice europene. Totodată, această prezență a permis un contact personal direct cu Președintele Trump și alți membri ai Administrației, oricât de scurt, și a semnalat Washingtonului că România nu se limitează la consensul european atunci când interesele sale naționale o cer. Chiar și în noua Strategie Națională de Apărare, conceptul de independență solidară caută să articuleze importanța unor astfel de momente, în care leadership-ul României, cu riscul poate de a crea contrast față de abordarea europeană, se diferențiază pe chestiuni punctuale văzute ca fiind de interes național.

Gestul comportă și un cost diplomatic intern, întrucât o distanțare vizibilă de poziția comună a partenerilor UE poate genera tensiuni și întrebări despre predictibilitatea României ca aliat european, inclusiv în interiorul României. Cu toate acestea, o evaluare echilibrată ar recunoaște că statele mici și medii au adesea nevoie de instrumente asimetrice pentru a-și asigura vizibilitatea pe scena internațională. Simultan, felul în care România a susținut demersuri și principii europene în solidaritate cu pozițiile noastre comune trebuie să fi generat un capital politic care să fie rezilient la efectele acestui episod, dacă astfel de costuri într-adevăr există. Dimpotrivă, acest capital politic acumulat trebuie cheltuit în acele momente în care interesul național va cere altă diferențiere față de aliații europeni.

„Valoarea României ca aliat rezidă în ce poate livra economic, militar, strategic, tehnologic și pozițional”

Nicușor Dan a declarat la Washington că momentul de neîncredere al SUA față de România, după anularea alegerilor, „fusese deja depășit”. Prin această declarație, președintele nu neagă faptul că a existat un astfel de moment. Ce ar trebui să facă România pe viitor pentru a evita un nou astfel de episod?

Noi am avut o confluență de factori care cu greu se va mai putea repeta. „Momentul” a fost „depășit” pentru că deja a trecut ceva timp de atunci, Administrația Trump este prea centrată în prezent pentru a se gândi la trecut. În plus, acel moment de disconfort pare să fi fost bazat pe o asemănare superficială, din partea unora, cu conflictul lui Donald Trump cu Democrații pe tema acuzațiilor legate de furtul alegerilor din 2020 și potențialul furt despre care avertiza la alegerile din 2024. Anul 2024 a fost anul democrației, cu multe curse electorale care s-au suprapus, printre care aproape perfect cele din SUA și România.

Alegerile din România au putut deveni un subiect al dezbaterilor interne americane cu privire la existența unor forțe culturale și instituționale care reprimă manifestarea populismului conservator avansat de Trump. Efectul este amplificat de polarizarea populației, care credea la vremea respectivă în proporție semnificativă că fie alegerile din 2016, fie cele din 2020, au fost fraudate. Simultan, am avut trendul din ultimii ani de internaționalizare a curentului MAGA, în care populiștii de dreapta americani au învățat de la liberalii și progresiștii americani că trebuie să se internaționalizeze pentru a câștiga dezbaterea politică, avansând proiectele lor ideologice în cât mai multe țări și cultivând aliați politici. Dintr-odată, o confruntare ideologică care semăna doar superficial cu cea din SUA pentru că societățile noastre sunt foarte diferite a fost adoptată de la 8.000 de km distanță.

Revenind la ideea inițială, alinierea factorilor care au făcut posibil „momentul de neîncredere” (manifestat în plan public prin discursul vicepreședintelui Vance de la Munchen și prin decizia în cazul Visa Waiver) a trecut. Valoarea României ca aliat rezidă în ce poate livra economic, militar, strategic, tehnologic și pozițional. Sănătatea și coerența sistemului nostru politic sunt importante în primul rând pentru noi și partenerii noștri din UE, care sunt mai expuși instituțional la contagiunea crizelor.

„Noi, europenii, suntem multiplicatorul de forță american pentru a nu pierde cursa cu China”

Credeți că Flancul Estic, deci inclusiv România, se află pe lista actuală de priorități a Administrației Trump?

Eu cred că Flancul Estic este simultan pe lista de priorități a Administrației Trump, dar este și arealul principal în care americanii vor să vadă o contribuție mai mare europeană pentru apărarea proprie. Acest efort sporit ar elibera forțe necesare pentru dosarele geopolitice din alte părți ale lumii, cum ar fi Asia de Sud-Est. Greșeala noastră este că punem un semn de egalitate între reacția SUA la constrângerile lor de resurse, prin realocare globală și o defulare a frustrărilor acumulate în decursul deceniilor de nemulțumire față de europeni, și o retragere a SUA care, spun unii, ar indica o lipsă de interes. Ostilitatea generată în acest mod poate conduce la o profeție care se auto-îndeplinește cu privire la ruptura dintre SUA și Europa.

Deși diplomația lui contondentă poate cauza derapaje ale relației, Donald Trump este conștient de faptul că SUA au nevoie de Europa pentru a rămâne competitive, mai ales față de China, iar Flancul Estic nu este doar sursa principală pe termen scurt și mediu de creștere pentru Europa, dar și cheia de boltă a securității Europei. SUA au nevoie de piețele europene, de capital european, de cercetare fundamentală europeană, de tehnologii europene, de start-up-uri europene. Noi, europenii, suntem multiplicatorul de forță american pentru a nu pierde cursa cu China.

Europenii nu se simt confortabili cu perspectiva de a fi parteneri juniori ai relației transatlantice și ar vrea egalitatea anticipată în perioada dinaintea crizei datoriilor suverane. Stridența liderilor vest-europeni cu privire la declinul relației transatlantice este direct proporțională cu influența pe care SUA au dobândit-o recent și care i-au întărit poziția în Europa peste ce era înainte (statutul de furnizor de energie pentru Europa și rolul în Ucraina). Dar renegocierea relației nu este echivalent cu o lipsă de interes, decât poate ca tactică de negociere (precum afirmația rizibilă mai veche din SUA că relația economică cu regiunea Golfului ar fi mai importantă pentru SUA decât cea cu UE). Însă securitatea este contribuția esențială americană în Europa, care le conservă capitalul politic.

„Este foarte bine pentru nivelul ambiției naționale să ne comparăm cu Polonia drept etalon din categoria noastră”

Ce ne arată faptul că președintele Nicușor Dan nu a avut încă o vizită oficială la Casa Albă, la aproape un an de la preluarea mandatului? Președintele Poloniei, spre exemplu, a făcut o astfel de vizită la o lună de la învestire.

Consider că este foarte bine pentru nivelul ambiției naționale să ne comparăm cu Polonia drept etalon din categoria noastră, dar trebuie să înțelegem două lucruri. În primul rând, Polonia a depășit anumite praguri psihologice care reprezintă o „ieșire în lume” pentru o nouă putere: PIB-ul peste un trilion de dolari, în primele 20 din lume, invitația ca observator la Summitul G20 din Miami care i-ar putea permite să i se substituie Africii de Sud, repudiată pe criterii geopolitice de Donald Trump în 2025, și faptul că s-ar putea poziționa ca reprezentând o perspectivă valoroasă și absentă la G20, cea a Europei de Est și ca model de țară care și-a încheiat cu succes tranziția către statutul de țară dezvoltată. România nu poate ocupa aceste nișe, mai ales după ce Polonia a fost prima care le-a ocupat.

În al doilea rând, există o diferență între România și multe alte țări din Europa de Est, inclusiv Polonia – absența unei strategii pe termen lung de lobby și comunicare strategică cu factorii decidenți ai SUA prin diverse canale, de la firme de lobby la diaspora națională din SUA. Aduceți-vă aminte de toate celelalte vizite oficiale poloneze din trecut, sau de trio-ul baltic prezent la Casa Albă în 2013 și 2018, sub doi Președinți americani diferiți, marcând a doua oară și o sută de ani de la independența lor. Aceste relații sunt rezultatul unor investiții consistente de timp, bani, capital politic, efort instituțional. Așa că nu trebuie să analizăm într-un vid această întârziere a unei vizite oficiale, care se preconiza inițial a fi la începutul acestui an. Face parte dintr-o problemă pe termen lung a României.

„Nu avem un proiect concret și de interes cu care să mergem la Washington”

Aș mai adăuga două dimensiuni de interes care să nuanțeze afirmația precedentă. În primul rând, România este un aliat american stabil și neconflictual, care, de bine sau de rău, se raliază natural la eforturi și inițiative europene și transatlantice cu un minim de disconfort pentru ceilalți, spre deosebire de Ungaria, spre exemplu. Americanii au o vorbă cum că roata care scârțâie este unsă prima. În contextul crizelor permanente care s-au succedat în ultimii ani, inclusiv pe durata mandatului lui Nicușor Dan care a început la o lună după „ziua eliberării” anunțată de Donald Trump care a dat peste cap sistemul comercial global, nu este de mirare că un partener stabil și neconflictual nu este o prioritate pentru o întâlnire la Washington. Gândiți-vă cine a câștigat alegerile prezidențiale din mai și că nimic nu s-a schimbat cu privire la poziționarea noastră relativ la SUA și parteneriatul strategic. Toate speculațiile cu privire la lupta dintre candidatul pro-european și cel pro-american din alegerile precedente s-au dovedit a fi nefondate în practică.

A doua dimensiune de interes este că nu avem un proiect concret și de interes cu care să mergem la Washington, iar Președintele Nicușor Dan însuși a condiționat vizita de maturizarea unor dosare economice concrete, spunând că „vizita se va întâmpla când chestiunile economice vor fi destul de mature”. Este o caracteristică generală a politicii românești din ultimele decenii, devenită și mai vizibilă într-o perioadă de criză generalizată care oferă oportunitatea de a formula și avansa un proiect al României. Fără aceste propuneri, vizita la Washington reprezintă o oportunitate fotografică și o sursă de capital politic pentru Președintele Dan, ceea ce nu este o prioritate în gândirea actualei Administrații Trump când are atâtea dosare pe rol, atât intern, cât și extern, și mă gândesc în primul rând la alegerile intermediare din noiembrie 2026.

„Propunerea Franței nu este aidoma regimului de cooperare pentru umbrela nucleară pe care îl are SUA cu partenerii săi”

România analizează propunerea Franței de a intra sub umbrela sa nucleară. Cum ar putea să privească principalul nostru partener strategic, SUA, o decizie a României de a accepta o astfel de propunere?

Situația nu este ușor de abordat, pentru că plecăm de la niște prezumții greșite. România se află sub umbrela de securitate americană, dar nu face parte din planificarea sa nucleară. Nu avem arme nucleare americane staționate pe teritoriul nostru, nu avem exerciții de cooperare nucleară cum există, spre exemplu, cu Germania sau Coreea de Sud (non-NATO), iar Marea Neagră nu e gazda elementelor submarine ale triadei nucleare americane. Era chiar un element al propagandei rusești ideea că scutul anti-rachetă de la Deveselu ar putea să găzduiască sau chiar găzduiește rachete cu focos nuclear. Mulți din comunitatea de politici pe securitate și apărare au sperat că, dacă SUA ar retrage aceste forțe din Turcia pe fondul tensiunilor dintre cele două țări, o parte ar fi poziționate și pe teritoriul României.

Pe de altă parte, propunerea Franței nu este aidoma regimului de cooperare pentru umbrela nucleară pe care îl are SUA cu partenerii săi. Franța nu are componenta nucleară terestră (care ar prezenta mare interes pentru România în acest context). Franța are forțe nucleare mult mai puțin numeroase. Ca parte a presiunilor interne la care este supus, Președintele Macron a dezvoltat un sistem cu protecții puternice la adresa suveranității Franței, limitând beneficiul pentru țările partenere. Modelul NATO se bazează pe o arhitectură integrată și formalizată. Statele Unite stochează bombe nucleare B61 pe teritoriul unor aliați europeni (Germania, Belgia, Olanda, Italia, Turcia), iar piloții acestor țări sunt antrenați și autorizați să le livreze cu avioane proprii. Aliații participă la Grupul de Planificare Nucleară (NPG) unde au acces la procese de consultare și planificare strategică. Beneficiul concret este integrarea operațională reală: armele sunt fizic prezente pe sol aliat, iar forțele aeriene naționale sunt parte activă a misiunilor de descurajare.

„Franța nu intenționează să accepte formule de lucru în comun cu partenerii pe sisteme nucleare, nicio cofinanțare sau asistență industrială”

Pe de altă parte, Președintele Macron a anunțat o nouă doctrină de „descurajare avansată”, care include patru elemente: creșterea numărului de focoase nucleare, încetarea dezvăluirii dimensiunii arsenalului, posibilitatea dislocării avansate a armelor nucleare în afara teritoriului francez și cooperarea bilaterală cu parteneri europeni cheie. Beneficiile concrete pentru parteneri sunt net inferioare față de modelul NATO. Franța nu intenționează să accepte formule de lucru în comun cu partenerii pe sisteme nucleare, nicio cofinanțare sau asistență industrială. Formula de dialog rămâne momentan informală. Președintele francez rămâne singura persoană în măsură să decidă utilizarea armelor nucleare. Aceste arme vor fi transportate doar de către avioane franceze, care ar putea fi detașate temporar în alte țări cu scopul de a lărgi aria operațională și de a complica calculul de neutralizare a acestor forțe de descurajare din partea unui potențial adversar. Doctrina franceză prevede utilizarea armelor strict pentru a apăra interesele vitale ale Franței – aceasta nu a fost schimbat încă și există doar indicii informale că s-ar putea europeniza definiția acestor interese vitale.

După această descriere, este lesne de înțeles că americanii nu vor fi foarte deranjați de idee, pentru că sunt conștienți că ei au limitat intenționat accesul la un produs net superior în linie cu ideologia lor curentă. În contextul luptelor politice americane, s-ar putea ca această evoluție să devină un cal de bătaie pentru opoziție, mai ales din perspectiva presupusei pierderi de prestigiu și influență a SUA în Europa. O viitoare Administrație americană democrată sau republicană non-MAGA ar putea să adopte același punct de vedere. Momentan, însă, curentul principal intern al Administrației va fi unul de satisfacție cu privire la contribuțiile europene la apărarea UE după declarațiile Președintelui Trump.