Metrorex a lansat în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) o licitație deschisă pentru cumpărarea de servicii de pază pe o perioadă de trei ani. Contractul are o valoare estimată de peste 250 de milioane de lei fără TVA și vizează toate obiectivele companiei de transport subteran din București. Firmele interesate să participe la această procedură își pot depune ofertele până la mijlocul lunii iulie a acestui an.
Acordul cadru pregătit de Metrorex se va întinde pe o perioadă de 36 de luni. Valoarea totală a contractului este exactă: 250.948.368 de lei fără TVA, arată B365.
Această procedură reprezintă una dintre cele mai mari achiziții de servicii de securitate făcute de companie în ultima perioadă. Reprezentanții Metrorex arată în documentație că rețeaua de metrou din Capitală are nevoie de un nivel ridicat de siguranță în contextul actual. Paza va fi asigurată pentru absolut toate stațiile și spațiile deținute de transportatorul subteran.
Ce condiții dure trebuie să îndeplinească firmele interesate
Firmele de pază care vor să prindă acest contract uriaș trebuie să îndeplinească reguli stricte de selecție. Metrorex solicită o dovadă clară a experienței în domeniu din ultimii trei ani.
Mai exact, companiile participante trebuie să fi prestat servicii similare de pază în valoare de minimum 30 de milioane de lei. De asemenea, firmele trebuie să demonstreze că au sisteme moderne de management al calității și mediului. Aceste sisteme trebuie să respecte standardele internaționale ISO.
Lipsa documentului DUAE aduce respingerea automată
Procedura pune mare accent pe completarea corectă a actelor. Toți ofertanții, subcontractanții și asociații sunt obligați să depună documentul unic de achiziții european, cunoscut sub numele de DUAE.
Cei care uită de acest act sau nu îl completează vor fi eliminați pe loc. Compania a avertizat clar că lipsa DUAE atrage respingerea automată a ofertei transmise. Totuși, restul documentelor de verificare vor fi cerute doar firmei clasate pe primul loc după evaluare. Companiile au termen limită pentru trimiterea ofertelor până la data de 14 iulie 2026.
ce gradat va castiga, spuneti drept, nu va mai dati dupa cires?
Dar cei restructurati, nu pot fi facuti portari??? Musai taxa de protectie?
Bine ca nu sunt 250 miliarde, ca asa v-ati invatat!
Metrorexul este stat in stat iar singurul ce va mai lua la ranga, a fost Drula!