INTERVIU PRO și CONTRA vacanțelor în Dubai pentru elevi. Diaconu: “Cred că unii oameni s-au imbecilizat doctrinar”

Psihoterapeutul Gabriel Diaconu a comentat pentru Cotidianul.ro efectele pe care le are o astfel de expunere la o vârstă fragedă.

“Cine își permite, de aici, de la București, să clevetească, să bârfească și să emită opinii nu are voie să uite niciun moment că, pentru o persoană absolut nevinovată, să se uite pe geam și să vadă o explozie sau să se afle în proximitatea, până la urmă, a unei situații potențial amenințătoare de viață, nu e doar disruptiv. Nu e ca și cum, ce știu eu, te uiți la televizor sau ai văzut o știre pe un ziar de presă. E visceral. Românii trebuie să facă în zilele astea nu absolut totul, ci trebuie să facă cu diligență absolut toți pașii: să-i aducem acasă în siguranță, pe conaționalii noștri. Ori comentatorul de presă, evident, că își permite să fie filozof, își permite să peroreze, își permite să emită inclusiv opinii de valoare.

Constatarea că suntem indiferent empatici nu e de ieri, de astăzi. E un cinism, de multe ori, în presa românească.”, spune specialistul.

Pe de altă parte jurnalistul Cristian Tudor Popescu a punctat faptul că orice excursie organizată de profesori ar trebui să conțină elemente care țin de cultură și educație.

“Și ce să vadă școlarii în Dubai? Ce obiective culturale, ce muzee, ce monumente sunt acolo? Burj al-Arab 7 stele? Pisi la Plajă? Gigălăi? Arabi, și alte naționalități, împovărați de bani? Urmăriți internațional? Ciocolată Dubai? Elevii și profesoarele sunt din Focșani. Până să viziteze Dubaiul, se vor fi dus să vadă ansamblul Brâncuși? Ce-i drept, e mai greu de ajuns din Focșani în Târgu Jiu decât în Orient…”, scrie jurnalistul.

Gabriel Diaconu spune că nu diferența dintre generații este ceea ce a stârnit revolta mai multor comentatori.

“Este o observație interesantă pe fond, că s-ar putea ca astfel de judecăți de valoare gratuite să vină din partea unei generații, dar nu cred că e vorba doar de efectul de generație, cred că este vorba și de efectul de cohortă.

Când zic efect de cohortă, mă refer la faptul că, în tentativa din ce în ce mai disperată pentru unii, de a rămâne relevanți, încep să scrie pentru ceea ce își imaginează că vrea să audă audiența. Nu mai știu despre valori, nu mai știu despre lucruri care, până la urmă, ar trebui să fie logice pentru fiecare dintre noi, cât pentru un grup.

Totuși dacă ar fi să privim și reversul medaliei, ce e de vizitat în Dubai educațional? Nu e Luvrul, nu avem National Galleries, nu este Viena.

“Nu e pentru mine sau tine să decidem care sunt destinațiile, să zicem, potrivite pentru educația unor copii.

Până la urmă, în zilele noastre, poate că sunt copii care vor merge la Luvru cu un profesor sau la Sagrada Familia. Poate că vor merge pur și simplu într-o țară exotică unde se ia contact cu alte culturi. Obsesia asta a noastră cu monumentele e hazlie pe alocuri.

Asta înseamnă, deodată, că vom condamna ,sine die, oamenii care merg la mall sau oamenii care nu merg în pelerinaj, la mănăstiri sau la Voroneț, corect? Adică nu are sens, nu are o logică aparentă pentru mine întrebarea „ce căutau copiii respectivi în Dubai?”, pentru că problema de moment nu este dacă aveau sau nu ceva de căutat în Dubai, cât faptul că și dacă, să zicem, ar fi fost la Luvru, cum spui tu, și s-ar fi întâmplat, Doamne ferește, o situație amenințătoare de viață în Paris, cum a fost cazul, nu ne-am fi pus problema decât cum să-i aducem acasă și de acolo, corect? Da, am trăit, chiar eram cu copiii în Londra când au fost atacurile și… Ia că ia! Da, am trăit-o personal. Să nu uităm vreun moment că, de fapt, nu e vorba de ceea ce tu întrebi, corect știi? Efectul ăsta obtuzist… „Ce-ați căutat acolo?” Nu contează ce căutau acolo, cu siguranță nu căutau bombe și rachete. Cu siguranță nu căutau să intre într-un caz de război în care, de fapt, observăm sau asistăm la demantelarea unui regim terorist.”, mai spune Gabriel Diaconu.

Acesta punctează faptul că Dubai a devenit zonă atacată ca o consecință a retalierii iraniene și nu este parte din conflictul inițial.

“Sunt lucruri diferite aici, pentru că niciuna dintre țările care momentan sunt vizate de rachetele IRGC-ului nu sunt lovite pentru apărarea Iranului. Asta face parte din răspunsul informațional și sunt lansate pur și simplu din ură. Ura este cu privire la faptul că regimul lor, care este un regim profund teocratic și profund, dar profund antiuman, care ține captiv un popor de 50 de ani aproape, își vede sfârșitul și atunci aruncă o parte din disperare în țările din prejur, care nu sunt, prin definiție, neapărat suporteri ai Statelor Unite sau ai Israelului și care sunt doar vecini geografici și care nu au contribuit cu nimic la acțiunea kinetică din Iran, dar acum trebuie să facă, într-un fel sau altul, să apere oamenii care sunt pe teritoriul lor.

E o situație care, revin, este foarte delicată, foarte volatilă. Cred că absolut orice jurnalist, la momentul de față, până când vedem România acasă, ar trebui să fie foarte reținut în genul ăsta de comentarii malițioase, pentru că pentru românii care acum sunt departe de casă și în așteptare să ajungă e o situație foarte tensionată și fără răspuns imediat.”

Din punct de vedere al stării de spirit, spun profesoarele, și au transmis că așa se simt și copiii, sunt extrem de calmi, dar putem vorbi și de o paralizie a simțurilor în situație de criză?

“Eu am o observație, iarăși, pe fond, judicioasă. În primul și în primul rând, una este imaginea pe care o vezi la televizor, alta este felul în care atmosfera, să zicem, devine glacială împrejur când toată lumea resimte o nesiguranță. Îți dau drept contraexemplu perioada pandemică, este o perioadă care este aproape de toți românii, și când, și dacă, și dacă nu venea, între ghilimele, agresorul pe strada ta, resimțeai o stare de vigilență.

Această vigilență nu este sinonimă cu panică, dar este o stare care este modificată. Noi spunem, în științele psihologice și psihiatrice, o stare de intenționalitate. Cu alte cuvinte, și dacă, să zicem, atmosfera e calmă, echilibrată și e compensată de prezența unui adult, nu este o situație uzuală, nu este business as usual, cum zic englezii. Nu este ca și cum programul de relaxare ar fi în continuare valid; este pur și simplu o adaptare intențională la un stresor acut, și acel stresor acut nu e de luat în ridicol sau nu e de bagatelizat. Este un stresor imediat.

Și de ce este un stresor imediat? Evident, până acum, țările din prejur nu și-au pus problema să monitorizeze spațiul aerian pentru rogue missiles, pentru rachete scăpate de sub control sau chiar îndreptate cu țintă către obiective civile din Qatar, Oman, Bahrain, Kuweit etc. Dar, la momentul de față, orice se poate întâmpla. Mă refer din perspectivă operațională a țărilor respective, unele care au sisteme militare de apărare avansate sau foarte avansate, altele mai puțin. Să nu uităm că zilele acestea este pentru prima oară în istoria Burj Khalifa când acea construcție a fost lovită, și este un simbol al regiunii.

Drept urmare, faptul că a fost lovită este o acțiune teroristă. În Burj Khalifa nu existau obiective militare americane sau israeliene, existau turiști. Dar pentru un ecosistem atât de radical schimbat cum este cel din Iran, însăși existența civilizației și a libertății devine o formă de agresiune, pentru că le punem în față o oglindă până la urma teologiei urii pe care au practicat-o vreme de atâția ani.”

“ În anii aceștia, cred că unii dintre oamenii care în anii ’90 făceau apologia tineretului, cred că s-au imbecilizat doctrinar”

Psihoterapeutul spune că limbajul folosit la adresa grupurilor prinse acolo este asemănătoare cu situația de conflict violent în care se găsesc.

“Acum, ca să revin la Cristian Tudor Popescu și alții făcuți din același aluat. Să ne uităm un pic cu atenție. Știi ce înseamnă, până la urmă, limbajul adecvat și limbajul agresorului? Până la urmă, cât preț pune Cristian Tudor Popescu pe copii? Eu am copii, de exemplu, care în momentul ăsta stau cu mine în mașina în care i-am luat de la școală.

Ce spune, până la urmă, jurnalistul Cristian Tudor Popescu părinților acelor copii? Că au fost neatenti și vanitoși, prin parafrază, că și i-au trimis acolo, că puteau mai bine să-i trimită la Balcic? Asta este lecția de luat pentru părinții acestor copii? Sau, mai degrabă, o lecție fundamentală despre respectarea drepturilor și libertăților și, până la urmă, apărarea unor valori? Toți, la momentul de față, ne uităm cu îngrijorare la ce se întâmplă pentru poporul iranian și pentru copiii iranieni, copiii iranieni care sunt la fel de copii precum sunt și copiii români și care nu sunt victimele, dacă vrei, ale unei agresiuni americano-sioniste din perspectiva unor descreierați, ci care sunt, s-ar putea, la ceasul lor astral. Să nu uităm că acest regim, în urma protestelor, după unele calcule, ar fi exterminat zeci de mii de oameni. Zeci de mii de oameni, nu zeci de oameni.”

Acesta observă și o fractură de logică a celor care de altfel condamnă regimurile dictatoriale dar, în acest caz nu aprobă libertatea de a petrece vacanța într-o astfel de destinație.

“Zeci de mii de oameni este o populație mai mare decât a Făgărașului. Și asta pentru simplul fapt că s-au opus regimului, pentru simplul fapt că s-au opus lui Khamenei, pentru simplul fapt că s-au opus dictaturii teocrate de la Teheran. Dar ne uităm în zilele acestea, și poate că nu e corect politic să o spun, dar ne uităm la căderea ultimului dictator după Ceaușescu, din generația lui.

Și ce face Cristian Tudor Popescu? După ce a glorificat tinerii de la Revoluție din România, se întreabă pe oameni din aceeași generație cu tinerii de la Revoluție de ce și-au trimis copiii în Dubai. Sunt multe fracturi, dacă vrei, nu doar semantice, cât și empatice. Da, am pierdut „the big picture”, cum s-ar spune. În anii aceștia, cred că unii dintre oamenii care în anii ’90 făceau apologia tineretului, cred că s-au imbecilizat doctrinar.”

Faptul că situația a devenit un subiect de comentat este de asemenea un semn că vorbim de mentalități diametral opuse.

“Și cred că au devenit golemi, până la urmă: făpturi goale de conținut, doar carcasă și resentiment. Sunt în contact, eu personal, și ți-o zic și din poziție instituțională și informală, sunt în contact cu persoane care sunt prinse acum în zonă. Cel puțin la nivelul guvernului — nu e pentru mine să comunic, pentru că există o singură voce la Ministerul de Externe — dar informal pot să spun că suntem toți în alertă să-i aducem în siguranță acasă.”

Asemenea profesoarelor și psihoterapeutul crede că critica excesivă nu ajută situația în care se află cei 28 de tineri blocați în Dubai.

“Cu tot respectul pentru Ion Cristoiu „De ce a trecut puiul autostrada?” Nu ne ajută cu niciun pic pe oamenii de acolo să citească presa de acasă și să vadă că, de fapt, nu există suport pentru ei. Vreau să le transmitem că există suport pentru ei. Că nu sunt uitați, că nu sunt ignorați, că nu sunt tratați în zeflemea.

Știm cât de complicată este situația de acolo și nu minimizăm cu niciun pic partea de risc. Am avut mai multe mesaje în zilele astea vis-a-vis de, ce știu eu, anumite volatilitate, dacă pot să-și asigure cazare, dacă pot să-și asigure mâncare. Eu văd deocamdată — deși am fost de mai multe ori critic cu Ministerul de Externe — dar văd deocamdată un efort zi și noapte în Ministerul de Externe și în Guvernul României, și îl văd și în societate.”

Acesta a concluzionat spunând că astfel de poziționări “practic ne întorc unii împotriva celorlalți. Și aici, fiind vorba de copii, chiar nu văd miza. Sunt doar niște copii.”