Invitaţie la lectură

„O istorie literară a vinului în România”

“O istorie literară a vinului în România” este o cercetare a modului complex în care literatura noastră a reflectat transformările culturii vinului, ca şi (în subsidiar) ale culturii potatorice în întregul ei. Ea pune în evidenţă, cu forţa de necontestat a dovezilor materiale, faptul că literatura are capacitatea de a înregistra, uneori cu uluitoare sensibilitate, metamorfozele civilizaţiei materiale.

Totodată, cartea reprezintă şi o propunere de istorie tematică a literaturii române, luând ca etalon felul în care textul literar relaţionează cu unul dintre obiectele definitorii ale identităţii româneşti: vinul.

Acest volum nu este o istorie literară din perspectivă vini-viticolă. Nu este nici o istorie a vinului din perspectivă literară. Mai degrabă, o incizie în straturile de contact ale civilizaţiei materiale cu cea spirituală, ale sacrului cu profanul, ale înălţării spirituale cu bolgiile viciului, în viaţa comunităţii noastre de cultură.

“Este o carte despre întâlnirea cu unul dintre produsele eminente ale acestui pământ, întâlnire în care literatura are rolul de teren de joc. De aceea nu-mi propun să alcătuiesc ierarhii literare în funcţie de elementul viticol, căci în cuprinsul cărţii nu există determinări tipologice (şi cu atât mai puţin valorice) între cele două aspecte”, notează Răzvan Voncu, autorul volumului.

O carte de înţelepciune asezonată cu puţin vin. În 1698, Dimitrie Cantemir tipărea la Iaşi prima sa lucrare de filosofie, “Divanul sau Gîlceava înţeleptului cu lumea”. “Divanul” ne oferă surpriza unei lucrări dedicate înţelepciunii, dar în care vinul, simbol mai degrabă al neînţelepciunii, are o prezenţă abundentă. Un cronicar al vinului a fost Ion Neculce.

În privinţa vinului, perioada post paşoptistă cunoaşte, pe de o parte, dezvoltarea firească stimulată de concurenţa vinului de import, iar pe de altă parte, o repoziţionare pe care o operează pătrunderea masivă a berii, a şampaniei şi a lichiorurilor în mediul urban. Ghica ne spune într-o scrisoare cum îl porecliseră pe scriitorul Nicolae Filimon “mălai mare”, expresie sinonimă pe un palier colocvial a cuvântului gurmand. “Am văzut cârciumari amestecând vinul cu apa şi vânzând cu ocale cu două funduri, măcelari şi precupeţi vânzând cu cântare strâmbe şi m-am mâhnit”. Nu doar vinul, ci şi viţa-de-vie joacă un rol în romanul lui Nicolae Filimon. El era celebru în epocă nu numai pentru reţeta mielului fript haiduceşte, ci şi pentru descrierile vinurilor, fiind un minunat povestitor galant, cu mult umor. Amintită este şi “Frăţia vinului” de la “Borta Rece”. Berea împreună cu măslinele, icrele, ghiudemul, salamul intrau în strategia frugalităţii culinare. Oricum, reveria gastronomică era berea rece… Caragiale a fost el însuşi berar profesionist.

Simbolismul avea să descrie o relaţie specială cu cultura enologică. În aplauzele berii, vinul se retrage… De la austerul Macedonski la Dimitrie Anghel, un obişnuit al cafenelei literare de la Terasa Oteteleşanu, până la adevăratul poet al vinului, simbolistul George Bacovia, la care vinul şi solitudinea erau o pereche frecvent întâlnită, povestirile se înlănţuie.

O nouă epocă de strălucire a vinului în literatură: interbelicul, când Mateiu Caragiale face legătura dintre perioada interbelică şi cea anterioară, dintre modernism şi La Belle Epoque. În prima parte din “Craii de Curtea-Veche”, naratorul se întâlneşte la birt cu ceilalţi “crai” care consumau bucate naţionale şi beau ţuică.

În capitolul “Vinul gândirist” este privită relaţia poeziei lui Vasile Voiculescu cu vinul, aşa cum se detaşează din “Poeme cu îngeri” (1927), poezia intitulată “În vie”: “Cînd soarele, din ceruri stând să iasă,/ Tu urci, cu el în faţă, spre via neculeasă/ Aşa că multă vreme îl mai zăreşti pe coamă/ Rostogolit acolo, o fabuloasă poamă/ Căzută fără veste pe dealul viei tale”.

De altfel, şi Fundoianu a fost un poet al viei şi vinului, un mare poet al toamnei: “Vom cere/ în sticle vechi, cu lacăte la gură/ Puţină reverie şi tăcere”.

În schimb, la Camil Petrescu, vinul este snob, iar George Călinescu înfăţişează alte ipostaze ale vinului burghez. La Sadoveanu vinul este cinegetic şi mitic. Se bea mult vin în romanele lui. În schimb, în “Moromeţii” lui Marin Preda se bea foarte puţin vin. Ţăranii din Siliştea Gumeşti, atunci când beau, beau ţuică.

Un excelent prozator al vinului a fost Fănuş Neagu, vinul fiind o prezenţă permanentă în proza acestui autor, atât în cea de ficţiune, cât şi în portretele literare din “Cartea cu prieteni”.

Răzvan Voncu trece de la o epocă la alta, reînviind cu umor, dar cu o serioasă documentare, ceea ce am putea numi “Vinul de viaţă lungă”.

„Dar în odaia cramei cu focul în cămin, /Aduci pentru prieteni urciorul cel mai plin. // Te-aşezi cu ei la masă, citeşti şi prociteşti/ Şi vinul vechi şi vinul mai nou ce-l pritoceşti. // Butucii ard în sobă cu trosnet şi scântei./ Din rodul viei tale eşti bucuros să bei —/ Cucernic pentru oaspeţi ridici câte-o bărdacă,/ Pe fraţii-n poezie nu-i uiţi cu cana seacă.// Şi, ca poet al viei serbându-i sfântul hram,/ Închini pentru Horaţiu, Virgil şi Francis Jammes.”

Din poezia “Undrea” de Ion Pillat.

“Oraşele din câmpie”

Considerat o capodoperă a literaturii americane, de o frumuseţe neîndurătoare precum o tragedie greacă, romanul “Cities of the Plain” (1998), de Cormac McCarthy, a apărut şi în limba română.

Volumul încheie aşa-numita „Trilogie a Frontierei”, din care mai fac parte romanele “Căluţii mei, căluţi frumoşi” (1992), distins cu “National Book Award”, şi “Marea trecere” (1994).

Acţiunea, plasată în anul 1952, urmăreşte prietenia ce se leagă între cei doi protagonişti ai romanelor anterioare, John Grady Cole şi Billy Parham, la un ranch texan din apropierea graniţei cu Mexicul.

Viitorul lor pare din ce în ce mai nesigur într-o lume care se schimbă radical. Billy Parham se lasă atras în visul nebunesc al lui John Grady, care s-a îndrăgostit de o prostituată mexicană din Ciudad Juarez şi s-a hotărât să o elibereze din mâinile proxenetului ei şi s-o ia de nevastă. Dragostea lor se dovedeşte însă pe cât de inevitabilă, pe atât de periculoasă.

„Prin comparatie cu lirismul viril din «Căluţii mei, căluţi frumoşi» şi cu frumuseţea devastatoare din «Marea trecere», «Oraşele din câmpie» pare o carte simplă, dar având acea simplitate a dramelor zguduitoare. Cu aceste romane feroce, pustiitoare, nespus de frumoase, Cormac McCarthy a creat o capodoperă”, nota “The Sunday Times”.

Iar “Time Out” afirma: „Pentru forţa sa evocativă şi stilul prozei sale, pentru tristeţea sfâşietoare şi frumuseţea aspră, «Oraşele din câmpie» este o carte care trebuie citită pe îndelete, savurată. Romanul lui McCarthy reprezintă finalul autentic al unei capodopere din literatura americană”.

Apreciat romancier, dramaturg şi scenarist, Cormac McCarthy a abordat în scrierile sale o diversitate de genuri, de la goticul sudist la western sau la teme post apocaliptice, fiind recompensat pentru activitatea sa literară cu premii prestigioase precum “National Book Award”, “Premiul Pulitzer”, “National Book Critics Circle Award” sau Premiul “PEN/Saul Bellow” pentru întreaga creaţie artistică.

Ecranizările romanelor sale s-au bucurat de un mare succes, filmul “Nu există ţară pentru bătrâni”, regizat de fraţii Joel şi Ethan Coen, obţinând patru premii “Oscar”.

La Editura “Polirom” au apărut romanele: “Nu există ţară pentru bătrâni” (2010), “Meridianul sângelui” (2011), “Căluţii mei, căluţi frumoşi” (2011), “Marea trecere” (2012).

„Clinamen. Cum a început Renaşterea”

Despre un accident e vorba în cartea lui Stephen Greenblatt, adevărat thriller al unei descoperiri, anume găsirea într-o mânăstire germană, în 1417, de către secretarul pontifical Poggio Bracciolini, a unui manuscris vechi de şase sute de ani cuprinzând chiar poemul lui Lucretiu, socotit pierdut pentru totdeauna. Dat la copiat şi răspândit imediat în cercul umaniştilor vremii, “De rerum natura” a reprezentat tocmai acea abatere în preocupările lor care a făcut cu putinţă Renaşterea. Începând cu copia manuscrisului făcută de mâna lui Machiavelli, continuând cu exemplarul tipărit purtând comentariile marginale ale lui Montaigne, cu filozofia lui Giordano Bruno inspirată de lectura poemului sau cu ştiinţa lui Galileo Galilei, până la exemplarele aflate în biblioteca unuia dintre cei mai importanţi preşedinţi americani, Thomas Jefferson, ba chiar până la Darwin, Freud sau Einstein, poemul lucretian a contribuit din plin la modelarea gândirii şi ştiinţei aşa cum le cunoaştem astăzi. Un fascinant parcurs despre care vorbeşte, cu extraordinar talent, Stephen Greenblatt în cartea sa, distinsă în anul 2011 cu “Premiul Pulitzer” şi “National Book Award”.

“Bucătăria sclavilor”

În ciuda tuturor greutăţilor, va fi acceptată în „casa cea mare”, de unde stăpânul lipseşte, iar stăpâna se luptă cu dependenţa de opiu.

Kathleen Grissom marchează prin apropierea celor două personaje, mulatra Belle şi „alba” Lavinia, un contrast greu de pus în cuvinte. “Bucătăria sclavilor” este o poveste tragică, punctată pe alocuri de nesiguranţa aşteptării şi de înţelesuri noi ale realităţii familiale, unde dragostea şi credinţa, deşi trebuie să învingă orice piedică, eşuează adesea.

„Romanul de debut al lui Kathleen Grissom răstoarnă convenţiile prozei americane de gen. El intermediază multe momente tensionate, iar josniciile pe care le descrie ţin cititorul în tensiune, atent la finalul neaşteptat al unei cărţi ce are toate şansele să se termine fericit”, scrie cronicarul de la “Kirkus Reviews”.

„Acum câţiva ani, am restaurat împreună cu soţul meu un vechi han aflat pe pământurile unei plantaţii din Virginia. În vreme ce-i studiam trecutul, am dat peste o hartă pe care se află desenat, chiar lângă casa noastră, un loc: Dealul negrilor. Neştiind povestea lui, istoricii s-au gândit doar la semnificaţia numelui, care nu putea fi decât una tragică. Mi-am frământat mintea cu ea luni de zile. Până la urmă, am văzut cu ochii minţii o scenă la fel de limpede precum un film. Am început să scriu, iar cuvintele zburau pe hârtie. Am mers pe urmele unei fetiţe albe înspăimântate, alergând pe deal în spatele mamei înnebunite… aşa am inceput să scriu la «Bucătăria sclavilor»”, măturisea Kathleen Grissom.

“Sânge şi splendoare. Un roman despre familia Borgia”

O cronica flamboaiantă a uneia dintre cele mai spectaculoase familii din istoria lumii, semnată de o maestră a ficţiunii istorice, Sarah Dunant.

În cursa nebunească pentru putere şi faimă, membrii familiei Borgia scriu cu sânge un episod esenţial din istoria Romei, sursă de inspiraţie pentru nenumărate opere de artă care au surprins splendoarea şi cruzimea acestor trăitori ai secolului al XV-lea italian.

Spre sfârşitul secolului al XV-lea, frumuseţea şi prosperitatea Italiei sunt marcate de violenţă şi corupţie, mai cu seamă la Roma şi în sânul Bisericii Catolice. Cardinalul Rodrigo Borgia îşi foloseşte influenţa, cumpărându-i pe înalţii prelaţi, pentru a ajunge Papa Alexandru al VI-lea. Un papă spaniol într-un oraş italian însă e prilej de controverse şi conflicte pe care doar calităţile de excelent strateg şi diplomat ale lui Rodrigo Borgia le pot surmonta. Dacă familia Borgia e destinată să triumfe, acest charismatic politician cu un imens apetit pentru femei şi distracţii nu se va da în lături să-şi folosească propriii copii, pe Cesare şi Lucrezia, pentru a reuşi.

Spulberând miturile din jurul familiei Borgia, “Sânge şi splendoare” este un roman convingător, riguros şi captivant care reînvie lumea acesteia şi, totodată, celebrează forţa implacabilă a istoriei înseşi. Rodrigo Borgia urcă în scaunul papal începând cu anul 1492. Un politician abil, bun cunoscător al firii omeneşti şi mai ales al slăbiciunilor şi dorinţelor ei, Papa Alexandru al VI-lea visează să-şi atingă scopurile politice folosindu-se de membrii familiei ca de nişte simpli pioni, dar şi să-i păstreze pe aceştia în jurul lui, pentru că are nevoie de tandreţea şi căldura lor. Lucrezia Borgia e cea dintâi victimă a maşinaţiunilor politice ale tatălui ei: în vârstă de doisprezece ani când începe acţiunea romanului, ea va trece prin trei căsnicii, în drumul de la inocenţa copilăriei la experienţa dureroasă a maturităţii.

Prototip al Principelui lui Machiavelli, Cesare, fratele ei, a cărui iubire pentru Lucrezia e aproape incestuoasă, devine un războinic rece, calculat şi necruţător, capabil de fratricid – el este, de altfel, autorul moral al morţii fratelui său Juan.

“Două săptămâni dramatice din istoria României (17-30 decembrie 1947)”

“Ce cale au ales comuniştii români, cine a uneltit şi cum a fost organizată detronarea Regelui Mihai I, la ce mijloace s-a recurs şi cum a fost instaurată republica populară în ţara noastră — toate acestea sunt descrise în acest volum, în care se relatează zi cu zi, uneori oră cu oră, desfăşurarea evenimentelor nefaste din ultimele două săptămâni ale anului 1947. Nu este o istorie secretă, deşi unele dezvăluiri pot părea şi au fost chiar calificate de presă ca senzaţionale. Tot ceea ce se expune reprezintă, oricât ar părea de necrezut, fapte incontestabile, consemnate chiar în actele oficiale emanate de la guvernul Petru Groza sau extrase din presa vremii”, afirmă autorul volumului, Eleodor Focşeneanu.

Autorul urmăreşte să reconstituie evenimentele legate de abdicarea forţată a Regelui Mihai I de la 30 decembrie 1947. De aceea, înainte de toate, vrea să arate ceea ce s-a întâmplat în culise. Autorul caracterizează, nu fără temei, Guvernul Groza drept o bandă de falsificatori. Astfel, Guvernul Groza nu a fost altceva decât o marionetă care îi servea pe comuniştii din România şi Moscova. Acesta a participat la acest joc reprobabil, nu a guvernat ca premier, ci numai a executat ceea ce îi dictau deţinătorii reali ai puterii. În consecinţă, conchide autorul, “înlăturarea monarhiei şi instalarea republicii populare nu au reprezentat voinţa poporului român, ci au fost rezultatul unui complot pus la cale de Uniunea Sovietică şi executat de partidul comunist.

”Nu numai că am fost forţat de comunişti prin şantaj să semnez actul de abdicare, dar, mai mult, când ei au proclamat republica, Parlamentul era în vacanţă de Crăciun. Comuniştii au strâns la nimereală un număr insuficient de membri, în speranţa de a da uzurpării puterii de către ei o aparenţă de recunoaştere legală. Un studiu a fost făcut de un avocat din Bucureşti, cu numeroase referinţe precise. El ajunge la aceleaşi concluzii ca şi mine: din punct de vedere legal, România continuă să fie o monarhie, iar eu continui să fiu şeful Statului”, citim într-un dialog al Regelui Mihai cu Philippe Viguié Desplaces.

“Cartea se constituie într-o lecţie de istorie contemporană de negăsit în vreun manual, dar şi într-una de democraţie: eminentul jurist care este autorul ei priveşte acţiunile şi actele PCR dirijate de Kremlin în acele zile, din punctul de vedere al Constituţiei României (cea în vigoare la acea dată, din 29 martie 1923), adică din punctul de vedere al Statului de Drept”.

“Un motan pe nume Bob”

În primăvara anului 2007, James Bowen găseşte într-un adăpost un motan portocaliu rănit. Are grijă de el şi îl botează Bob. Cei doi devin prieteni nedespărţiţi. Intervievat de jurnalistul Gary Jenkins, James Bowen îşi spune povestea şi astfel apare, în 2010, romanul autobiografic “Un motan pe nume Bob”, devenit bestseller şi tradus în aproape treizeci de limbi. Plină de umor, curaj şi determinare, povestea inteligentului Bob descrie lumea celor care trăiesc la limita supravieţuirii şi vorbeşte despre decădere şi singurătate, învinse atunci când preocuparea faţă de fericirea altcuiva devine un motiv pentru a-ţi schimba în bine viaţa.

James Bowen s-a născut în 1979, în Surrey, iar în prezent trăieşte în Londra, unde face street performing. În copilărie, după divorţul părinţilor, se mută pentru mai mulţi ani în Australia. Revine în Marea Britanie în 1997, însă curând ajunge să trăiască pe străzi. În încercarea de a se desprinde de realitatea debusolantă, devine dependent de heroină. Va intra apoi, în 2007, într-un program guvernamental de ajutorare a dependenţilor de droguri. În aceeaşi perioadă, în adăpostul în care locuia găseşte un motan, pe care îl botează Bob, după un personaj din filmul “Twin Peaks”. Cei doi rămân împreună şi, treptat, vor deveni cunoscuţi de călătorii autobuzului 73, apoi de întreaga Londră, prin filmuleţe postate pe YouTube. Între timp, James a renunţat la programul ce-l ajută să scape de dependenţa de heroină şi spune că tot ce i s-a întâmplat bun în viaţă i se datorează motanului Bob, prietenul său.

„Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”

Împreună cu TVR, Adrian Cioroianu a trecut la realizarea unui serial de 101 episoade din istoria noastră. Fiecare astfel de episod spune o poveste, în numai 5 minute de film. Paginile cărţii reprezintă, adaptate, scenariile propuse pentru aceste scurte documentare. Sunt poveşti reale, despre o lume reală – sau despre fantasmele românilor dintr-o epocă sau alta. De la povestea coroanei lui Carol I şi până la vânătorile lui Nicolae Ceauşescu, de la războaiele pe care le-am câştigat şi până la tratatele care ne-au modificat frontierele, trecutul nostru este plin de astfel de poveşti. Autorul spune poveşti nu pentru că idealizarea trecutului ar fi obligatorie – ci pentru că Istoria, de fapt, aceasta este: o poveste, pe cât posibil mai apropiată de realitatea de altădată. Un istoric este un cercetător al trecutului, desigur – dar, înainte de toate, el este un profesionist care spune o poveste despre cei ce-au fost şi cele ce s-au întâmplat.

Adrian Cioroianu este autorul volumelor de succes „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (2005) şi „Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (2009), ambele apărute la Curtea Veche Publishing.

Născut în 1967, la Craiova, este Doctor în Istorie al Universităţii “Laval” din Québec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în “Istoria Contemporană a României”, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (ca profesor, în prezent), unde susţine cursuri (pentru licenţă şi Masterat) de Istorie a regimului comunist din România şi de Istorie a Rusiei postsovietice. Din octombrie 2011 este director al Departamentului “Istoria Românilor şi a Sud-Estului Europei” din Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor şi ulterior colaborator permanent al revistei Dilema / Dilema veche, prof. Cioroianu publică constant în revistele “Foreign Policy — România”, “Historia”, “Istorie şi civilizaţie” sau “Scrisul românesc” (din Craiova) ş.a.

“Secretele succesului”

Volumul, semnat de Dale Carnegie, considerat cel mai important autor de literatură motivaţională al secolului XX, conţine principiile acestui autor menite să facă viaţa mai uşoară. Cărţile lui au făcut istorie şi sunt încă printre cele mai citite din lume.

Pentru “Curtea Veche Publishing”, “Secretele succesului” a inspirat, în 1998, apariţia editurii şi primul volum publicat, volum ce în continuare este bestseller al editurii. Au urmat, de-a lungul anilor, titluri noi din seria de autor, precum “Liderul poţi fi tu”, “Lasă grijile, începe să trăieşti”, “Cum să vorbim în public”, “Tehnici de a vinde” şi “Secretele succesului în era digitală”.

Sfaturile lui Dale Carnegie vă arată cum să deveniţi un interlocutor agreabil, de ce e bine să faceţi complimente dezinteresate, când e cazul să vă retrageţi dintr-o dispută, ce anume trezeşte dorinţa de cooperare a partenerilor, cum să faceţi o bună impresie de la prima întâlnire, cât de important e zâmbetul, prin ce strategii vă puteţi autopromova în ochii celorlalţi, în ce fel puteţi adresa critici fără să provocaţi resentimente, de ce e recomandat să vă admiteţi propriile greşeli înainte de a le face reproşuri altora, cât de adevărat e proverbul care spune că „vorba dulce mult aduce“, cum să răspundeţi la plângerile altora, unde se termină sinceritatea şi începe brutalitatea, de ce nu funcţionează pe termen lung strategia de a da ordine, cum să vă ajutaţi ajutându-i pe ceilalţi — şi multe altele.

Carnegie dovedeşte că, în cele din urmă, ceilalţi ne vor trata exact aşa cum îi tratăm. Comportamentul interlocutorilor oglindeşte propriul comportament.

Dale Carnegie (pe numele lui real Dale Carnegey) s-a născut pe 24 noiembrie 1888 la o fermă săracă din Missouri şi s-a stins din viaţă pe 1 noiembrie 1955, la Forest Hills, New York. După absolvirea facultăţii, vinde cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi obţine câteva roluri ca actor la New York, fără mare succes. În 1912, este angajat de “Young Men Christian Association” să predea cursuri pentru adulţi şi descoperă, accidental, o metodă prin care poate diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel începe faimoasa carieră de orator şi autor de mare succes a lui Dale Carnegie.

În 1936, Dale Carnegie publică “How To Win Friends and Influence People” (“Secretele Succesului – cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent”), care a înregistrat încă de la publicare un succes răsunător. De-a lungul anilor, această lucrare, considerată opera de referinţă a lui Carnegie, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare. Ea a fost tradusă în toate limbile de circulaţie internaţională, iar în limba română a apărut la “Curtea Veche” pentru prima dată în anul 1997. O altă lucrare de referinţă, publicată în 1948, este “How to Stop Worrying and Start Living”, apărută în limba română la Curtea Veche Publishing sub titlul “Lasă grijile, începe să trăieşti” — o colecţie de sfaturi uşor de pus în aplicare pentru a face faţă mai bine stresului. Dintre cărţile lui Dale Carnegie, aceasta a avut cel mai mare succes în Europa.

Eforturile lui Dale Carnegie de răspândire a unor metode prin care ne putem optimiza relaţiile cu semenii şi cu lumea au fost continuate de “Fundaţia Carnegie”. Cursurile pe care Carnegie însuşi le-a iniţiat şi predat sunt frecventate şi astăzi de zeci de mii de oameni din întreaga lume, confirmând actualitatea şi utilitatea metodelor scriitorului. Aprofundarea acestor practici e vitală pentru toţi cei care doresc să ocupe posturi importante în ierarhiile companiilor occidentale.