“L’ultima foglia”, cu Cristina Cepraga, la “Raindance Film Festival”
“L’ultima foglia / The Last Leaf” în regia lui Leonardo Frosina, în care joacă actriţa Cristina Cepraga, a fost ales pentru selecţia oficială a “Raindance Film Festival”, a 21-a ediţie, eveniment desfăşurat la Londra între 25 septembrie şi 6 octombrie.
Anul acesta, “Raindance Film Festival” a aniversat 21 de ani de film independent. Ediţia din 2013 a adunat 100 de lungmetraje şi peste 150 de scurtmetraje. “L’ultima foglia” a fost invitat în cadrul secţiunii “La Dolce Italiana” şi a rulat la “Vue Piccadilly”, chiar în plin Piccadilly Circus.
Filmul a avut succes şi “a fost îmbrăţişat cu multă căldură şi aplauze. Pare că a plăcut mai mult decât ne aşteptam”, spune Cristina Cepraga. Răceala tipic englezească a fost pare-se încălzită de emoţiile puternice stârnite de film”.
“L’ultima foglia” este drama a unui cuplu de italieni din Roma, a căror relaţie de iubire se deteriorează aproape inevitabil. Cristina Cepraga joacă rolul Elei, o tânără barmaniţă româncă ce lucrează la periferia Romei. Visul ei este ca într-o bună zi, cu banii obţinuţi, să se întoarcă acasă, în România, şi să-şi deschidă micul ei băruleţ cu cafea adevărată, italiană.
Zeno şi Rossana sunt un cuplu de italieni uşor trecuţi de prima tinereţe care se mută la Roma cu serviciul. Zeno (jucat de Fabrizio Ferracane) este paznic de noapte, iar Rossana (Giorgia Cardaci) fusese profesoară de muzică. Acum este şomeră pentru că nu reuşeşte să-şi găsească de lucru în marele oraş. Relaţia celor doi începe să se deterioreze, iar faptul că ea nu lucrează, în vreme ce el este plecat în fiecare noapte, nu reprezintă singurele motive.
În acest context nefast al relaţiei dintre cei doi apare Ela, o tânără barmaniţă de origine română (interpretată de Cristina Cepraga). Ea devine pentru Zeno un refugiu, un pretext în plus pentru a sta departe de casă. Între cei doi se naşte treptat o legătură puternică, apoi pasională. Dragostea pentru Ela îl îndepărtează pe Zeno de Rossana, care între timp descoperă că este însărcinată. Finalul filmului este unul deschis.

Cristina Cepraga la Raindance Film Festival
Cristina Cepraga a fost invitată de “Raindance” împreună cu regizorul filmului, Leonardo Frosina, şi doi dintre producători, Barbara Bruni şi Giuseppe Frosina. La finalul proiecţiei, cei patru au stat de vorbă cu publicul din sala de cinema, inclusiv cu presa britanică şi internaţională, despre realizarea filmului, substratul poveştii, despre regie şi joc sau detalii “behind the camera”. Au fost, de asemenea, spectatori care au făcut-o să zâmbească pe Cristina, când şi-au exprimat dorinţa ca personajul său, Ela, să fie dezvoltat mai mult, să aibă mai mult loc în poveste, ei fiind interesaţi de ce se întâmplă mai departe cu ea, ce alegeri va face.
Premiera a fost urmată de recepţia dată în onoarea filmului italian la Institutul Cultural Italian, unde directorul festivalului “Raindance” şi colegi din industria cinematografică i-au felicitat pe cei din echipă.
“L’ultima foglia” este filmul de debut al regizorului italian Leonardo Frosina şi a avut premiera în Italia la începutul lunii aprilie. Are deja trei premii: “Cea mai bună actriţă”, pentru Giorgia Cardaci la “Festivalul Filmului Independent” de la Roma (RIFF) şi la “Film Spray Festival” în Florenţa. Tot la acesta din urmă, directorul de imagine al filmului, Sandro Magliano, a obţinut premiul pentru “Cea mai bună imagine”. “L’ultima foglia” a fost inclus în selecţia pentru “OFF Plus Camera”, a “Festivalului de Film Independent” din Cracovia, la secţiunea “Noul cinema italian”. Lungmetrajul a rulat în cadrul mai multor evenimente de cinema în Italia şi pe plan internaţional.
“Cu siguranţă producătorii, ca şi noi, actorii, de altfel, dorim distribuirea filmului, aşa că totul depinde de asta. Traseul festivalurilor va continua fără doar şi poate. S-ar putea să avem susţinere şi din România, din partea unui producător, pentru a-l promova şi acolo, acasă”, a declarat Cristina Cepraga.
Actriţa se ocupă personal zilele acestea de realizarea unei proiecţii a filmului în cadrul “Academiei di Romania”, de la Roma, unde, probabil, va continua să organizeze evenimente culturale de acum înainte.
“Raindance Film Festival” este unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de film independent (plus şcoală de film) din Europa. Scopul său este promovarea filmelor independente şi a cineaştilor din Marea Britanie, precum şi din întreaga lume.

Împreună cu regizorul Leonardo Frosina şi cu Barbara Bruni, la Festivalul londonez
De-a lungul timpului, “Raindance” a fost gazda unor personalităţi consacrate: Christopher Nolan, Ewan McGregor, Shane Meadows, Ken Loach, Marky Ramone, Iggy Pop, Anton Corbijn, Jeremy Irons, Terry Gilliam, Quentin Tarantino (“Pulp Fiction” şi-a făcut aici debutul în Marea Britanie), Faye Dunaway sau Lou Reed. Juriul ultimilor ani a cuprins nume precum Judy Dench, Lemmy (Hawkind), Charles Saatchi (cofondatorul Saatchi & Saatchi), Armando Iannucci sau Tom Waits.
Cristina Cepraga s-a născut în Bucureşti, într-o familie de artişti, mama ei fiind un cunoscut regizor muzical, iar tatăl, jurnalist tv. A absolvit Universitatea de Teatru şi Film în Bucureşti. În urmă cu mai bine de opt ani a părăsit ţara, iar acum trăieşte în Italia.
Cel mai recent film de cinema în care a putut fi văzută anul trecut şi la noi a fost comedia “Gianni e le donne / Gianni şi femeile” (2011), cu Gianni Di Gregorio. Alte filme recente în care a jucat au fost “Gun of the Black Sun” (2011) şi “5 (Cinque)” tot în 2011.
În prima parte a şederii ei în Italia a apărut în diverse scurtmetraje, majoritatea în regia lui Emanuele Cerman: “Welcome to Italy” (2007), “Perche nessuno mai riccordi” (2007), “Silent Park” (2008), “Indako Ultra” (2009), “Ballando con l’Elzheimher” (2010), “The Sunset” (2011). Dar şi în “Car Horn” (2009), semnat de Fabrizio Prada, şi în “Nine Minutes” (2007), de Florin Kevorkian.
De asemenea, Cristina Cepraga a avut roluri şi în câteva seriale tv difuzate în Italia: “The Heritage – Moştenirea” de Lari Maronese & Mihai Brătilă, “Butta la luna 2” de Vittorio Sindoni, “Intelligence” de Alexis Sweet, “Medicina generale 2” de Luca Ribuoli, “Don Matteo”, “Distretto la polizia”, “Colpi di sole” – Luca Ribuoli, “Carabinieri 5.
Printre piesele de teatru în care a jucat în Italia se numără: “Dei tradimenti e dei demoni” (2005), de Emanuele Cerman, “Gocce” (2009), de Virginia Barret şi “Monologues” (2010), de Agostino Marfella. În perioada petrecută în România a interpretat roluri în piesele “Romeo şi Julieta” (2001), “Bolnavul închipuit” (2002), “Trei surori” (2002) şi “Commedia dell’ arte” (2003), regizată de Viki Moldovan.
Ioana Flora, la “Nederlands Film Festival” din Utrecht

Ioana Flora în A Long Story
Ioana Flora este personajul principal feminin în filmul olandez “A Long Story / Black Sea” (titlul de lucru), peliculă care a avut premiera în cadrul Festivalului de Film Olandez, desfăşurat între 25 septembrie şi 4 octombrie.
Ward (interpretat de Raymond Thiry) este un olandez în vârstă de 48 de ani care şi-a pierdut recent soţia în Franţa, acolo unde se stabiliseră de ceva vreme. În încercarea de a-şi reface viaţa în ţara natală, Ward angajează un muncitor român, pe vorbăreţul Doru (Andi Vasluianu), 35 de ani, care lucrează în Olanda. Într-o zi, românul Doru dispare definitiv din peisaj, aşa că Ward se simte obligat să aibă grijă de băiatul acestuia de 9 ani, care venise în vizită la tatăl său, în Olanda. Aflând că Doru a murit într-un accident, Ward decide să-l menajeze pe băiat şi chiar să-l ducă el înapoi în România, acolo unde locuieşte mama sa (Ioana Flora), împreună cu alte două surori.
Călătoria celor doi către ţara de la malul Mării Negre şi apoi întâlnirea cu restul familiei îl transformă pe Ward şi îi reaprind dorinţa de viaţă.
Alături de Ioana Flora, în film joacă actorii români Victor Copariu, Andi Vasluianu şi Alina Berzunţeanu. Personajul principal masculin este interpretat de actorul olandez Raymond Thiry (“Black Out”, “Winter in Wartime”), unul dintre cei mai apreciaţi actori olandezi de film şi de teatru. “A Long Story” reprezintă debutul în lungmetraj al regizoarei olandeze Jorien van Nes, autoarea mai multor seriale pentru televiziune şi cunoscută realizatoare de filme documentare.
La premiera oficială a filmului au fost prezenţi atât oameni de film, din industria cinematografică internaţională, cât şi public de festival.
“Când eşti prezent la o premieră, alături de ceilalţi spectatori, simţi sala foarte bine, îi simţi vibraţia. Aseară am simţit că publicul a mers cu noi, cu filmul, cu povestea. Oamenii au fost foarte deschişi în a-şi exprima reacţiile pe care le-au avut în timpul proiecţiei, au venit cu emoţii puternice la mine, la final”.
“A Long Story” are multe momente dramatice şi este uşor să cazi în patetism. “Ştii cum se spune – Când plânge actorul, nu plânge spectatorul. N-a fost aşa”.
După proiecţie, un spectator i-a spus actriţei că are “20 de feţe diferite“ în film, “şi toate foarte reale“. 20 de transformări interioare, în timpul jocului, pornite dinăuntru, exprimate în concordanţă cu trăirile personajului său şi pe care spectatorii le-au perceput ca atare. “Pentru un actor, acesta este unul dintre lucrurile pe care şi-ar dori cel mai mult să le poată exprima şi unul dintre cele mai frumoase complimente care i se pot face“, spune Ioana Flora.
Regizoarea croată Rada Šešić, profesor în cadrul “Academiei Olandeze de Film şi Televiziune” şi colaboratoare a numeroase festivaluri de film, i-a spus Ioanei Flora, după proiecţie: “Umplii ecranul! Îl faci să vibreze”.

Secvenţă din pelicula A Long Story
“Am perceput filmul ca pe un mix între sensibilitatea fiecărei ţări – România şi Olanda – între culturi şi mentalităţi diferite, de la stil la jocul actoricesc“, spune Ioana Flora. “În România facem film foarte vorbit, cu multe dialoguri. Vorbim mult şi o facem bine, cu firesc şi autenticitate. Olandezii exprimă mai puţin prin cuvinte, şi mai mult prin stări, prin emoţii nespuse, pe care le-am simţit puternice, bine legate“, adaugă actriţa. Am preluat unii de la ceilalţi puţin din altceva decât ce ne este specific fiecăruia, lucruri care s-au îmbinat foarte bine în joc – foarte bun, atât al colegilor mei, Alina Berzunţeanu, Andi Vasluianu şi copilul Victor Copariu, cât şi al celor olandezi”.
Din echipa română, la premiera oficială de la Utrecht au fost prezenţi, împreună cu Ioana Flora, producătoarea Ada Solomon, actorul – copil Victor Copariu şi directorul de producţie Adrian Pavelescu.
“A Long Story” este o producţie “Circe Films” (Amsterdam), în coproducţie cu “HiFilm” (România), reprezentată de Ada Solomon.
Actriţă de film, teatru şi televiziune, Ioana Flora a devenit cunoscută publicului în urma rolului său din “Marfa şi banii” (2001), al lui Cristi Puiu, alături de Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol. A fost primul lungmetraj românesc selectat la Festivalul Internaţional de la Cannes în 2001.
Ioana Flora a primit, în 2007, prestigiosul “Premiu pentru cea mai bună actriţă” la “Festivalul Internaţional de Film” de la Salonic, pentru rolul său din „Pescuit sportiv”, în regia lui Adrian Sitaru.
Anul trecut, ea a câştigat “Premiul Gopo” pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea sa din filmul „Periferic”, în regia lui Bogdan George Apetri, şi “Premiul Pro Cinema” pentru “Cel mai bun artist al anului”.

Victor Copariu, un viitor mare actor
Ioana Flora a fost selectată în programul “Talent Campus” din cadrul Festivalului Internaţional de la Berlin, în 2012. Rolul care i-a adus selecţia este cel al Laviniei, din “Periferic”. La Berlin, Ioana a avut ocazia să-i întâlnească pe Tony Gatlif (“Gadjo Dilo”, “Transylvania”, “Exils” – “Cel mai bun regizor”, Cannes, 2004) şi pe actriţa Juliette Binoche (“Pacientul englez” – “Oscar”, “BAFTA” şi “Ursul de Argint” pentru “Cea mai bună actriţă în rol secundar”, “Bleu”, “Caché”).
Actriţa alternează rolurile de film cu cele de teatru şi de televiziune. Piesa de teatru în care Ioana Flora joacă acum este “Ciao, bella”, o producţie independentă, în regia Antoanetei Zaharia. Cel mai recent serial TV în care apare zilele acestea este “Îngeri sălbatici” (Acasă TV).
Ada Solomon (HiFilm Productions), coproducătorul român al filmului, este producător al multor filme cunoscute şi apreciate pe plan internaţional, printre care: “Poziţia copilului” (regia: Călin Peter Netzer) – Ursul de Aur, Berlin, 2013, “Toată lumea din familia noastră” (regia: Radu Jude), “Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (regia: Adrian Sitaru), “Kapitalism – reţeta noastră de succes” (regia: Alexandru Solomon), “Medalia de onoare” (regia: Călin Netzer), “Felicia înainte de toate” (regia: Melissa de Raaf şi Răzvan Rădulescu), “Cold Waves – Război pe calea undelor”, “Marilena de la P7” etc.
De-a lungul timpului, Ada Solomon a făcut parte din juriul unor competiţii importante precum: “Shooting Stars”, program organizat de “European Film Promotion” în cadrul Berlinalei, Secţiunea “Scurtmetraj” a Festivalului de Film de la Berlin, Competiţiile internaţionale ale festivalurilor de la Clermont-Ferrand (Franţa), Namur (Belgia), Uppsala (Suedia).

Raymond Thiry şi Andi Vasluianu în A Long Story
“Circe Films” este o companie din Amsterdam care produce filme de lungmetraj pentru piaţa naţională şi internaţională. Proiectele “Circe” au fost selecţionate de-a lungul timpului pentru a participa la festivaluri importante precum Cannes, Berlin, Veneţia, Toronto, Rotterdam.
“Festivalul Filmului Olandez” (Nederlands Film Festival) este echivalentul “Premiilor Gopo” din România şi are loc în fiecare an, toamna, la Utrecht. Având misiunea declarată de a promova filmul şi cultura olandeză, competiţia selectează lungmetraje, filme documentare, de animaţie, scurtmetraje, filme pentru tv şi alte evenimente culturale.
Anul acesta, Festivalul a ajuns la ediţia a zecea. Marele premiu al Festivalului Filmului Olandez se numeşte “Golden Calf” (Viţelul de aur). Au primit distincţia respectivă regizori olandezi precum: Dick Maas, Paul Verhoeven, Mike van Diem (Oscar pentru “Cel mai bun film de limbă străină” în 1997, cu filmul “Character”), Theo van Gogh (asasinat în 2004), Marleen Gorris (Oscar pentru “Cel mai bun film de limbă străină” cu “Antonia’s Line”, în 1995), Bert Haanstra (Oscar pentru scurtmetraj documentar în 1960).