Ioana Pârvulescu a primit Premiul European pentru Literatură

Scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit, joi, la Târgul de la Göteborg, Premiul European pentru Literatură, distincţia fiindu-i înmânată de Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, informează site-ul oficial al trofeelor.

Scriitoarea a fost recompensată pentru romanul „Viaţa începe vineri” (2009), apărut în 2011 şi în traducere suedeză, la editura Bonnierforlagen, în traducerea Jeanei Jarlsbo, cu sprijinul ICR – prin programul TPS derulat de Centrul Naţional al Cărţii.

Premiul European pentru Literatură recompensează cei mai buni autori debutanţi şi în curs de afirmare din toată Europa. Organizat de Comisia Europeană în cooperare cu Federaţia Europeană a librăriilor, Consiliul Scriitorilor europeni şi Federaţia Editorilor europeni, concursul este deschis pentru autori din 37 de state implicate în Programul UE Cultura.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.