Recitiţi în Cotidianul dovezile că Traian Băsescu minte

Ioana și Traian Băsescu pierd moșia Nana, plătesc creditul la CEC Bank și încurcă proprietățile țăranilor

  • Ce prevede legea pentru actele privitoare la terenurile proprietate publică?
  • Cum se întoarce moșia de la Nana în proprietatea statului român?
  • Ce pățesc țăranii din Nana cu pământurile aflate sub sechestru?
  • De ce nu mai pot călca în Nana nici Elena Udrea și nici familia Băsescu?
  • Cum plătește Ioana Băsescu creditul de la CEC Bank?

A fost Traian Băsescu păcălit de un italian șmecher, unul adus special pentru această operațiune, sau s-a grăbit, a forțat nota și s-a ars. Sau pur și simplu cel care le știa și dădea sentimentul că le învârte și le știe pe toate are totuși un computer perimat? Întrebarea aceasta stăruie chiar și în mintea procurorilor și a țăranilor de la Nana. Altfel de ce a cumpărat pe fugă o moșie atât de frumoasă fără să facă verificările minime? A împins-o în față pe fiica sa Ioana, a presat și CEC-ul pentru un credit neobișnuit și, fără să își dea seama ce face, a înghițit o ghiulea încinsă, pe care n-o va mai digera până la sfârșitul vieții. Traian Băsescu plătit pe semnătura Ioanei Băsescu (după cum a mărturisit singur la TV) cu suma de 4.600.000 lei (adică aproximativ 1.000.050 EUR) pentru 298 de hectare de pământ în comuna Nana, județul Călărași. Conform unei decizii a procurorilor, în acest moment, 200 de hectare din terenurile familiei Băsescu sunt puse sub sechestru. Terenurile de la Nana nu puteau fi repartizate țăranilor pentru simplul fapt că erau proprietate publică a statului. Iar schimbarea statutului acestora s-a făcut fără respectarea Legii 213/1998. Așa se explică de ce în 30 septembrie 2014, DNA a dat următorul comunicat:

Ce stă la baza sechestrului pe moșia de la Nana?

Iată comunicatul DNA:

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de următoarele persoane care, la data faptelor, aveau funcţiile arătate, după cum urmează:

ŞERBAN JENEL, prefect al județului Călărași,
COMAN CORNEL, subprefect al judeţului Călăraşi,
CLĂBESCU DORU EDUARD, subprefect al judeţului Călăraşi,
IFRIM ELENA, șef serviciu – Instituţia Prefectului,
NĂBÎRGEAC ION, director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi,
DOBRE AURELIAN, director executiv în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi,
JARUL EUGEN, şef al Administrației Domeniilor Statului – sucursala Călăraşi;
PŞANU STELIAN, director al Societății Naţionale “Îmbunătăţiri Funciare” Călărași,
TUDONE DUMITRU, secretar general, Consiliul Judeţean Călărași;
MARINESCU BADEA, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti;
TITU ANA, director al Direcţiei Silvice Călăraşi,
BURUIANĂ CORNEL, reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Proprietarilor de Pământ, de Păduri „ Propact „,

MANEA VICTOR, DOROBANŢU DOREL, TUDOR LUCIAN, CULEA DUMITRU, GIUREA CONSTANTIN, CHIRICĂ CONSTANTIN, reprezentanţi ai comisiilor locale de fond funciar din localităţile Fundulea, Lupşanu,Gurbăneşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Tămădău,

toţi, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, cu consecințe deosebit de grave.

Din ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora:

La data de 12 iulie 2007, suspectul Dorobanțu Dorel și un reprezentant al OCPI Călăraşi au încheiat un proces-verbal de delimitare a unei suprafeţe de 1982,54 ha, aflată în domeniul public al statului (administrarea Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agrcolă Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu, invocând art. 47 din regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 şi fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafeţe.

Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă….”

Ce a cumpărat Traian Băsescu sub pălăria fiicei sale?

Din cele 298 de hectare cumpărate de Traian Băsescu de la Berfige SRL, de ce 200 de hectare au fost puse sub sechestru? În 2007 (când Traian Băsescu era atotputernic și devastator), Comisia județeană de fond funciar Călărași, prin Hotărârea 1604 /13 07 2007, a dispus trecerea suprafeței de 1.982,54 hectare din domeniul public al statului în domeniul privat al orașului Fundulea cu scopul de a fi pusă la dispoziția Comisiei locale de Fond funciar. De aici a început nenorocirea țăranilor din Nana, dar și beleaua arogantului titular al fotoliului de la Cotroceni. Respectiva suprafață era proprietate publică a statului român. Iată anexa 2 a Legii 220/2002 care conține suprafațele proprietate publică aflate în administrarea stațiunii:

Anexe Legea 290/ 2002

Cum s-a făcut? Printr-o hotărâre a Comisiei județene de Fond Funciar a județului Călărași, care nu are asemenea atribuții. După cum se vede, Hotărârea 1604 /13 07 2007 a Comisiei județene de Fond Funciar nu este opozabilă unei suprafețe aflată în proprietatea publică a statului român. După această logică de tavernă, Comisia locală de Fond Funciar ar fi putut să treacă în proprietatea unor orașe sau comune tot felul de suprafețe proprietate publică a statului, de la unități militare până la curți de școli și spitale.

Cum se putea face trecerea unui teren din proprietatea publică a statului în proprietatea unei unități administrativ-teritoriale? Transferul este reglementat în lege cât se poate de clar. Conform Legii 213/1998, se face astfel:

”Art. 9. – (1) Trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, dupa caz, prin hotarare a Guvernului (Legea 213/1998)

Trebuie spus că întreaga operațiune s-a desfășurat sub supravegherea, organizarea și consultanța consilierului prezidențial Adrian Rădulescu, el însuși mare afacerist cu terenuri și investitor în agricultură în sudul României, mai ales în preajma Bucureștilor. Au fost Adrian Rădulescu (un soi de eminență cenușie chinuită în materie de agricultură la ministerul de resort și la Cotroceni) și Traian Băsescu atât de gură-cască în materie de legislație? Sau atât de aroganți încât au lăsat să curgă transferul terenurilor, crezând că ei vor decide președintele României și tot ei se vor afla la butoanele țării noastre până la sfârșitul vieții lor? Dacă de o investiţie personală atât de valoroasă s-a ocupat atât de superficial, cât de serios s-a ocupat Traian Băsescu de treburile României în cei zece ani de mandat? Din păcate vom afla într-un viitor nu prea îndepărtat!

Așadar, suprafața de 1.982,54 hectare avea statutul de proprietate publică a statului român și era dată în administrarea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Fundulea (INCDA)

Ce mai prevede Legea 213/1998 în legătură cu proprietatea publică?

”Art. 11. – (1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, dupa cum urmeaza:

a) nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate, in conditiile legii;

b) nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;

c) nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credinta asupra bunurilor mobile.”

Acceași lege prevede cum nu se poate mai clar care este soarta actelor de vânzare încheiate în legătură cu aceste terenuri:

”(2) Actele juridice încheiate cu încalcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitateabsolută” (Legea 213)

Adică ”adio Nana!”

Ioana Băsescu trage după scandalul Băsescu și proprietățile țăranilor din Nana

Cu alte cuvinte, soarta celor 1.982,54 hectare de la Nana este pecetluită. Degeaba au fost transferate de Comisia județeană de Fond Funciar către Primăria orașului Fundulea. Conform legii, operațiunea de transfer a terenului de la Nana nu intra în competența Consiliului Județean. Punct! De altfel, pentru încălcarea Legii 213/1998 privind transferul terenurilor aflate în proprietate publică a statului, DNA a deschis dosar penal și îi cercetează pe cei amintiți mai sus în comunicatul DNA. Din păcate, beleaua familiei Băsescu nu privește doar cele 200 de hectare din moșia fostului președinte. Aceeași soartă o vor avea și suprafețele țăranilor din Nana, dobândite din același lot de 1982,54 hectare, aflate și ele sub același sechestru. Și ele se vor întoarce în proprietatea statului român.

În acest moment, nu știm dacă între suprafețele de teren luate în sechestru de la Elena Udrea în dosarul ”Gala Bute” se află și unele provenite prin transferul ilegal al celor 1.982,54 hectare de teren proprietate publică a statului.

Dacă Traian Băsescu și Elena Udrea nu și-ar fi cumpărat moșie la Nana (județul Călărași) nu s-ar fi aflat despre operațiunea produsă cu încălcarea Legii 213/1998. Sau s-ar fi aflat mult prea târziu, când nimeni n-ar mai fi avut timp și nervi să descâlcească lucrurile. În același timp, suntem obligați să mai lăsăm loc și ipotezei că transferul terenurilor de la Fundulea, de la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Agricolă (adică unul dintre cele mai bune pământuri din Câmpia Română), s-a făcut exact pentru constituirea unei moșii de proporții, care să ajungă la un moment dat la moșierul de la Cotroceni. După felul grosolan în care s-a încălcat Legea 213/1998 și după felul în care au lucrat primarul, secretara și grupul infracțional de la Primăria Nana, încă mai putem presupune că un asemenea scenariu a existat. Un lucru este sigur ca un trăsnet pe capul familiei Băsescu. Cu sechestrul procurorilor din 30 septembrie 2014 se pune cruce definitiv scurtei cariere de moșier a fostului președinte al României. Cele 200 de hectare se vor întoarce obligatoriu în proprietatea statului român. Numai că beleaua președintelui și a familiei sale nu se sfârșeşte aici. Dandanaua abia începe!

Cu ce rambursează Ioana Băsescu creditul de la CEC Bank?

Președintele CEC și consiliul de credite trebuie să decidă de urgență stoparea creditului acordat Ioanei Băsescu și declanșarea operațiunii de recuperare a banilor. Terenul de 200 hectare fiind sub sechestru, nu mai poate fi nici valorificat, nici ținut în garanție. Adică nu mai poate fi valorificat de bancă. Prin urmare, CEC Bank trebuie să înceapă executarea silită a creditorului Ioana Băsescu. Proprietățile acesteia vor fi vizate cu prioritate, ca și veniturile. Din câte știm, Ioana Băsescu deține celebrul penthouse din Complexul Băneasa, o casă în Domenii și o proprietate undeva la țară. Cea mai valoroasă proprietate pe care CEC Bank Bank ar fi putut să o sechestreze era apartamentul din Băneasa. Era, pentru că, din câte am aflat în ultimul moment, acesta ar fi fost înstrăinat.

Afacerile familiei Băsescu încep să meargă din ce în ce mai prost. Arestarea Elenei Udrea, precum și pierderea iminentă a moșiei de la Nana deschid seria de eșecuri, pagube și dezastre care va acoperi toată paleta de știri negative din următorii ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 16

29 de Comentarii

  1. Când l-oi vedea încătușat pe acest satana și cu toți banii luați , doar atunci voi zice că justiția funcționează . Până atunci , vorbe , vorbe . . .

    • te referi la pesedisti? Basescu fraier, sa plateasca terenul care il cumpara de la o firma italiana! ce fraier! trebuia luat moaca ca belina si mosiile regale sau terenurile arendate de voiculescu. Atunci era om de traba in rindul borfasilor pesedisti si beneficia si de prezumtia de nevinovatie, mama voastra de comunisti bolsevici

    • Antena 3, prin Oana Zamfir, a făcut ancheta jurnalistică. Toată țara știa de banditul Băsescu, numai instituțiile statului acționau la ordinul lui. Acum i-au mai rămas doar câțiva postaci penibili.

    • Te referi, desigur, la „dinti galbejiti”, hot la drumul mare-n Teleorman – Teldrum, in toata tara, in Brazilia si cine mai stie pe unde.

  2. In concluzie, dragi #rezistenti, iubitori de Kodruta, Dragnea si DNA sa vina sa va ia, afacerea Belina a respectat legea. Morala sau imorala, afacerea a fost legala! Transferul de proprietate perfect legal! In concluzie, ar trebuie sa schimbati ragetele despre Dragnea cu cele despre Basescu! Probabil ca nu intelegeti, nu ca nu ati vrea dar nu puteti, oricat ati incerca, sa depasiti stadiul unor sloganuri si lozinci. Si alea pe nemestecate, de-a gata, ca e mai usor. E greu cu priceperea pentru creierasul vostru! Sa vedem daca aveti sange in instalatie?! MUUUU!

  3. Apartamentul din Baneasa „instrainat”, CEC-ul ramas cu ochii in soare (n-aveti grija, isi vor scoate foarte probabil pirleala pe spatele deponentilor cu cite 1000 de lei in cont !), conturi prin Bahamas sau Insulele Virgine care stau mai „sa dea pe afara” si toate astea in timp ce Basescu face pe Alba ca Zapada ! Nici whiskey n-a baut, nici gura nu-i miroase ! Sau, cum ar spune fatuca (nu, nu cea agramata), „Tata e (al)cool !”

  4. Tudor@ Da, ai dreptate, aceste fapte sunt infractiuni care trebuie pedepsite de legea penala! Cand se va intampla „minunea”? Eeee, asta este o alta poveste, parerea mea este ca, pana cand Justitia nu va primi „unda verde” de la stapani, nu se va intampla nimic semnificativ. In ceea ce ii priveste pe Basescu, fiica-sa si madam Udrea, nu le purtati de grija pentru milionul de euro pe care trebuie sa-l restituie. Tinand cont de miliardele furate in cei 10 ani de „domnie”, astia sunt „bani de tigari”!!!

  5. Dumnezeu nu da cu parul ! Cit despre milionul datorat bancii,nu-l pling pe chior,il are dosit pe undeva .Creditul a fost asa,de-un quelque chose,praf in ochii prostilor.

  6. Desi inca nereglementate dupa 1990 (ramase pe statutul anterior), domeniul „public” si „privat” al statului au precizari inca de la L. 18/1991. Dincolo de care, „reglementarile specifice” dispun: „…actele de instrainare (si deci „improprietaririle” /nu cuvenite restituiri) intocmite cu incalcarea sau nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la momentul incheierii SUNT „lovite de nulitate absoluta”. SUNT(!), din oficiu, adica nu trebuie (un) cineva sa le dispuna ASA ci doar sa le constate ASA, in normal probitate (nefalsificat in „vreo” directie! * In caz ar fi simpu, daca si „s-ar fi bagat de seama”! Comisia Nana a fost schimbata (modificata), pe pretext ca a murit primarul, din oficiu presedintele ei. Cu care „ocazie” doi dintre ceilalti membri au fost inlocuiti, zis ca „plecati” prin demisie, din motive de sanatate [ o presa „desteapta” i-ar fi interpelat sa vada daca intradevar a fost asta motivul real, asa „povestit” de „autoritati”, inclusiv tov. „consi” prezidential (tot ala, din presa, de-si vindea clandestin vinul si in Obor ca si-n fata ministerul la care „lavora” /zicea Celentano ca „chi non lavora non fa l’amore”!). A fost atunci „controversa” ca ilegal constituita comisia, fara si ordinul prefectului. *** Cu continuare!

  7. Continuarea! [ A fost atunci „controversa” ca ilegal constituita comisia, fara si ordinul prefectului. ] In caz mult mai „complex” insa, „nebagat de seama” de presa (si nici de factorii in drept!?) si din „iuteala de mana” autoritati locale, si si de deasupra lor (sic!/?). Cu reglementare legala, „Regulamentul de constituire si functionare al comisiilor funciare…”. Documentarii(!), promovat prin HG, succesive (cu completari si modificari), respectiv: 131 /1991, 180 /2000, 1172 /2001, 290 /2005. * Adevarat, constituita ilegal! Si pentru ca fara (omis/eludat!) ordinul prefectului. In caz, primarul (presedinte) murind automat succesorul ii lua locul, si posibil doar si printr-un aditional la ordinul prefetului initial de constituire comisie. * Dincolo de care, insa, „mai mult”! Membrii comisiilor este dispus sa fie desemnati prin ALEGERI de catre adunarea generala a proprietarilor, cu cvorum la majoritatea lor simpla. Privind aici inlocuirea celor 2/doi „demisionari” [ ceea ce nu s-a si intamplat, inlocuitorii fiind evident de fapt „alesi” (desemnati) de „cineva” (unul, cati?) din primarie ], abia apoi obligatoriu si ordin prefect. Cumulam deci mai multe INCALCARI Regulament! Inca Continuare!

  8. Continuarea 2! De fapt a fost o „metoda” a „smecherilor” din comisii ai primariilor, cei mai!, prmari/presedinti si secretari/secretari din oficiu comisii (astia, secretarii, taind-spanzusand!). Aici in particular (decesul), in general manipuland la modificari (prin HG) Regulament, s-a profitat ca eludand „adunarile generale” din comisii sa se „exmatriculeze” membri „recalcitranti” (incomozi ca le controlau actele si se opuneau la abuzuri/infractiuni clientelare si si-n benefiu personal) in loc punandu-si docili „cooperanti” / *in cazul Nana acel membru pastrat, care apoi si descoperit penal * presa ar putea descoperi daca „demisionarii” erau chiar bolnavi sau de fapt „li s-au mancat zilele” pana „convinsi” sa abdice! Si inca Continuare!

  9. Deci, „@Cum ați comenta totuși despre „reacția” lui Nistorescu de după „acuzațiile” lui Traian Băsescu ? Cât de „priceput” considerați că este Nistorescu, despre ceea ce scrie ?” ?

  10. c.n. este un adversar pe fata al presedintelui basescu asa ca zicerile sale nu au relevanta!
    eu inteleg totusi ca Presedintele a cumparat cu bani grei terenul respectiv, pe care i-a si platit cu un cerdit bancar la care achita lunar ratele conform contractului de imprumut, deci nu vad ce vina are dl. Basescu?!
    despre multi altii care sunt acuzati ca au luat ‘gratis” (asta in romaneste se cheama FURT) vad ca c.n. nu are chef sa scrie!???

  11. La cati bani are acesta familie, povestea asta e strict… o cacialma stranie!Dar se pare ca nu au avut realismul ca sa isi obtina terenurile acestea in mod legal imbatati de putere si jocuri. Pt mine e ciudata acesta scapare, lipsa de luciditate din partea lor, au avut o graba toxica. E treaba lor acum. Sechestrul…? Pai poate fi considerata o instrainare voita in scopul sustragerii de la sechestru imobilul instrainat de fiica de rea vointa, timpul intregii operatiuni a DNA-ului nu o ajuta, chiar ar demonstra daca s-ar si vrea. Iar sechestrul se poate pune pe multe afaceri, acum nu stiu in ce masura sunt detinute de terti sau familiari in portul Constanta. Cert e ca e palma pe obrazul lor, pe imperiul ce si l-au creat mai degraba spus si pe relationarile lor externe, pe imunitatea ce si-au cumparat-o pe sestache si unde nu trebuie sa demonstreze legalitatea provenientei banilor inhatati de la cine i-a acumulat pe sestache, bani negri asisderea. De nu s-ar face bani negri, nu ar avea cu ce plati puternicii planetei pt a sta la butoane linistiti dp ce fac multe. Asta e cauza a toate la noi. Plata catre altii, bugetul nu asigura aceasta… asa ca baietii sunt inventivi si productivi, trag niste jocuri de astral si culise de te crucesti, ca nu e niciun Dumnezeu, nici Veghetor sa ii traga de urechi…

  12. Sa apara o documentare la fel de solida si pentru insula aceea -jumulita- de la statul roman de afaceristi si politicieni. Si sa se instaureze dreptatea in asa fel incat toti sa plateasca indiferent de functiile ocupate.

  13. Pina la pronuntarea hot. de anulare a ctr. de vinzare- cumparare ( daca ) , care poare dura ani de zile , date fiind complexitatea spetei si nr. partilor , productia de pe cele 200 de ha revine pro(pietarului ( I . Basescu ) , care o v-a folosi pt. plata ratelor la banca . Prin urmare . banca nu v-a proceda la executare .

  14. @ Considerați domnule Nistorescu că „lupta” pe care a dus-o Traian Băsescu cu Ion Iliescu, v-a face și din Traian Băsescu „un fost președinte sărac și cinstit”,ca înaintușul dumnealui, fost comunist, așa cum chiar Traian Băsescu ar fi afirmat, pentru a fi și „un reper” pentru susținătorii de odinioară ai dumnealui, susținători și ai luptei anticorupție ? Dumneavoastră cum „apreciați” ?

  15. Situatia de fata demonstreaza ca JO a fost, este si va ramane un imbarligator (sforat) de cartier, demolandu-se mitul de mare smecher si om politic, teapa de la Nana e numai partea ce se vede a afacerilor proaste facute de trisorul tradator. Dar, daca la afacerile particulare, ramane singurul pierzant, la cele in care a implicat statul si fostele intreprinderi de stat, tampeniile si „imbarligaturile” au fost decontate de intreaga natie care a ra,mas si fara flota, si fara PETROM si fara infrastructura CFR si rutiera (trucata de JO & acoliti), si …. cate nu or mai fi inca nediscutate.

  16. De la un cap la altul a fost hotie pe care n-a vazut-o nicio autoritate a statului atunci,desi media vuia.Atunci cand „piticul” ,in loc sa-si vada de slujba lui alerga la nana toata ziua sa aranjeze hartiile apoi obtinerea unui credit de la cec ,asa pe loc, de un milion de euro ( telefonic) etc….etc….

  17. Basescu la-nchisoare. Singurul loc pe care-l merita. Alaturi de Nastase Adrian, autorul infamei „legi a restituirilor”, prin care a ruinat România si le-a mai si dat proprietati grofilor si bisericilor maghiare, desi rascumparate-n aur de statul român, a se vedea afacerea optantilor. Plus cladirile de patrimoniu din restul tarii, „restituite” (legea 10/2001) – unor fosti stâlpi ai regimurilor naziste din România, inclusiv -, si ajunse-n ruine, din cauza individului. Ca elevii n-aveau nevoie de scoli, copiii, de gradinite, studentii de caldiri ale facultatilor, muzeele, de constructii si de colectiile din ele. Fiindca ASTEA au fost „restituirile” criminale ale lui Nastase Adrian, cladiri si colectii de arta publice. Închisoare pe viata, amândoi.

    • Sa se sape si mai adinc si la puscarie cu ei,cu tot clanul si elanul ,la munca, nu sa le dam gratuit asistenta si cazare .Si in primul rind recuperarea prejudiciilor.!

  18. Cei din Vest, care mai cunosc cate ceva, rad de noi, cam in acest sens: „Astia care dau periodic zeci de miliarde de euro, ies in strada pentru cateva milioane ?” „Tigareta”, „Rapirea jurnalistilor”, Evaziunea permanenta (economia neagra), din care „Avertizarea Irimescu” se referea la 35 miliarde de euro cu camioanele, ca o recenta transa, e facilitata de defectarea intentionata a celor 12 scanere din Vami (intrarea in Schengen presupune stoparea acestei evaziuni, ceea ce nu doresc cei cu statul de drept din Vest), ca sa nu mai vorbim de traficul de armanent si droguri, pe care nu numai Institutiile noastre de forta le supravegheaza (e o deprindere a Serviciilor celor mai puternice state, ceea ce asigura tragerea din economia neagra a sumelor necesare, dupa ce si comunismul si capitalismul clasic au clacat). Conflictele permanente create sunt sub observatia Acelorasi care conduc „din umbra” si Vestul si Estul („Ciuma Rosie” a fost inventata tot de cei care va scot acum in strada, pentru a fi dat jos, candva, Tarul Rusiei; mai apoi, nu au stiut si nu stiu ce sa mai faca pentru STERGEREA urmelor lasate de asa-zisul comunism, comunism care are acelasi mecanism si aceiasi tatici precum si fascismul). Manipularea e, momentan, la cel mai inalt grad, conforma cu sumele cheltuite si scopurile propuse, dar mult intarziate de poporul roman („cel” intreg la minte). Foarte multi bani s-au scurs IN AFARA, pe tot felul de cai oculte, in ultimii 28 de ani si nu numai. Retele oculte (si masonice) asigura acest „tribut” permanent pe multiple cai. Suntem pacaliti ca vom avea „o tara ca afara”, dar fostele imperii, Serviciile lor, au ca obiectiv mentinerea noastra, a Bulgariei, Poloniei etc la distanta. Macar de ne-am informa, chiar si de pe Google, dar nu de pe Facebook, unde ni se serveste portia de „prostire”..

  19. Taiata „Continuarea 3”! Aceea care (prin intrebari retorice unor competente de autoritate /de raspuns le „legea liberului acces la informatii publice) clarifica tocmai nebuloasele care prin „interpretari” puteau fi contrafacute ca „legale”, si fara apel, la „casele mari” ale deciziilor de legalitate /spaima de clarul la legi, cand pot fi lesna mistificate de mesterii domeniului! Sau doar „timiditate”?! Macar dlui. Spanu de i-ati fi lasat sa citeasca, el mai nesfielnic. Lui i-as putea mai aduce completari inca, si cu probele consistente. Mai mult curaj!

  20. haha, deci DNAul ii cerceteaza pe aia din PSD ca au facut niste demersuri acoperite de lege prin care o balta a fost CONCESIONATA in timp de cat? 2 ani? iar cand vine vorba de niste hotarari fara acoperire legala care au generat o paguba de DOAR 200 de ori mai mare (raportandu-ne doar la suprafata), cu sute de acte de impropietarire nule plus inselaciunile aferente generate de vanzari… nu se prea misca nimic. Pentru o jigodie care se autodeclara „cel mai informat om al tzarii” s-a dovedit de multe ori ca nu stia nimic (ca sa-i acord prezumtia de nevinovatie) sau a mintit, precedentele ma fac sa cred a doua varianta.

  21. Vad ca nu protesteaza nimeni impotriva ciumei portocalii. Sau tocmai pedelistii organizeaza halimaua?

  22. POATE SE VA FACE DREPTATE ODATA SI SA RASPUNDA SI ACEST BASESCU, PT. TOATE INFRACTIUNILE COMISE. RPOMANII ASTEAPTA ?

  23. Descoperind-o Traian Băsescu, pe „Regina Evaziunii Fiscale”, în vremea în care era la Cotroceni, ce măsuri legale considerați că ar fi solicitat instituțiilor abilitate ale statului, pentru a-și îndeplini atribuția de „apărător al ordinii de drept” ?

  24. cu nana a incurcat-o, cu bercea a incurcat-o cu aversa, cu flota am pierdut-o şi a pierdut-o şi el…. dar vorba filozofului marinar din grecia ( nu din România) unde sunt celelalte bişniţe până la două miliarde euro????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.