Preşedintele Klaus Iohannis va primi, luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie OMV Petrom, condusă de către Alfred Stern, director general executiv al OMV şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom.
Potrivit agendei președintelui, primirea delegaţiei OMV Petrom va avea loc la ora 13,30.
Săptămâna trecută, ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia ţării sale faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia, a relatat vineri ziarul Kurier, citat de DPA.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
N A T I O N A L I Z A R E P E T R O M !
Se aproprie Luna Cadourilor! Sa vedem cine si ce cadouri se vor face! Poate mai primeste o casa cu acte masluite, ca doar n-o fi foc!
Chestia e că și-a pus pielea pe băț degeaba.. La ce ți-e bun la ora asta un Schengen ?? Doar să nu stea camioanele la vamă ? E clima schimbată , de n-ai observat. Păi pune-le pe șine rapide electrificate nepoluante și gata.. Refă urgent rețeaua de cale ferată, furată in parte de români ca și irigațiile.. căci e țară civilizată, bună de Schengen. Are justiție și moralitate, despre empatie să nu mai povestim..
Si?ce se va intampla?O sa iasa neamtu pe post ,o sa spuna ceva ce nu intalege nimeni si ursul merge mai departe.TOTI SANT GHIOCEI.
in toate conducerile, nu s-ar fi intamplat asta! Ei sunt caii troieni.
Au fost lasati sa faca jaf,fiind alte interese la mijloc!nimanui nu ii pasa de populatie,ci de propriul buzunar!au vazut ca jaful e la maxim si populatia saracita,nu mai au de unde scoate bani!cauta iesiri!
Guvernul a zis „pas”. O fi prea mic să joace la un asemenea nivel !?
Nimic nu mai poate opri nationalizarea Petrom pentru a readuce in proprietatea statuluirezervele de petrole ale tarii.Sa ramana Austria chiriasa companiilor rusesti,sursa mituirii politicienilor austrieci,care saboteaza efortul UE de aparare a Ucrainei.Presedintele Germaniei trebuie sa treaca la izolarea economica a Austriei pentru tradarea politicienilor austrieci mituiti de Rusia pentru a se opune intrarii Bulgariei si Romaniei in Schengen,sprijinind si finantand actiunile anarhiste ale neo-marxistilor pentru izolarea Romaniei,iesirea din UE si Nato si alipire la Rusia.
CINE VREA NATIONALIZAREA PETROM?
In ce limba vor dialoga, germana, probabil, ca e limba lor materna
Se apropie Crăciunul !…
Poate îi convinge președintele Iohannis să mai renoveze și stațiile de benzină Petrom din România, fiindcă cum le-au promit cadou OMV, așa au rămas. Stațiile OMV aranjate, stațiile Petrom (nu se știe ale cui sunt) părăginite. Și nu întâmplător ci spre a fi comparație cu stațiile MOL (Magyar Olaj- és Gázipari Nyrt) impecabile și cu turnul roșu, alb, verde vizibil din zare. Deschiderea MOL România a fost tot nu întâmplător de 1 Decembrie 2002. (În prezent, compania deţine în România un număr de 218 staţii de servicii, 2 depozite de carburanţi, la Giurgiu şi Tileagd şi un terminal LPG la Tileagd și lider de piață în Ungaria, Slovacia, Croația și Bosnia-Herțegovina COMPANIE DE STAT Maghiar!). Cânt s-a extins în ultimii 20 de ani Petrom în Ungaria sau țările din împrejurimi. România are parcă 20% din PETROM. Din profitul de peste 9 Miliarde nu revine României nici 2 Miliarde! Ungaria tot din România cară peste 10 Miliarde de euro în aceeași perioadă!!! Din România oricine poate să care bani cât vrea. Suntem proștii și fraieriții UE de la afaceri și proprietăți pământu țarii.
Omv a incalcat in mod sistematic clauzele contractului de privatizare Petrom si, by the way, contractul de privatizare a expirat, asa ca poate fi reziliat cf legii. Desigur KIWI se va milogi de tzapinariibdin Tyrol să nu plece ca le dam titeoul de Suplac la oret de păcură si le mai dam si gazele asociate de la schele Moka numai să ne lase in Schengen. Pune pariu cineva că nu vor bate cu pumnul in masă tzapinarii iar Saxul ne va umili fin nou???
Guwernul, prin ministerele din subordine, inexistent, se negociează cu Președințîa că așa e-n colonie.
Ei na,..Acu e sexi kwj bre,..Dacă-l intrebi de ”..cum fu intâlnirea bre ?”… Va răspunde, ”Fu tare,…fu tare. ”
Urata delegație iar se duc cu cerșitul depomeni iar se milogesc sau ameninta iar li se cedeaza ce nu merita..pana cand, mai iohanuse, pana cand ne mai dai tara pe degeaba? Nici in senghen n’avem voie…sa stam ca prostii saracii Europei.. huo, omv!
pupat Piata Endependentei…
Aloo, daca ai sange da-i afara! Siii, arata-l cu degetul pe Bombonel, ca el a fost capul rautatilor.
Contractul OMV-Petrom a expirat in 2014.Care e baza legala in prezent ?