Președintele român pare că s-a întâlnit degeaba pe șest cu șeful Guvernului austriac în timpul vizitei sale la Atena.
Ce ascunde întîlnirea lui Klaus Iohannis cu Karl Nehammer?
Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat marţi dimineaţa, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, invocând numărul mare de imigranţi care au ajuns în Austria şi nu fuseseră înregistraţi anterior prin ţările prin care au trecut.
Ministrul austriac al Europei Karoline Edtstadler (ÖVP) a confirmat refuzul Austriei față de extinderea Schengen. „Nu putem vota pentru extinderea spațiului Schengen, deoarece aceasta implică și problema securității cetățenilor europeni”, a spus ea după o întâlnire cu omologul său suedez Jessika Roswall la Stockholm. Președinția Suediei a Consiliului UE în prima jumătate a anului 2023 vine „la momentul potrivit pentru a aborda această problemă”.
Iohannis, despre Schengen: „Încă se discută, se negociază”
Edtstadler s-a plâns că spațiul Schengen „nu funcționează”. 75% dintre solicitanții de azil care vin în Austria nu fuseseră înregistrați anterior, deși acest lucru era împotriva legislației europene. Dar ea se bucură că acum există „o oarecare mișcare în dezbatere” și că Comisia UE, de exemplu, a prezentat un plan de acțiune pentru ruta balcanică, pe care Austria îl salută. La nivelul UE, „rareori s-a acordat atâta atenție” problemei migrației ca acum.
Cancelarul Karl Nehammer a explicat, pentru televiziunea austriacă Orf, că planul de acţiune al Comisiei Europene pentru ruta Balcanilor de Vest în ceea ce priveşte migraţia „este un prim pas important”. Acesta a transmis că Austria nu este îngrijorată doar de ruta Balcanilor de Vest, ci şi în ceea ce priveşte rutele migraţioniste din Bulgaria, România şi Ungaria spre Austria.
Problemele de migraţie cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României, precizează marţi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
Acesta reiterează că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Miniștrii de interne UE vor vota joi extinderea spațiului Schengen pentru a include România, Bulgaria și Croația. În timp ce Țările de Jos și Suedia ar fi putut renunța la opoziția față de extinderea pentru a include România, guvernul austriac se ține în continuare de aceasta. Ministrul de Interne Gerhard Karner (ÖVP) a reafirmat angajamentul Austriei față de blocarea României și a Bulgariei
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
@mishteaux cei cu 25 (arestati) 😉 care pot rasturna un guvern (in D par example) si farsa ce le-o joaca nemtii americanilor 😉 !
Deci chiar intram in Schengen …corntrar asteptarilor 😉 novicilor ??? ..! 🙂
Adever graiesti cand zic ca …azi …doar EPIGONI ! = Fa-o tu insuti …manual ! [4 feb. „invest.galb.”] 🙂
SHALOM !