Ion Iliescu 95

Născut la Oltenița, în județul Călărași, Iliescu a condus România între 1990 -1996 și 2000-2004.

De CD M
Ion Iliescu 95

Născut la Oltenița, în județul Călărași, Iliescu a condus România între 1990 -1996 și 2000-2004.

95 de ani. Aceasta este vârsta venerabilă la care a ajuns luni fostul președinte al României, Ion Iliescu.

Născut la Oltenița, în județul Călărași, Iliescu a condus România între 1990 -1996 și 2000-2004. Ion Iliescu este căsătorit din 1951, dar nu au avut niciun copil pentru că soția sa a avut 3 pierderi de sarcină.

Acuzat că a chemat rușii

Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și Silviu Brucan au rugat Moscova- prin intermediul ambasadei- să trimită un ajutor militar „pentru că singuri nu se pot descurca”, potrivit formulării din document.

Răspunsul URSS a fost că „sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepția intervenției trupelor”, se precizează în document. Solicitarea de către Iliescu a intervenției militare rusești este confirmată de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluției române. Este vorba de cele ale lui Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei și Tancurilor (decedat în 2000), ale viceamiralului (în rezervă) Ștefan Dinu, care în decembrie 1989 era șef al Direcției de Informații a Armatei (DIA) și ale lui Ștefan Gușă Șef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989, care s-a opus fățiș și vehement acestei inițiative. Conform declarațiilor lui Hortopan în fața Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989 , acesta a fost de față când Iliescu a dat acel telefon.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Dacă ați vrut să dați această informație,referitoare la ziua lui de naștere,era de bun simț sa va abțineți de la alte comentarii legate de alte asoecte din viața lui.Despre dosare și alte alea,aveați la dispoziție 364 de zile dintr-un an.Repet este de bun-simț și este valabil pt orice persoană publică de aici și de aiurea.Dar de unde nu e,ce să ceri..și asta e valabil pt toate site-urile mass-media,nu numai pt dvs.Și dacă,chiar nu vă puteți abține,mai bine nu dați știrea.Nu se supără nimeni!

  2. A fost un presedinte echilibrat, nu-mi plac PCR-istii, dar uneori merita sa-i respectam pe cei ce au fost sinceri si nu s-au vopsit liberali, capitalisti, etc.

  3. democratia romaneasca. Iliescu acuzat si cu dosare grele, este pazit si chiar mai mult, are jandarmi la poarta ce INVITA la sectie, pentru tulburarea linistii publice!
    Crimele impotriva umanitatii, nu sunt relevante.
    O sa mai ramana in tara asta fortele de represiune si politicienii?

  4. are dreptate aia de LA 9:29,presedintele SUA la vremea respectiva John Gorbaciov a dirijat din umbra lovitura de stat proamericana si l-a numit personal pe Ion presedinte ,ca si el e om

  5. Revoluția 1989 = Teatru de Televiziune
    Nu a fost nici lovitură de stat, totul s-a desfășurat, în linii mari, după plan. Nu s-a schimbat garda unu cu garda doi sau trei. Aceiași ce-au condus înainte de 1989, desigur nu la vedere, nu mă gîndesc la securiștii de rînd orice grad ar fi avut, nici la Ceaușești, au condus după și, care mai sînt în viață, conduc și acuma sau prin urmașii lor.
    Parcă revăn scena, regizată desigur, cu Gușe, telefonul, traducătoarea și sunetul de fond cu împușcături cînd spunea că nu avem nevoie de ajutor.

  6. Dta stii ce sunt crime impotriva umanitatii? Ia ca exemplu Israelul si vezi daca la noi a fost asta..

  7. Mai bine veneau rușii decit americanii! Erau mai puțini lacomi, ne păstram paminturile agricole și resursele naturale, aveam deschidere la piata Rusiei, mai primeam ceva ajutor real, nu otrava americană și germana.

  8. A fost pus de Moskova,personal de Gorby , guvernator in oblastul Romania
    Daca nu disparea CCCP eram azi vorbitori de limba rusa

  9. Faptul ca Gorbaciov l-a refuzat este argumentul ca rusii nu au avut nici un amestec in lovitura de stat. Au fost numite de presa timpului revolutii portocalii organizate de agentii lui Sorosh care si-au dat mana cu securistii. Vina lui nea Nelu a fost ca desi cunostea adevarul a acceptat ca cei din reteaua Soros sa acapareze Romania batand palma cu serviciile noi infiintate care nu s-au opus. In timpul presedintilor care au urmat aceasta acceptare initiala a devenit chiar o stransa colaborare. Asa s-a ajuns la dezastrul de acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.