ISMB va verifica mai multe şcoli din Bucureşti, începând de miercuri

Inspectoratul general şcolar al Municipiului Bucureşti, Constantin Trăistaru, a declarat, luni, la deschiderea anului şcolar că începând de miercuri 50 de şcoli vor fi verificate, iar în următoarele două săptămâni fiecare unitate de învăţământ din Bucureşti va fi inspectată.

„După o pauză de alte două săptămâni vom trece la inspecţia la clasă astfel încât să monitorizăm toate şcolile de specialitate, să venim în sprijinul colegilor noştri, să-i consiliem, să-i îndrumăm, pentru că doresc ca fiecare copil să fie mai atent îngrijit şi să am certitudinea că profesorul din faţa lui îşi face datoria”, a declarat Constantin Trăistaru, citat de Mediafax.ro.

Inspectoral general a precizat că, începând de miercuri, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) urmăreşte dacă profesorii intră la clasă, dacă se respectă programul, dacă este ordine şi curăţenie, dar şi dacă directorul este în şcoală şi îşi face datoria.

Trăistaru a mai spus că la partea de specialitate va fi verificată metodica şi calitatea actului educaţional.

„Nu e vorba de a răspunde cu capul, ci de a responsabiliza fiecare director. Nu suntem în epoca de piatră, dar vreau ca fiecare conducător de unitate de învăţământ şi fiecare om pe care îl coordonează să muncească şi 10-12 ore dacă este nevoie. Trebuie să facem front comun elevi, profesori, părinţi”, a mai spus inspectorul general şcolar Constantin Trăistaru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.