Dacă există o lecție de învățat din acest „non-debate“ lamentabil privind pensiile, aceasta este nepregătirea extraordinară a Franței și, mai larg, a Europei, de a stăpâni provocările pe termen lung, scrie economistul Jaques Attali.
Fostul consilier al președintelui François Mitterrand și fondator al BERD, consideră că„ Ar trebui să luăm în calcul acest aspect în măsura în care președintele Republicii, care mai are încă patru ani lungi înainte, propune doar o agendă pentru trei luni.
(VIDEO) Proteste la Paris: „O să vă enervăm!”
Spre deosebire de alte țări, în Franța nu există o reflecție serioasă asupra a ceea ce ar putea deveni țara în 2030, în 7 ani, adică „mâine dimineață“; și cu atât mai puțin despre ceea ce ar putea alege să devină în 2040 sau 2050.
Sub eticheta „Franța 2030”, găsim doar un plan de investiții, desigur semnificativ (54 de miliarde de euro), menit să ofere țării autonomie în câteva sectoare cheie și o modernizare a învățământului superior în aceleași sectoare; și nimic de gândit la celelalte dimensiuni ale țării în 2030 și cu atât mai puțin în 2040 sau 2050.
Lăsăm așadar fanteziile, rareori pacifiste, să prolifereze despre ceea ce ne așteaptă și acordăm mai multă greutate previziunilor pesimiste decât posibilelor soluții.
De fapt, multe amenințări planează asupra țării; cu atât mai mult cu cât, fiind astăzi una dintre cele mai bogate, mai sigure și mai puțin inegale țări din lume, cu o climă deosebit de temperată, mulți oameni pot avea în mod legitim sentimentul că lucrurile merg atât de bine încât nu pot decât să se înrăutățească.
În căutarea unor țapi ispășitori
Absența unor previziuni serioase, realiste, dezbătute democratic și împărtășite, refuzul de a căuta cauze și de a se mulțumi cu țapi ispășitori, lasă apoi loc celor mai extreme propuneri populiste. În același timp, acest lucru creează condițiile pentru realizarea acestor previziuni extreme, întrucât, din lipsă de gândire serioasă asupra viitorului, refuzăm să acționăm pentru a-l orienta în timp spre ce este mai bun și ajungem să intrăm în panică la sfârșit. Moment în fața unor probleme pe care le-am fi putut rezolva dacă am fi făcut pașii potriviți cu mult înainte; ne scufundăm apoi în căutarea țapilor ispășitori, pentru că nu ne-am făcut timp să căutăm soluții neapărat complexe pentru probleme complexe.
Refuzul de a planifica dinainte este una dintre dimensiunile unui dușman de moarte al umanității: tergiversarea. Dacă ar fi fost luate în considerare primele prognoze IPCC ( The Intergovernmental Panel on Climate Change) în urmă cu treizeci de ani, am fi plantat specii de plante diferite decât cele care ne populează acum câmpurile și pădurile. O problemă care este prinsă la timp, pentru că s-a prevăzut, este mult mai ușor de rezolvat decât dacă s-ar fi lăsat să se deterioreze. Pentru că nu luăm problemele la timp, creăm condițiile pentru ce este mai rău. Orbirea partidelor teoretic reformiste este cea care trimite la culcare partidelor populiste.
Detectați ce este în pericol să dispară
O țară, o companie, o familie sau o persoană, nu pot construi nimic mare, incitant, serios, consensual sau empatic dacă nu se gândescc la ce pot deveni pe termen lung. Pentru a face acest lucru, este necesar să faceți un efort pentru a detecta ceea ce este în pericol să dispară și ceea ce este urgent de adus la viață. Unii oameni, unele companii, duc astfel de reflecții; și unii jucători publici. Prea rar și prea confidențial.
Dacă o astfel de reflecție s-ar fi făcut în urmă cu câțiva ani, la scara întregii țări, am fi evitat să ne regăsim astăzi cu lacune enorme în controlul sectoarelor strategice, în aprovizionarea cu resurse vitale, în dezordinea urbană și rurală, în controlul datoriilor noastre și al echilibrului pensiilor noastre.
Jacques Attali: De ce n-a devenit România o inimă?
Nu este prea târziu. Și nimic nu ar fi mai interesant decât să pornești la o astfel de reflecție. Probabil că este un vis, dar să ne imaginăm pentru o clipă că fiecare municipiu, fiecare departament, fiecare regiune, fiecare minister, fiecare companie, fiecare asociație, fiecare familie și chiar fiecare dintre noi ar trebui să lanseze o vastă reflecție asupra a ceea ce am putea deveni în 2050 sau chiar, de ce nu, în secolul următor. La urma urmei, cei care sunt născuți astăzi sunt probabil să fie încă prin preajmă atunci când începe secolul douăzeci și doi. Este timpul să ne confruntăm cu viitorul“.
Jacques Attali
Doctor în ştiinţe economice, Jacques Attali a fost timp de zece ani consilier al lui François Mitterrand. Este fondatorul a patru instituţii internaţionale: Action Contre la Faim, Eureka, Positive Planet şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
@Florins
Attali ar trebui de urgenta eutanasiat. Sa i se faca lui ceea ce dorea el sa le faca batranilor, este scris in cartile lui, dorea eutanasierea batranilor si celor considerati inutili.Scria asta cu detalii in 1981, pe cand era consilierul lui Francois Mitterand. Propunea atunci ca oamenii sa fie ucisi prin injectare facandu-i sa creada ca este pentru sanatatea lor. Acum Attali este foarte batran si inutiol, toata viata lui a fost un parazit care nu a produs nimic util pentru umanitate, ce rost are ca aceasta capusa batrana sa mai fie mentinuta in viata pe cheltuiala societatii? Attali merita sa i se aplice chiar teoriile pe care le-a elaborat, sa le aplicam pe pielea lui mai intai si ale elitei batrane. Mai sunt si alti candidati, cum ar fi toti bosorogii globalisti sau babele insurubate la banii mondiali, ca sa ma refer numai la cativa: George Soros, Christine Lagarde, Henry Kiessinger, Klaus Schwab, Bill Gates, Bourla si multe asemenea mumii care uneltesc impotriva vietii oamenilor.