JO: Învinsul lui David a crezut că a câștigat

După o cursă de un dramatism rar întâlnit, ca o întoarcere de karmă în favoarea lui, după ce acum trei ani, la Tokyo, a pierdut bronzul olimpic pentru 2 sutimi de secundă, David Popovici a devenit primul campion al natației românești la JO.

 

David părea la jumătatea cursei departe de medalia de aur, întrebarea de pe buzele tuturor fiind la acel moment dacă va urca pe podium. Doar că sportivul român nu s-a lăsat. A început o remontadă neverosimilă, încheiată la mai puțin de 2 metri de zidul victoriei cu ultima zvâcnire din aripi, aducătoarea supremului succes.

Cu doi metri înainte de finiș, britanicul Matt Richards se afla în vârful Olimpului și nici acum nu înțelege cum a pierdut medalia de aur. Evident, nu are cum să conteste, pentru că în acest sport totul e negru pe alb, timpii de la final vorbind fără echivoc. Plus faptul că sportivul care atinge primul zidul vede aprinzându-se o singură luminiță, cei de pe locul 2 două luminițe și cel de pe a treia treaptă trei luminițe.

Matt Richards, deși șocat, pentru că spune singur că nu mai credea posibilă revenirea românului, este fair-play și recunoaște că finalul cursei a fost unul sub parametrii realizați până atunci și i-au ruinat drumul spre aur.

„Prima oară am crezut că am câștigat medalia de aur, mi s-a părut că am atins primul. Timpul spune altceva.

Nu e un sport în care să se poate ‘negocia’, e alb sau negru. N-a fost cel mai bun final al meu, aș minți dacă aș spune că a fost fantastic. Mergem mai departe, ne îmbunătățim și încercăm să o luăm data viitoare” – a declarat britanicul pentru mass-media la finalul cursei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

3 Comentarii

  1. La doua sutimi diferenta e greu sa estimezi al catalea esti si nici in timpul cursei nu-ti poti da seama. Poti desigur sa ai o senzatie sau o speranta!

  2. Convins sau nu, totuși d diplomat și nu aruncă dejecții in jur.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.